Linkuri accesibilitate

Consiliul UE, care îl susține pe candidatul francez, avertizează că numirea procurorului-șef european ar putea fi amânată


Laura Codruța Kovesi, pe pancarta unei femei care protesta la sfârșitul lunii martie, în București
Laura Codruța Kovesi, pe pancarta unei femei care protesta la sfârșitul lunii martie, în București

Echipa de negociere a Consiliului UE a anunțat, într-un comunicat de presă, că nu renunță la sprijinul candidatului francez pentru funcția de procuror-șef european, Jean Francois Bohnert și avertizează că este posibil ca abia după alegeri să fie reluate negocierile cu Parlamentul European, care o susține pe Laura Codruța Kovesi.

Consiliul UE consideră că persoana care va ocupa pentru prima dată funcția de procuror-șef EPPO trebuie „să construiască structura administrativă și operațională” a Parchetului European antifraudă (EPPO). De asemenea, mai spun negociatorii Consiliului, „viitorul procuror-șef european trebuie să instituie relații bune de lucru cu autoritățile judiciare naționale. ”

Acesta poate fi o trimitere la opoziția Guvernului român față de numirea lui Kovesi în această funcție.

Din partea Consiliului UE, au fost desemnați ca negociatori trei dintre ambasadorii țărilor membre UE care au aderat la EPPO, ai Finlandei, Croației și Portugaliei. În cadrul negocierilor, Parlamentul European, care o susține la Laura Codruța Kovesi, a argumentat cu faptul că fosta șefă DNA a trecut prin mai multe filtre și o serie de voturi care au confirmat-o ca preferată, în vreme ce Consiliul UE aduce la masa negocierilor un vot indicativ (care nu are putere de rezoluție) în sprijinul lui Bohnert.

Reprezentanții Consiliului UE au precizat, în comunicat, că la nivelul COREPER (forul de reprezentare al Guvernelor UE prin ambasadori) mandatul lor de susținere a candidatului francez a fost reconfirmat.

„Negociatorii Consiliului și-au exprimat deschiderea pentru o viitoare reuniune (de negociere cu PE - n.r), la o dată care urmează să fie stabilită. În cazul în care negocierile nu ajung la un rezultat săptămâna viitoare, este probabil ca discuțiile să fie reluate la constituirea noului Parlament”, se arată în comunicat.

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kövesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kövesi fusese favorita anterior şi în Comisia CONT.

Miercuri 3 aprilie, Codruta Kövesi primise și sprijinul apăsat al prim-vice președintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, „o juristă de cea mai înaltă calitate, pe care o admir pentru curaj. Am lucrat cu ea timp de patru ani. În ceea ce privește poziția Comisiei, noi considerăm că este important ca ea să poată fi candidată, astfel încât instituțiile europene să poată lua o decizie în deplină cunoștință de cauză a candidaților. Și am spus acest lucru foarte clar și direct autorităților române.”

PE reiterează sprijinul pentru Laura Codruța Kövesi la șefia Parchetului European

Într-un comunicat făcut public în urma eșecului negocierilor de astăzi, Parlamentul European anunță:

Parlamentul a reafirmat că Laura Codruța Kövesi rămâne candidatul preferat al instituției pentru a deveni primul procuror-șef al noului Parchet European.

În urma declarației de susținere din plen a Președintelui Tajani și după trei runde de negocieri cu Consiliul, echipa de negociere a Parlamentului și-a reiterat sprijinul continuu acordat doamnei Kövesi, fost procuror anti-corupție în România, a cărei candidatură s-a lovit de opoziția guvernului român. De asemenea, echipa a cerut Consiliului să își reconsidere poziția. Procurorul-șef al Parchetului European (EPPO) trebuie să fie selectat de comun acord între Parlament și Consiliul UE.

"După cea de-a treia rundă de negocieri cu delegația Consiliului, regretăm profund situația actuală de blocaj, care împiedică cele două instituții să numească procurorul-șef al Parchetului European", a declarat Claude Moraes (S&D, Regatul Unit), președinte al Comisiei pentru libertăți civile. "Procurorul-șef va juca un rol cheie în punerea în practică a Parchetului European, instituție care va contribui la combaterea infracțiunilor împotriva bugetului UE”, a concluzionat acesta.

Vicepreședinta Comisiei de libertăți civile, Judith Sargentini (Greens/EFA, Olanda) a declarat: „Opoziția cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităților române scot în evidența curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European. Hărțuirea din partea guvernului român a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului."

„Spre deosebire de Consiliu, Parlamentul a organizat audierile tuturor celor trei candidați selectați. Dna. Kövesi este de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post. Nu putem accepta faptul că Consiliul cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab. Deoarece regulamentul Parchetului European a fost slăbit în timpul negocierilor, este esențial ca Parlamentul să aleagă un candidat care să facă instituția puternică și credibilă ", a declarat joi Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președinta comisiei pentru control bugetar a Parlamentului, în urma celei de-a treia runde de negocieri. „Vorbim și despre o femeie, iar Parlamentul tocmai a cerut Consiliului să respecte principiul echilibrului de gen. În plus, România nu deține în prezent niciun post cheie în UE ", a adăugat ea.

În urma preselecției de către o comisie de experți, Parlamentul și Consiliu trebuie să aleagă acum între doamna Kövesi și Jean-François Bohnert din Franța. Echipa de negociere a Parlamentului este formată din dl. Moraes, dna. Gräßle și dna. Sargentini.

Sprijin emoționant pentru Kovesi

În sprijinul Laurei Codruța Kovesi s-au exprimat inclusiv familiile a doi jurnaliști uciși după ce au dezvăluit fapte de corupție. Este vorba despre Daphne Caruana Galizia, din Malta, și Jan Kuciak, din Slovacia. Familiile celor doi jurnaliști asasinați au făcut publică o scrisoare în care arată „Colapsul statului de drept în țările noastre, Malta și Slovacia, a condus la uciderea unor membri ai familiilor noastre, Daphne Caruana Galizia și Ján Kuciak. (...) Cere Consiliului să aleagă cel mai curajos și mai distins candidat pentru această funcție, o femeie făcută din același aluat ca Daphne și Ján: Laura Codruța Kövesi”, se arată în scrisoarea semnată de Jozef Kuciak și familia sa, Peter, Matthew, Andrew și Paul Caruana Galizia.

„Doamna Kövesi este cel mai calificat candidat și s-a arătat dispusă să pună sub acuzare atunci când toate celelalte instituții dintr-un stat membru nu au reușit să acționeze, un test la care niciun alt candidat nu a fost supus, cu atât mai puțin să-l treacă. UE nu mai poate presupune că statele membre vor garanta domnia legii și vor lupta împotriva corupției de bună voie”, se mai arată în scrisoare.

XS
SM
MD
LG