Linkuri accesibilitate

PMP va propune o declarație de condamnare a campaniilor de dezinformare ce provin din Rusia


Eugen Tomac
Eugen Tomac

Președintele PMP, Eugen Tomac, a condamnat dezinformările orchestrate de Federația Rusă în România în condițiile pandemiei de coronavirus, în contextul apariție a unor știri false puse în circulație în limba română, de pe platforme cu servere găzduite în Federația Rusă.

Dezinformarea orchestrată de Federația Rusă în România a ajuns la cote de neacceptat. Cele mai recente știri false în limba română pe subiecte de sănătate, produse în laboratoarele de la Kremlin, reprezintă una din cele mai grave și periculoase agresiuni la adresa țării noastre după Războiul Rece", a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Europarlamentarul subliniază că actuala pandemia de coronavirus care lovit nediscriminatoriu întreagă lume a fost folosită de cinism de Rusia pentru a împrăștia știri false menite a exacerba criza și a produce îngrijorări.

Pandemia de COVID-19 este folosită astăzi, cu un cinism fără limite, de Vladimir Putin și de camarila sa pentru amplificarea diviziunilor, pentru a sădi lipsă de încredere, pentru a exacerba criza și îngrijorările opiniei publice, pentru a induce o imagine generală de haos în gestionarea crizei sanitare, cu efectele asociate", a precizat Eugen Tomac.

În actualele condiții, PMP anunță că va cere Parlamentului adoptarea unei declarații de condamnare a campaniilor de dezinformare care provin din Rusia.

Nu putem permite propagandei și dezinformării de la Kremlin să ne dezbine și să ne învrăjbească!

PMP va propune Parlamentului României să adopte o Declarație pentru condamnarea campaniilor de dezinformare ce provin din Federația Rusă ce mențin o stare de tensiune în societatea românească prin atacarea instituțiilor statului român, dar și a celor europene", anunță europarlamentarul român.

Reacția liderului PMP vine după ce luni site-ului antenanews.xyz a apărut un articol despre un tir depistat în Capitală, cu 250 de cadavre despre care s-ar presupune că ar fi morți-Covid.

Articolul conține detalii de context, menite a credibiliza falsul, despre șoferul care ar fi fost deja reținut, chiar dacă perioada de reținere contravine legii autohtone, acreditând ideea că autoritățile au scăpat, de fapt, boala de sub control pentru că morgile ar fi pline iar spitalele ar fi obligate să țină cadavrele în camioane frigorifice. În finalul articolului se mai spune și că autoritățile „nu au venit cu nicio explicație.”

Mai mult, pentru a obliga la diseminarea sa, articolul nu poate fi citit fără a fi distribuit pe Facebook.

Articolul este ilustrat cu o imagine din 2018, din Guadalajara (Mexic), în care este surprinsă partea din spate a unor camioane frigorifice în care se află cadavre învelite în folii negre de plastic.

„Precizăm faptul că aceste informații prezentate în articol sunt complet false!
Facem apel ca acest tip de articole să NU fie distribuite pe paginile de socializare întrucât o astfel de conduită contribuie la răspândirea de informații false și determină comportamente sociale nejustificate. Totodată, încurajăm populația să se informeze doar din surse oficiale”, transmite GCS.

În altă știre se spune că oamenii nu mor, de fapt, de COVID-19 și că rudelor li s-ar propune bani pentru ca în certficatul de deces să se scrie că decedatul a murit din cauza coronavirusului, deși știrea intră în conflict logic cu cea despre camioanele cu morți covid iar în România certificatul de deces nu se alcătuiește prin negociere cu rudele celui decedat.

Comisia Europeană a publicat un raport în care detaliază planul său de a contracara dezinformările și informațiile false propagate în timpul pandemiei de coronavirus. Printre pericolele identificate se numără și actori străini și țări precum Rusia sau China, care sunt acuzați că s-au implicat în „operațiuni țintite de influență” și „campanii de dezinformare” în UE și la nivel global.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat la sfârșitul lunii aprilie Rusia și China de dezinformare și pentru răspândirea de zvonuri și speculații cum că funcționarea Alianței ar fi serios afectată de epidemia de coronavirus, iar NATO nu ar face suficient pentru a sprijini combaterea ei. „Avem exemple de declarații de la Moscova și Beijing care încearcă să submineze încrederea în NATO și să dea o imagine total distorsionată”.

Stoltenberg s-a declarat mai ales indignat de insinuările larg difuzate pe rețelele sociale că țările din NATO n-ar fi capabile să coopereze în lupta cu Covid-19. El a reamintit că țările din Alianță au organizat și mai organizează poduri aeriene pentru a transporta ajutoare medicale, echipamente de protecție sau pacienți.

O mare parte din aceste eforturi de dezinformare, a arătat Stoltenberg, se concentrează în jurul unor teorii conspiraționiste, precum aceea că virusul ar fi o „armă biologică dezvoltată de Statele Unite”.

Una dintre temele favorite ale dezinformării este aceea de a insinua că ar exista o legătură între propagarea virusului și rețelele 5G.

Citește și:

XS
SM
MD
LG