Linkuri accesibilitate

Pro și contra Religiei la Bacalaureat, ca disciplină la alegere. 13 reprezentanți ai cultelor cer introducerea măsurii în Legile Educației


13 reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român susțin că Religia ar trebui să fie disciplină opțională la Bacalaureat. Printre semnatari este și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
13 reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român susțin că Religia ar trebui să fie disciplină opțională la Bacalaureat. Printre semnatari este și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mai multe culte religioase din România solicită ca Religia să fie introdusă la Bacalaureat ca probă de examen, la alegere, la fel ca alte discipline din trunchiul comun. Propunerea vine în contextul noilor legi propuse de Ministerul Educației, ce urmează să fie aprobate în Guvern pe 23 martie.

Într-o adresă comună trimisă ministrului Educației, Ligia Deca, 13 reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român, susțin că Religia nu ar trebui discriminată ca disciplină școlară, în raport cu celelalte discipline din trunchiul comun, care pot fi alese de elevi pentru a susține probe la Bacalaureat, potrivit Edupedu.ro.

Printre bisericile semnatare sunt Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

În prezent, disciplina este parte a trunchiului comun, dar părinţii și tutorii elevilor minori, precum și elevii majori, participă la ora de religie printr-o cerere scrisă, în care precizează şi numele cultului solicitat. Această posibilitate a apărut din 2015, în urma deciziei Curții Constituţionale ca părinţii să depună cerere pentru ca elevii să participe la această oră.

Datele de la Ministerul Educației arată că, în anul școlar 2022-2023, 2,14 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane frecventează ora de religie. Adică 73% dintre părinți au ales pentru copiii lor această materie.

Europa Liberă a consultat un profesor, un expert pe probleme de educație și un teolog pentru a vedea argumentele pro și contra introducerii Religiei ca disciplină la BAC.

Profesorul Marcel Bartic spune că, în prezent, există posibilitatea ca părinții sau elevii majori să nu facă cerere pentru a participa la ora de religie, iar în acest fel este o disciplină opțională.

Marcel Bartic
Marcel Bartic

„Trebuie să precizez că toți actorii sociali, implicați într-un fel sau altul sau care au conexiuni cu sistemul nostru de învățământ, au dreptul să facă propuneri. Că ne plac sau nu, e dreptul lor să facă propuneri. Dar eu cred că Religia nu ar trebui să apară ca disciplină de Bacalaureat pentru că are un statut ambiguu”, a spus Marcel Bartic.

Profesorul susține că mai există un argument pentru care materia nu ar trebui să fie la examenul de maturitate: „Se presupune că evaluăm conținuturi validate științific, recunoscute unanim academic și educațional. De aceea, nu cred că ar trebui să fie inclusă”.

Pe de o parte, Religia este disciplină din trunchiul comun, adică e obligatorie, pe de altă parte, părinții își pot retrage copiii de la această disciplină, cu alte cuvinte nu e obligatorie
Marcel Bartic

„Dacă e să ne raportăm rațional, atunci când vorbim despre trăirea creștină și valorile creștine mi se pare foarte complicat să le evaluezi prin note de la 1 la 10”.

Marcel Bartic spune că, din momentul în care mediile din gimnaziu au fost scoase de la admiterea la liceu, Religia și-a pierdut din importanță.

„Trebuia găsită o variantă prin care să redevină o materie importantă. Și fiind la BAC, atunci lucrurile se schimbă, elevii o iau în serios, profesorii au motive pentru a insista pe aceste conținuturi”, prezintă profesorul posibilele motive ale unei astfel de propuneri.

Ce fel de competențe evaluăm la religie?

Expertul Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, susține că motivul pentru care până acum nu a fost introdusă la Bacalaureat ține de competențele pe care le capătă elevul în urma celor 13 ani în care studiază această disciplină.

„Obiectivul predării religiei în școală nu este formarea unor competențe, ci prezervarea anumitor confesiuni, adică transmiterea de la o generație la alta a anumitor confesiuni prin intermediul școlii. Și de aceea nu are nicio susținere introducerea ei printre disciplinele de Bacaluareat, pentru că nu măsoară una din cele opt competențe generale”, a spus Ovidiu Voicu.

Ovidiu Voicu
Ovidiu Voicu

Expertul spune că, spre deosebire de alte țări europene, în România disciplina este predată confesional.

Voicu mai spune că poziția bisercilor este una partizană.

„Din perspectiva lor, sunt două mari argumente care nu sunt scrise acolo, dar le deducem. Primul este că, dacă Religia va fi o disciplină la alegere, sunt șanse mari să fie aleasă de mulți elevi, pentru că va fi o probă ușoară. În al doilea rând, dacă este aleasă de cât mai mulți elevi, crește importanța acestei materii”, susține Ovidiu Voicu.

„În plus, este o oportunitate de meditații, fiind materie de examen”.

Teologul Paul Palencsar arată că nu este o problemă dacă elevii vor avea posibilitatea să aleagă Religia la BAC, mai ales că sunt elevi care participă și la olimpiadele de profil.

Paul Palencsar
Paul Palencsar

„Atât timp cât nimeni nu este obligat să dea examen, și Religia rămâne o opțiune, nu se va schimba nimic în opinia mea”, a spus Palencsar.

„Rămâne o opțiune, la fel cum credința în Dumnezeu este o alegere. El ne alege întotdeauna pe noi, noi nu îl alegem întotdeauna pe el. Asta nu mi se pare o problemă. Nu mi se pare că lezează cadrul laic al societății în care trăim”.

Într-o poziție oficială a Bisericii Ortodoxe Române, purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu spune că alegerea Religiei, o disciplină studiată la solicitarea elevilor sau a părinților, „este logică și justificată de realitate”. Reprezentantul BOR argumentează că, pentru că face parte din trunchiul comun de materii, religia devine materie obligatorie, atunci când părinții și elevii optează pentru ea.

Vasile Bănescu
Vasile Bănescu

„Așa cum se știe(?), elevii nu sunt înscriși împotriva voinței lor la orele de Religie, ei/părinții lor trebuind să facă o solicitare oficială în acest sens. În concluzie, Religia este o materie opțională ca oricare alta și poate fi inclusă între materiile examenului de bacalaureat, așa cum a și fost în România pre-comunistă, așa cum și este în multe dintre țările din UE”, susține Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt mai spune că, la Bacalureat, conținuturile disciplinei ar trebui să vizeze „dimensiunea culturală profundă a creștinismului, istoria sa și a artei creștine, rolul său în istoria culturii și civilizației românești și europene”.

Cine semnează documentul trimis ministrului Educației

  • Preafericitul Părinte Daniel-Patriarhul Bisericii Ortodoxe
  • Înaltpreasfințutul Părinte Aurel Percă -Arhiepiscop Mitropolit de București – Biserica Romano-Catolică
  • Preafericitul Părinte Cardinal Lucian – Biserica Unită cu Roma, Greco-Catolică
  • Preasfințitul Episcop Datev Hagopian – Arhiepiscopia Bisericii Armene din România
  • Episcopul Bela Kato al Bisericii Reformate din România
  • Episcopul Reinhart Guib – Biserica Evanghelică C.A. din România
  • Episcopul Dezso Zoltan Aorjani al Bisericii Evanghelice Lutherane din România
  • Episcopul Istvan Kovacs al Bisericii Unitariere Maghiare
  • Viorel Iugam, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
  • Cornel Haureș – președintele Bisericii Creștine după Evanghelie din România
  • Pastorul Ioan Filip – președintele Bisericii lui Dumnezeu Apostolice din România – Cultul Creștin Penticostal
  • Aurel Neamțu – președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea
  • Mulfiul Iusuf Muurat – Șeful Comunității Musulmane din România.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG