Linkuri accesibilitate

Polonia mută trupe militare înspre Belarus, unde grupul Wagner antrenează armata țării


Polonia a anunțat mutarea de trupe militare în estul țării la începutul lunii.
Polonia a anunțat mutarea de trupe militare în estul țării la începutul lunii.

Comitetul de securitate al Poloniei a decis, într-o ședință de miercuri, mutarea de unități militare în estul țării, din cauza prezenței grupării de mercenari Wagner în Belarus, potrivit secretarului Comitetului, citat de agenției publice de presă poloneze.

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat Polonia, vineri, că are ambiții teritoriale în fosta Uniune Sovietică și a spus că orice agresiune față de Belarus, vecin și aliat apropiat al Rusiei, va fi considerat un atac asupra Rusiei, transmite Reuters.

Rusia și Belarus fac parte dintr-o Uniune statală, astfel că Moscova va reacționa împotriva oricărei agresiuni asupra Belarusului, „cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, a spus Putin într-o discuție din cadrul Consiliului rus de securitate.

Șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a fost prezentat miercuri într-un videoclip în care își întâmpina luptătorii în Belarus, transmițându-le că nu vor mai participa la războiul din Ucraina deocamdată.

El le ordona totodată să-și adune forțele pentru operațiuni din Africa, în timp ce antrenează armata belarusă, transmite Reuters.

Ministerul Apărării din Belarus a transmis joi că mercenarii Wagner au început să antreneze forțele speciale din țară la o bază de acțiune militară situată în apropiere de granița cu Polonia, țară membră NATO.

„Instruirea sau exercițiile comune ale armatei belaruse și ale Grupului Wagner sunt, fără îndoială, o provocare”, a declarat secretarului Comitetului de securitate polonez Zbigniew Hoffmann, pentru agenția poloneză de presă PAP, conform Reuters.

"Comitetul a analizat posibile amenințări, cum ar fi dislocarea unităților Grupului Wagner. Prin urmare, ministrul Apărării Naționale, președintele Comitetului, Mariusz Blaszczak (ministrul polonez al Apărării, n.r.) a decis să mute formațiunile noastre militare de la vest la estul Poloniei", a adăugat el.

Reuters adaugă că oameni care locuiesc lângă granița Poloniei cu Belarus au declarat joi că au putut auzi împușcături și elicoptere în zonă, după ce anterior Grupul Wagner a sosit pentru a antrena forțele speciale din Belarus, alimentându-le temeri că războiul din Ucraina s-ar putea extinde și în zona lor.

Ministrul Apărării, Mariusz Blasczak a declarat la începutul acestei luni că Polonia a început relocarea a aproximativ 1.000 de militari în estul țării.

De asemenea, reprezentanții Poloniei au spus la începutul lunii aproximativ 500 de polițiști vor ajunge în zonă, ca o măsură suplimentară de securitate a graniței cu Belarus.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG