Senatul este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare, la preşedintele României, dacă nu va fi atacat la Curtea Constituțională.
Cumpărarea a fost avizată anterior de Parlamentul României și de Departamentul de Stat al SUA.
Banii necesari cumpărării ar urma să vină din bugetul MApN sau din împrumuturi și garanții oferite de Guvernul SUA, stipulează proiectul de act normativ.
Proiectul de lege privind achiziţia a 32 de avioane F-35 a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaților cu 195 de voturi în procedură de urgenţă, la cererea Guvernului României, ca primă cameră sesizată.
În baza legii, guvernul va putea atribui celui american contractele de tip „Letter of Offer and Acceptance” pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, de motoare, muniţii, suport logistic, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Achiziția va include și acorduri de cooperare industrială cu producătorul avioanelor, constând în transferuri de tehnologii sau servicii oferite de companiile românești din industria de apărare.
Capabilitățile de apărare ale României vor primi astfel o „îmbunătățire semnificativă” și se va consolida parteneriatul strategic dintre Statele Unite și România, a transmis Ambasada SUA în România după ce Departamentul de Stat a aprobat vânzarea de F-35 către România, în septembrie 2024.
„Acest angajament este o dovadă a parteneriatului puternic dintre cele două națiuni și demonstrează încă o dată că România este un lider în apărarea securității regionale. România este un aliat cheie al NATO în promovarea securității și stabilității în regiunea Mării Negre și nu numai. Avioanele F-35 vor oferi României capabilități de apărare aeriană de neegalat și vor spori interoperabilitatea între forțele aeriene NATO”, a declarat în septembrie ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec.
Prima livrare a aeronavelor F-35 către România ar urma să aibă loc până în anul 2031.
Ce este un avion F-35
Avionul F-35 dispune de performanțe tehnologice foarte avansate, în principal caracteristica „stealth”, care-l face aproape imposibil de localizat pe radar, integrarea senzorilor de ultimă generație, a sistemelor avansate de comunicații și prelucrare a informațiilor.
Avioanele de luptă multirol de generația a V-a F-35 au sunt integrate cu sistemul de apărare aeriană al NATO.
De asemenea, acestea vor executa, potrivit ministerului misiuni în cadrul operaţiilor întrunite, multinaţionale, în toate domeniile, pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi aliat.