Linkuri accesibilitate

Prima rundă de negocieri pentru procurorul-șef european s-a încheiat fără acord


Laura Codruța Kovesi așteaptă următoarea rundă de negocieri, pe 27 martie
Laura Codruța Kovesi așteaptă următoarea rundă de negocieri, pe 27 martie

Primele negocieri între reprezentanții Parlamentului European și cei ai Consiliului European pentru desemnarea procurorului-șef european s-au încheiat fără un rezultat, transmite corespondentul Europei Libere la Bruxelles.

Două ore au durat negocierile în cadrul cărora cele două echipe de negociere nu au ajuns la un acord. Următoarea întâlnire la fi peste o săptămână, pe 27 martie.

Parlamentul dorește o ”negociere serioasă, consistentă”, dar Consiliul nu are un mandat clar, au declarat surse apropiate negocierilor. Kovesi pornește cu prima șansă, nu doar pentru că are voturi decisive ale Parlamentului European și ale Comisiei de experți desemnate de Comisia Europeană, însă are susținerea unor țări și în interiorul Consiliului Uniunii Europene. Practic, în cursul negocierilor care vor urma, una dintre părți ar trebui să facă un compromis.

În cazul deciziei Parlamentului European, unde Kovesi este favorită, sunt trei voturi pe care se sprijină desemnarea fostei șefe a DNA ca favorită. S-a clasat prima în două comisii - LIBE, de drepturi și libertăți, și tot prima, în comisia CONT, de control bugetar. De asemenea, Kovesi are și votul în favoarea ei din cadrul conferinței președinților din Parlamentul European, unde sunt reprezentați liderii de familii politice.

De cealaltă parte, este votul COREPER 2, adică reuniunea ambasadorilor permanenți ai statelor membre UE la Bruxelles. Aici, Kovesi a fost devansată de candidatul Franței, Jean Francois Bohnert, puternic sprijinit de propria-i țară. În acest organism, România a votat împotriva lui Kovesi.

Înainte de negocieri, delegația Parlamentului European a propus ca la discuții să participe și președintele Comisiei de experți care a nominalizat-o ca favorită pe Kovesi în prima etapă a procedurii de desemnare. Consiliul UE nu a acceptat propunerea.

Urmează, așadar, noi negocieri, în care nu este exclus ca membrii Consiliului UE, for prezidat de guvernul român pentru șase luni, să reia discuțiile în privința candidatului, de vreme ce candidatul Franței a fost desemnat într-o singură rundă de vot, cea amintită, în cadrul COREPER 2.

Procedura este prevăzut să se încheie în luna aprilie, iar votul decisiv este al Parlamentului European, care se va exprima printr-un vot în plen.

Actuala configurație a PE ar dori ca procurorul-șef european să fie desemnat până la finalul actualei legislaturi - la finalul lunii mai au loc alegerile europarlamentare, în cadrul cărora va rezulta un alt legilstiv și, mai apoi, o nouă Comisie Europenă.

Parchetul European, instituție înființată la propunerea europarlamentarului român Monica Macovei, va deveni funcțională în 2020, iar procurorul-șef, cu mandat de șapte ani, trebuie desemnat în acest an.

XS
SM
MD
LG