Linkuri accesibilitate

Propaganda rusească l-a numit pe Valer Dorneanu ”personalitatea anului”. Ce s-a ales de ceilalți favoriți


Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, omul anului pentru ruși

Sputnik, organul de propagandă rusesc, și-a ales ”personalitatea politică a anului”: Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale. Anul trecut, Sputnik a numit-o pe Viorica Dăncilă.

Omul de drept, fost om politic de prim rang, Valer Dorneanu, președintele CCR, este Personalitatea anului 2019 în România”, scrie site-ul Sputnik de limba română.

Motivul este clar: a fost un ”marcat de un joc ”nesportiv”, cu lovituri dincolo de ”regulament”, cu abuzuri și forțări nemaivăzute până acum, este de remarcat o instituție care a suportat greul acestui an, fiind adevăratul factor de echilibru în 2019: Curtea Constituțională a României”.

Sputnik recunoaște că distincția o meritau toți cei nouă judecători ai CCR, dar ”primus inter pares” este tot Valer Dorneanu.

Pe bună dreptate până la urmă, dacă ținem cont că votul lui Dorneanu s-a dus nesmintit spre toate modificările operate de PSD, cel care l-a și numit în funcție de altfel, la legile justiției, Codurile penale și alte legi dragi partidului condus în ultimii trei ani de Dragnea și Dăncilă. Faptul că toate aceste legi au fost contestate la unison de Comisia Europeană, GRECO, Comisia de la Veneția, sau criticile aduse de ultimul raport MCV exact Curții Constituționale nu puteau decât să fie motive în plus pentru Sputnik pentru a-l elogia pe Dorneanu.

Site-ul de propagandă rusă i-a făcut Vioricăi Dăncilă un portret de ”luptătoare”, de femeie ”demnă”, care știe să ”puncteze decisiv” și dă ”replica de înaltă clasă”. Păcat că toate aceste calități care produc extazul Sputnik nu au fost apreciate și de români, ba din contra. Căci Viorica Dăncilă deși ”a condus cu loialitate treburile guvernului, a pierdut pe plan politic”, constată cu amărăciune Sputnik în analiza pe care o face personalităților politice.

Pe de altă parte, anul 2019 a fost unul al marilor deziluzii și lovituri ale sorții- mai toți favoriții Sputnik au ieșit din scenă: ”revoluționarul” Dragnea, eroul ”mămicilor” cărora le-a crescut indemnizația, a ajuns la Rahova, Mircea Drăghici, trezorierul PSD, nu se simte nici el prea bine având dosare penale, steaua în ascensiune, Liviu Pleșoianu, și-a luat soarta în mâini și a vrut să candideze independent la prezidențiale, dar, ghinion, nu a strîns suficiente semnături, iar Șerban Nicolae, după succesul nebun din Comisia Iordache, a intrat într-un con de umbră.

Sputnik, o alegere complicată

Decizia de anul acesta nu a fost însă simplă pentru Sputnik, care a avut de ales între Valer Dorneanu și o altă ”personalitate de anvergură”, dar ghinionistă și ea: Victor Ponta.

E limpede că propaganda ruseasă și-a pus mari speranțe în el, așa se și explică portretul elogios: ”maturitate de bun augur”, prestație remarcabilă în Opoziție”, ”joc inteligent, de ținută”, ” s-a evidențiat prin inteligență”. Dar nimeni nu e perfect, așa că Sputnik îi reproșează lui Ponta ”vehemența atacurilor la Viorica Dăncilă”, premianta de acum un.

Adversarii PSD, tablou în culori sumbre

În schimb, nicio surpriză, liderii liberali și președintele Klaus Iohannis, nu sunt deloc în grațiile Sputnik, care îi zugrăvește în cele mai sumbre culori.

Ludovic Orban a fost ”o păpușă în mâna lui Iohannis”, are un ”discurs vulgar, de multe ori penibil și o lipsă a unei viziuni guvernamentale (naționale!)”, iar demersul său politic pare mai mult ”șarlatanie politică, decât alternative”. Șarlatani sunt și Raluca Turcan, Rareș Bogdan.

În ce-l privește pe Klaus Iohannis, lucrurile sunt clare pentru Sputnik: se face se face ”vinovat de anularea unei prevederi constituționale, declanșarea unui ”referendum” contra unui partid politic și o atitudine constantă de subminarea a (autorității) Parlamentului, Guvernului și chiar a CCR și CSM”. În pofida lui Sputnik, Klaus Iohannis a fost ales președintele României pentru a doua oară.

Facebook Forum

19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG