Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început, vineri dimineaţă, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară.
Compania precizează că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.
„10.000 de poştaşi au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineţii pentru a înmâna documentele mult aşteptate beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, factorii poştali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic”, anunță Poşta Română.
Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor ar urma să se încheie până cel târziu pe 30 august 2024.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat după şedinţa de Guvern de miercuri că peste 82% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării. Ministrul a precizat că în iulie 2024 pensia medie a fost de 2.250 lei, urmând ca din septembrie aceasta să crească cu aproximativ 600 de lei.
Ministrul Muncii a precizat că pensionarii care vor clarificări privind decizia de recalculare se pot adresa caselor teritoriale de pensii.
„Există (...) posibilitatea de a merge la casele de pensii pentru verificări, iar colegii noştri, dacă constată neconcordanţe, au cadrul legal necesar pentru a veni cu o decizie de revizuire. Eu nu îmi doresc ca pensionarii să ajungă la instanţă. Îmi doresc ca pensionarii să fie mulţumiţi de această reformă", a afirmat Bucura-Oprescu.
Noua Lege a pensiilor se aplică de la 1 septembrie, iar toate pensiile plătite după această dată vor fi calculate cu noua formulă.
Beneficiarii recalculării sunt pensionarii pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate și pensie de urmaș.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.