Formată din istorici, criminaliști, experți în date și un fost angajat al Biroului Federal de Investigații (FBI), echipa a ajuns la concluzia că Arnold van den Bergh, un notar, o figură mai degrabă necunoscută din Amsterdam, ar fi trădat și oferit indicii despre locul în care Anna s-a ascuns împreună cu tatăl, mama și Margot, sora ei. Potrivit BBC, acesta încerca să își salveze propria familie.
Știa tatăl Annei că Van den Bergh este vinovat?
Unul dintre elementele centrale pe care anchetatorii le-au folosit în identificarea potențialului suspect a fost un bilețel fără expeditor trimis către Otto și găsit într-un vechi dosar de investigații. Numele lui Van den Bergh era asociat în mod direct faptelor de care este acuzat.
Acesta a fost membru al Consiliului Evreiesc din Amsterdam, instituție care avea scopul de a introduce politicile naziste în zonele locuite de evrei.
După desființarea din 1943, majoritatea membrilor au fost trimiși în lagăre, dar Van den Bergh și-a continuat viața. BBC notează că la vremea respectivă, un membru al organizației oferea pe ascuns informații naziștilor.
„Când Van den Bergh și-a pierdut toată protecția care îl scutea să fie deportat în lagăr, a trebuit să ofere naziștilor ceva valoros, pentru a-i lăsa pe el și pe soția lui să rămână în siguranță”, a declarat fostul agent FBI Vince Pankoke pentru CBS 60 Minutes.
Inițial, investigația a cuprins 32 de nume, dintre care numai patru corespundeau indiciilor avute în vedere, iar cea mai bună potrivire a reprezentat-o Arnold van den Bergh. El a murit în 1950.
Anchetatorii spun că Otto Frank ar fi știut despre existența bilețelului, dar a preferat să nu vorbească în public despre el. Pieter van Twisk, unul dintre investigatori, a declarat pentru Reuters că motivul tăcerii ar fi legat de nesiguranța că afirmația ar fi adevărată.
În plus, Frank nu dorea ca cele trei fete ale lui van den Bergh să fie acuzate de presupusele acțiuni ale tatălui lor.
Eliminați de pe lista suspecților
Când fostul agent FBI Vince Pankoke a întocmit lista suspecților, a avut în vedere motivația acestora, cât și detaliile pe care le cunoșteau despre locul ascunzătorii. Wilhelm van Maaren a lucrat în clădirea în care familia Frank s-a ascuns și a fost pentru mai multă vreme principalul suspect.
În cele din urmă, anchetatorii au ajuns la concluzia că nu era antisemit și că „probabil nu putea fi capabil de a trăda pe cineva, pentru că putea să-și piardă locul de muncă”.
Tonny Ahlers, socialist olandez, a fost văzut drept vinovat pentru trădare în biografia scrisă de Carol Ann Lee în 1988. Vince Pankoke spune că, în ciuda comportamentului suspect, Ahlers nu cunoștea ascunzătoarea familiei Frank și că avea treburi într-o altă zonă a orașului.
Ans van Dijk, o altă persoană care a fost suspectată de cercetători, a fost executată după război pentru colaborarea cu naziștii.
Demersurile au arătat că aceasta nu se afla în Amsterdam în momentul în care ascunzătoarea a fost descoperită și că nu există informații care să ateste că știa care este ascunzătoarea celor patru.
Scurta biografie a Annei Frank
Anne Frank s-a născut în Frankfurt, în 1929, într-o familie cu origini evreiești. Odată cu instaurarea regimului nazist, tatăl ei, Otto, om de afaceri, și-a dus soția și cele două fete în Amsterdam.
Cu ocazia celei de-a 13-a aniversări, Anna a primit drept cadou un jurnal, în care a început să-și noteze gândurile și să descrie realitatea anilor 40.
Începând cu iulie 1942, familia Frank se ascunde în biroul din spatele depozitului afacerii lui Otto, după ce Margot a fost înștiințată că va fi deportată într-un lagăr de muncă forțată.
Ultimele rânduri din jurnal au fost consemnate în data de 1 august 1944 – la trei zile distanță, ascunzătoarea a fost descoperită de Gestapo, iar familia a ajuns la Auschwitz.
Cele două surori au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, unde au murit în martie 1945 din cauza unei epidemii de tifos.
Publicat post-mortem cu ajutorul tatălui fetei, care a supraviețuit războiului, Jurnalul Annei Frank a fost publicat pentru prima oară în 1947 și tradus în șaizeci de limbi, devenind o lucrare de referință pentru evenimentele antisemite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
