Linkuri accesibilitate

Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată în România.
Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată în România.

Ziua "V":„Este începutul sfârșitului pandemiei” - primul român vaccinat

Duminică, 27 decembrie 2020, începe, concomitent în Uniunea Europeană, campania de vaccinare anti-COVID. 10 mii de doze de vaccin vor fi administrate, simbolic, personalului medical din zece spitale românești. Noi tranșe de vaccin vor ajunge în țară săptămânal.

Dacă lucrurile decurg bine, ar trebui ca în 6 luni din acest moment să putem asigura imunizarea a circa 60-70% din populație. Mâine primim următoarea tranșă de vaccinuri, apoi începe distribuirea lor către cele 370 de centre de vaccinare din spitalele din România. (...) Nu știm dacă noua tulpină este și pe teritoriul României, dar orice este posibil. Din ce știm, vaccinul are acoperire și pentru acestă tulpină” – dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

După 10 luni de la primul caz de infectare din România, începe lupta prin care ne putem recâștiga viața normală. Vaccinarea împotriva COVID-19 începe cu oamenii fără de care sănătatea românilor nu ar mai putea fi asigurată. Vor fi vaccinuri gratuite pentru toți cei care doresc să se imunizeze. Pentru cei care încă ezită, specialiștii vin cu informații solide, validate științific, care să-i ajute să ia decizia corectă. Vaccinarea este sigură, este voluntară/ neobligatorie și nu vor fi impuse restricții pentru cei care nu se vaccinează! Vaccinarea împotriva Covid-19 reprezintă calea cea mai rapidă și mai sigură de gestionare a pandemiei, de limitare a acesteia” - transmite premierul Florin Cîțu, pe Facebook.

XS
SM
MD
LG