Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, a transmis că va participa la alegeri sub sloganul „Un preşedinte pentru cei care n-au avut un preşedinte”. Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment susținut la Hotelul Sheraton din București.
„E o decizie foarte grea, înseamnă o mare responsabilitate. Nu m-am gândit de mult timp să iau această decizie să îmi lansez candidatura la Preşedinţia României. Sunt singurul preşedinte al partidului după 1990 care îşi asumă această misiune”, a transmis Pavelescu, conform Agerpres.
Cât privește propriul proiect prezidenţial, Pavelescu l-a caracterizat drept „o viziune despre România de ieri, România de azi şi România de mâine şi nu este vorba despre vorbe, este vorba numai despre fapte”.
În 2019, PNȚCD a susținut-o pe Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale.
Simion, mesaj anti-companiile austriece
În cadrul unui eveniment organizat la Arenele Romane, co-președintele AUR, George Simion a anunțat că vrea să fie preşedintele românilor.
„Atunci când George Simion va fi preşedinte, toate companiile austriece care activează în România vor fi controlate corespunzător, până în momentul intrării noastre în Schengen. Şi vor fi tratate exact cum sunt tratate acum firmele româneşti. Este timpul ca preşedintele României să fie ales aici, la Bucureşti, este timpul să nu mai fim trataţi ca o colonie de mâna a doua”, a transmis Simion.
Printre principalele promisiuni făcute au fost reducerea taxării muncii şi a reducerea aparatului birocratic. A avansat și cifre: „maxim 300 de parlamentari, maxim 12 ministere”.
Un alt punct atins este referitor la războiul care are loc la granița României, după ce Rusia a invadat Ucraina.
„Voi lupta pentru pace, românii nu trebuie să intre în război şi mai ales în războaiele altora. Vreau linişte în ţară şi pace în lume”, a adăugat George Simion.
Alegerile prezidențiale din România vor avea loc cel mai probabil în toamna acestui an, primele date avansate până în prezent de mediul politic pentru cele două tururi de scrutin fiind 15 și 29 septembrie.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.