Linkuri accesibilitate

Angajații penitenciarului Târgu Mureș refuză să mai păzească deţinuţii și au ieșit la protest


Angajații de la stat nu vor mai primi bani pentru orele suplimentare prestate, ci doar timp liber.
Angajații de la stat nu vor mai primi bani pentru orele suplimentare prestate, ci doar timp liber.

50 de angajaţi ai Penitenciarului Târgu Mureş au protestat, marţi, în faţa instituţiei, arătând că nu mai doresc să lucreze ore suplimentare. Poliţiştii care asigură paza deţinuţilor au refuzat să intre în tură pentru a-şi înlocui colegii din schimbul de noapte, transmite Agerpres.

Angajații au refuzat să intre în serviciu pe programul orelor suplimentare pentru că, spun reprezentanții lor, nu mai doresc să facă ore suplimentare.

„Practic colegii sunt afectaţi de ordonanţa ‘trenuleţ’, cei care lucrează în ture, în schimburi, în linia întâi, cum ar veni, adică în linia operativă, deoarece nu se mai plătesc sporul pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale. Şi atunci majoritatea, în fiecare lună, acumulează ore suplimentare, iar când se depăşeşte plafonul de timp de ore suplimentare prevăzut de Codul Muncii ei nu mai doresc să mai intre de serviciu”, a explicat vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Alin Pop, şef serviciu în cadrul Penitenciarului Târgu Mureş.

El spune că în ultima zi din an toți sunt pe perioada orelor suplimentare și de aceea au refuzat să îi păzească pe deținuți. 20 dintre protestatari erau în situația de a păzi deținuți.

Pentru rezolvarea situației, mai spune Alin Pop, ar trebui chemat personal din alte departamente care nu are ore suplimentare sau întreruperea concediilor de odihnă.

„Încă nu se ştie care sunt soluţiile. În ţară s-au găsit soluţii să se intre în serviciu cu efective subdiminuate, în loc de 20 de oameni intră 12 – 13 şi astfel se pune pericol, se periclitează siguranţa locului de deţinere şi a misiunilor”, a mai declarat Alin Pop.

Proiectul ordonanței privind modificările fiscale pentru 2025, cunoscută drept „ordonanța trenuleț”, prevede că orele suplimentare efectuate de către personalul din sectorul bugetar se compensează doar cu timp liber, nu cu bani ca până acum.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG