Linkuri accesibilitate

Primul tren cu muncitori sezonieri a plecat de la Timișoara spre Austria


Muncitori sezonieri români pleacă la muncă în străinătate
Muncitori sezonieri români pleacă la muncă în străinătate

Aproximativ 80 de persoane au plecat duminică seară cu primul tren pe ruta Timișoara - Viena menit să transporte muncitori sezonieri români în Austria.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dat asigurări că muncitorii români care pleacă în Austria au parte de toate măsurile de protecție sanitară necesare în vremea pandemiei, conform Digi24. El a arătat că vor mai fi pe viitor și alte asemenea transporturi, în funcție de solicitări.

Trenul care a plecat avea o capacitate totală de circa 300 - 350 de locuri, dar cu toate acestea a avut doar circa 80 de călători pentru că a fost nevoie să se ia măsuri speciale: toate vagoanele sunt de tip cușetă și fiecare pasager călătorește singur. Un vagon are în mod obișnuit 36 de locuri, dar acum nu au fost mai mult de 9 călători într-un vagon.

Obligatoriu, pasagerii poartă mască și mănuși pe toată durata călătoriei. De îndată ce ajung în Viena, ei vor fi testați pentru coronavirus, vor aștepta o noapte și dacă rezultatul va fi negativ, familiile la care merg acești oameni să lucreze vor putea să vină să îi ia. Dacă rezultatul este pozitiv, ei vor fi introduși în carantină.

CFR și OBB au stabilit la ce ore, câte vagoane și pe ce traseu se deplasează aceste trenuri. Cu 48 de ore înainte, oficialii trebuie să fie anunțați în privința listei cu pasageri, de unde pleacă din România acești cetățeni, când ajung la Timișoara, cu ce se deplasează până la Timișoara, pentru ca în timp util, autoritățile să se mobilizeze și să se asigure că sunt respectate regulile pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus, a explicat ministrul transporturilor, Lucian Bode.

Subiectul muncitorilor sezonieri care au plecat din România în plină pandemie este unul care a generat controverse puternice, mai ales după episodul de la Cluj când circa 2.000 de persoane s-au înghesuit în parcarea aeroportului fără nicio măsură de prevenție.

Situația va fi discutată luni în comisiile reunite de politică externă, afaceri europene şi muncă ale Senatului unde parlamentarii îi vor audia, de la ora 12,00, pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi pe cel al Muncii, Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, într-o postare pe Facebook, în ce condiţii poate interveni statul român, în situaţiile de abuzuri ale angajatorilor din străinătate la adresa românilor care merg la muncă în Germania. Astfel, pentru sprijinul autorităților este nevoie de ca persoanele care au plecat la muncă să aibă contracte legale, iar eventualele abuzuri trebuie semnalate de muncitori şi înregistrate oficial.

Societatea Germano-Română pentru Integrare şi Migraţie SGRIM e.V. a făcut un apel către autorităţi să se implice în cazul muncitorii sezonieri aduşi în Germania cu avionul, care ar fi obligaţi muncească în condiţii inumane, iar unii dintre ei nici măcar nu ar fi văzut contractele de muncă.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a înaintat o scrisoare către Ministrului federal al Muncii din Germania, Hubertus Heil, precum şi preşedintelui Comisiei pentru petiţii din Parlamentul german, Marian Wendt, prin care solicită mai multe informații despre siguranța muncitorilor români care desfășoară diferite activități sezoniere.

Potrivit, ordonanțelor militare, România le permite lucrătorilor sezonieri să părăsească ţara, în pofida crizei, iar guvernul german a ajuns la un acord pentru a prelua 80.000 de lucrători sezonieri străini în condiţii stricte, sosirile urmând să aibă loc pe parcursul lunilor aprilie şi mai.

Citește și:

XS
SM
MD
LG