Linkuri accesibilitate

Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată în România.
Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată în România.

Ziua "V":„Este începutul sfârșitului pandemiei” - primul român vaccinat

Duminică, 27 decembrie 2020, începe, concomitent în Uniunea Europeană, campania de vaccinare anti-COVID. 10 mii de doze de vaccin vor fi administrate, simbolic, personalului medical din zece spitale românești. Noi tranșe de vaccin vor ajunge în țară săptămânal.

Un moment emoționant de unitate și o poveste de succes european” – transmite Ursula von der Leyen, președinta Comisie Europene

Edith Kwoizalla, 101 ani, este prima persoană din Germania căreia i s-a administrat vaccinul. La fel ca alte state, Germania a ales să deschidă simbolic această campanie de vaccinare cu imunizarea unor persoane vârstnice

Etapele de vaccinare antiCOVID în România

Etapa I – lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat:

Etapa a II-a Populația cu grad ridicat de risc

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

Etapa a III-a (populația generală)

Cele peste 3.000 de doze care vor ajunge în spitale sunt doar pentru prima administrare și constituie un necesar estimativ întocmit de fiecare unitate spitalicească și poate suferi modificări. O parte din personalul din spitale este în concediu, alții sunt la scurt timp post-infecție cu SARS-Cov-2, alții au trecut recent prin această infecție și au decis să mai aștepte până ce se vor vaccina”, transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

România a beneficiat de o primă tranșă de 10 mii de doze de vaccin Pfizer-BioNTech. Vaccinul se administrează în două doze, la interval de câteva săptămâni. Luni ar urma să ajungă în țară un nou lot, de aproximativ 150 de mii de doze. În total, România va beneficia de 10 milioane de doze de vaccin, în baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG