Linkuri accesibilitate

PNL a atacat la CCR legile PSD privind amânarea plății ratelor și a utilităților


Romania, Curtea Constitutionala

Partidul Național Liberal a depus luni două sesizări la Curtea Constituțională privind cele două proiecte PSD, adoptate vineri de Camera Deputaților, prin care se prevede amânarea plății ratelor creditelor bancare pentru persoane fizice și juridice indiferent dacă au fost sau nu afectate de criza coronavirusului, respectiv legea privind suspendarea plății utilităților.

„Deși Constituția prezumă o corecta loialitate între Guvern și Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de guvern, prin înregistrarea inițiativelor în aceeași zi în care au fost adoptate de guvern. Și fără avizul Consiliului Economic și Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de guvern, majoritatea toxica a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară și fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică. Celor doua inițiative le lipsesc punctul de vedere al guvernului și impactul socio-economic, juridic și bugetar, deși PSD, partidul populismului, deschide calea unor “facilitati”, care în final, vor fi suportate tot de cetățeni, fie în plata lunară a ratei majorate la bancă, fie în factura mai costisitoare la utilități", a acuzat Florin Roman, liderul deputaților PNL.

Parlamentarul acuză PSD că va produce daune importante economiei dacă cele două legi vor fi aplicate.

„În cazul suspendării ratelor la bănci, măsura propusă nu face diferența între rău platnici și buni platnici, propunerea PSD tratând la fel pe cei cu plata la zi a ratelor și pe cei care nu au plătit de 3 luni. În cazul facilităților fiscale, în care PSD propune amânarea plăților la utilități, în comunicarea publică, populiștii au “uitat” să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuție, din credite, ceea ce înseamnă ca după 3 luni, PSD le face cadou romanilor facturi greu împovărătoare. La fel și în cazul CAS și CASS.

În forma propusă, cele doua proiecte nu sunt doar neserioase, ci și amatoriste și populiste.

Propunerile domnilor Ciolacu, Ponta și ale aliaților de strânsură, întorc România în vremurile epocii de aur a tovarășului Nicolae Ceaușescu, cu efecte devastatoare pentru economia națională și cetățenii români. Populismul și iresponsabilitatea acestor politicieni declanșează o nouă criză, cea economică, care va genera aruncarea economiei în prăpastie și va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă", a precizat Florin Roman.

De altfel, PSD anticipa încă din faza dezbaterilor parlamentare ca PNL să atace la CCR proiectele de lege.

„PNL atacă tot ce este bun pentru români, este o chestiune deja obișnuită, ca tot ce e bun pentru români să fie atacat de PNL prin diferite canale, iar un canal este CCR. Nimic din ceea ce propun ei nu este util nici pentru economie, nici pentru oameni, nici pentru sănătate, nici pentru nimic. Am lucrat chiar și împreună cu USR și ProRomânia la amendamente, cu toții am căzut de acord pentru niște amendamente bune, iar PNL pentru a proteja marile interese, nu fac altceva decât să blocheze aceste inițiative”, declara Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, pentru Europa Liberă.

Curtea Constituțională a decis, după emiterea decretului privind starea de urgență, să își suspende activitatea în luna martie, astfel că toate solicitările venite pe adresa sa în această perioadă ar urma să fie soluționate în luna aprilie. Judecătorii CCR pot decide însă prelungirea perioadei de suspendare a activității. Până la o decizie a CCR, proiectele PSD vor fi blocate, iar în vigoare rămân Ordonanțele de Urgență.

XS
SM
MD
LG