O profesoară de la Colegiul Național „Ion Creangă” din Bucureşti a fost înţepată de un elev în zona gâtului în timpul orei de japoneză. Elevul, în vârstă de 16 ani, nu era cunoscut ca fiind unul agresiv.
Profesoara nu a fost rănită grav și se află în afara oricărui pericol, au arătat surse medicale pentru Agerpres.
„Pacienta este stabilă, conştientă, cooperantă. Are o plagă superficială care necesită sutură. În acest moment este încă în investigaţii. Nu ştim dacă necesită internare”, au afirmat sursele citate.
Potrivit unor surse judiciare, agresorul este elev în clasa a X-a la Liceul „Ion Creangă”. La începutul orei de japoneză, fără un motiv aparent, el a înţepat-o pe profesoară în zona gâtului.
Anunțul înjunghierii a fost făcut de Poliția Capitalei: „La data de 5 aprilie 2023, în jurul orei 12.40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 14 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de învăţământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-înţepător, în timp ce se afla la ora de curs”.
Poliţiştii au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia lor.