„Lângă floarea margaretă/Sta motanul Behemoth/Floarea e analfabetă/Behemoth e poliglot./Singură atunci rămâne/Cartea-n raft, anahoreta/Cuplul veșnic, Rău și Bine/Behemoth și Margareta”.
Citez din memorie acest superb poem. Nina Cassian a fost foarte mișcată când, era prin 1985, i l-am recitat în apartamentul în care locuia în Greenwich Village. Ființă de o mare sensibilitate, cu aer de sirenă seducătoare și ciută înspăimântată, semănând la chip (din profil) cu Dante, cu niște degete de-o eleganță ieșită din comun, neuitabile, având muzica-n sânge și poezia-n carnea trupului, cu o conversație îmbătătoare precum o șampanie de mare lux, consumatoare frenetică de vodcă și de țigări, cinică și ludică, romantică și melancolică, fragilă și crudă, gracilă și intransigentă, aceasta a fost poeta Nina Cassian (1924–2014).
*
Istoria literară o va reține ca iubita multor figuri celebre, răsfățată, adorată, înconjurată mereu de o curte de tineri admiratori. Primul ei soț a fost Vladimir (Jani) Colin. Al doilea, Al. I. (Ali) Ștefănescu.
Din păcate, a deschis prea târziu ochii la ceea ce însemna prigoana socială. În clipa când s-a produs revolta minții în Polonia și Ungaria, în acel fierbinte an 1956, nici Nina, nici prietenii ei nu au mers pe calea intelectualilor critici din acele țări.
Al treilea și cel din urmă, Maurice Edwards. Traducătoare de geniu, asemeni tatălui ei. Brecht există ca poet în românește grație ei. La fel, Christian Morgenstern. A fost atacată feroce în anii stalinismului dezlănțuit, în primul rând de fostul coleg de ilegalitate comunistă, tartorul Uniunii Scriitorilor, Traian Șelmaru. Îndrăgostită de expresionism, și-a trăit viața sub semnul maximei expresivități. S-a îndepărtat de regimul pe care inițial îl slujise cu delirant zel. A scris, pentru urechile amicilor apropiați, poezii subversive. Avea grijă să rămână în cercul lor intim. Gheorghe (Babu) Ursu le-a notat în acel jurnal ce avea să-i fie fatal.
M-am întâlnit cu Nina la New York exact în perioada când a aflat de arestarea lui Babu Ursu. Era îngrozită de ideea revenirii în nebunia din țară. Avea o spaimă fizică de Securitate. A decis să ceară azil politic în Statele Unite. Amintește în memoriile ei întâlnirea noastră de atunci. Am stat de vorbă îndelung despre culturnicii stalinismului, despre Chișinevschi și Răutu. Mi-a citit pasaje din caietul ei de amintiri. Ca și Paul Georgescu și Ov. S. Crohmălniceanu, ca și frații Brandys și Adam Ważyk, ca și Tamás Aczél și Tibor Méray, a confundat stalinismul cu anti-fascismul.
Trecuse prin trauma Holocaustului, știa ce înseamnă prigoana rasială. Din păcate, a deschis prea târziu ochii la ceea ce însemna prigoana socială. În clipa când s-a produs revolta minții în Polonia și Ungaria, în acel fierbinte an 1956, nici Nina, nici prietenii ei nu au mers pe calea intelectualilor critici din acele țări.
Am mai văzut-o prin 1990, când a venit la Ștefan (Pișta) Benedict, împreună cu Mihai Botez, să-l întâlnească pe Mircea Cărtărescu. A fost o mare deziluzionată, a crezut în utopia comunistă și a admis că s-a înșelat. Nu a fost disidentă. Nu este niciun reproș aici, ci pur și simplu notarea unui adevăr factual. Devenise conștientă de fascizarea comunismului, știa că pariase pe o carte greșită. A fost o poetă adevărată, a trecut prin acel veac însângerat încercând să-și salveze talentul. Uneori a reușit, alteori nu. Dar a încercat.
*
Romanța cu țânțar
„Îți mai aduci aminte, toamnă ?
Era târziu. Eram o doamnă.
Aveam lungi rochii-n roz, lila,
și îl aveam pe vino-ncoa
sub forma unui cățeluș
cu ochi de cocs, cu bot de pluș.
Fugind de sufletele moarte,
de-atâtea ori ieșeam din carte,
mă lepădam de privilegii
visând să pot rosti « exegi »,
să las pe drumul nimănui,
clădiri, poeme și statui.
Iți mai aduci aminte, vară ?
Era-n amurg. Eram murdară.
Îmi șiroiau pe două laturi,
zadarnici, anii mei cei maturi.
Zbura țânțarul Anofel
pe lângă sânul meu rebel,
pe gura mea de poamă coarnă.
Era în zori. Și era iarnă.”
Din volumul « Loto-poeme, 1972 »
Facebook Forum