Linkuri accesibilitate

Vor reuși AUR și PSD să capitalizeze politic protestele fermierilor și transportatorilor?


Protestele din ultima săptămână sunt un magnet pentru partidele suveraniste, dar nu numai, care urmăresc să le capitalizeze politic.
Protestele din ultima săptămână sunt un magnet pentru partidele suveraniste, dar nu numai, care urmăresc să le capitalizeze politic.

Protestul fermierilor și transportatorilor a intrat în cea de-a șaptea zi și s-a extins în toată țara. Un moment tensionat pentru Guvern care nu a găsit încă o soluție de dezamorsare. Una dintre întrebări este dacă protestele sunt instrumentate politic și cine poate profită de ele.

Parte dintre motivele de nemulțumire ale protestatarilor sunt reale și deloc noi, altele sunt în siajul unor teorii ale conspirației de extracție rusească promovate de partidele suveraniste din România, cum ar fi AUR și SOS, sau în social media.

De altfel, liderii acestor două partide au încercat să căpușeze protestele fiind însă respinși de manifestanți. Asta nu înseamnă că George Simion sau Diana Șoșoacă au renunțat și nu fac tot posibilul să se lipească de proteste, încercând să capitalizeze politic, și, evident, să atace Guvernul.

AUR și SOS, campanie electorală pe spinarea protestelor

Pe Facebook-ul lui George Simion, de pildă, este un festival de apeluri la „rezistență” adresate transportatorilor și fermierilor, ba chiar și o cerere de organizare a unui sesiuni parlamentare extraordinare pentru votarea legilor necesare.

„Rușine guvernului Ciolacu”, „Opriți camioanele din Ucraina! Dacă voi nu o faceți, o fac românii” sau „Bravoo Suceava”, sunt doar câteva din tematicile unor videoclippuri în care eroul principal este liderul AUR.

George Simion susține că AUR nu este implicat în acest protest, care „nu e politic”, dar pe care îl sprijină.

Diana Șoșoacă este și mai radicală, nu se sfiește să ceară demisia guvernului Ciolacu, pe care își dorește să-l vadă „la pușcărie” și îi îndeamnă pe protestatari să „nu se lase”.

Senatoarea Șoșoacă neagă și ea că partidul său ar avea legătură cu protestele.

„Sistemul Ciolacu abuzează de putere și a dispus să oprească intrarea în capitală a protestatarilor. Nu-i nimic! Îi umplem de plângeri penale. Aseară am ieșit cu 2 live-uri cenzurate de sistem și am informat protestatarii, dar si poporul și am dezintegrat manipulările.

Azi, sistemul Ciolacu a început cu sarabanda manipulării precum ca aceste proteste sunt ale unui partid politic”, scrie pe Facebook Diana Șoșoacă.

Legături politice periculoase

Chiar dacă aceste două partide neagă orice implicare în proteste, cu atât mai mult cu cât PSD a lansat acuzații în acest sens, se poate face o legătură între diverse personaje care s-au erijat în lideri ai protestatarilor și zona politică.

De exemplu, Dănuț Andruș, unul dintre fermierii protestatari care s-au afișat public intens zilele acestea, a fost în 2020 candidat al PSD la primăria din comuna Păltiniș, partid din care a plecat „atunci când lucrurile nu au mers în direcția bună”, după cum mărturisește chiar el.

Dănuț Andruș are mai vechi legături cu PSD și ceva mai noi cu AUR.
Dănuț Andruș are mai vechi legături cu PSD și ceva mai noi cu AUR.

A plecat la un alt partid mai apropiat de profilul său de fermier- Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor ( AAA), unde a fost coordonator regional. Potrivit Newsweek.ro, partidul l-a avut președinte pe Călin Georgescu, cel pe care AUR îl propusese acum câțiva ani pentru funcția de premier.

Acum Dănuț Andruș este membru în Partidul Alianța Fermierilor și Antreprenorilor Români, care se străduiește să se înscrie la tribunal.

Ionuț-Lucian Cercel, unul dintre protestatarii care au participat la negocierile cu Guvernul, a fost în anul 2020 pe lista PNL la Camera Deputaților, pe locul șase, poziție neeligibilă și este președinte al Organizației Oamenilor de Afaceri, potrivit site-ului PNL Buzău.

Georgian Calotă a fost primar al PNL, comuna Balta Albă din Buzău, în perioada 2012-2016, iar în prezent membru în Comisia de studii și prognoze din Consiliul Județean Buzău.

Beneficiarii protestelor: AUR și PSD

Dincolo de aceste legături mai mult sau mai puțin periculoase cu partidele politice, important este că aceste proteste „sunt parte a războiului hibrid” dus de Rusia și că de ele profită nu doar AUR, ci și PSD, spune pentru Europa Liberă profesorul și analistul Cristian Pîrvulescu.

Nu cred în spontaneitatea acestui protest, el seamănă la indigo cu protestele care au avut loc în alte părți, în Germania, în Polonia, în Olanda. Eu îl văd și ca parte a războiului hibrid.
Profesorul Cristian Pârvulescu

„Pe de o parte este vorba de o instrumentalizare prin intermediul rețelelor sociale, pe de altă parte, în România văd principalii beneficiarii a fi nu doar AUR, ci și PSD.

PSD, pentru că, nu-i așa, cel care va rezolva dificila problemă a protestelor va fi guvernul condus de dl. Ciolacu care, iată, încă o dată se va arăta nu doar indulgent și inventiv în raport cu nevoile protestatarilor”, ne spune profesorul Pîrvulescu.

Faptul că diverși actori politici încearcă să folosească protestele pentru a capitaliza politic este inerent într-un an electoral, ca dovadă au apărut acuze chiar și între partidele din coaliție față de felul în care au fost gestionate.

PNL trimite săgeți către premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii, iar PSD arată cu degetul către ministrul de Finanțe.

„Eu mă așteptam, sincer, cunoscându-l pe domnul Ciolacu, la o reacție mai promptă în fața acestor nemulțumiri ale fermierilor și transportatorilor și mă așteptam ca încă din primul moment să se așeze la masa negocierilor. N-am înțeles de ce ministrul Agriculturii a avut nevoie chiar de câteva zile să vină la masa dialogului cu cei nemulțumiți“, a afirmat Florin Roman, vicepreședinte al PNL, într-o intervenție la RFI.

Transportatorii și fermierii continuă luni protestele, în cea de-a șasea zi consecutivă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00

PSD va obține eventual beneficii pe termen scurt, în ideea că rezolvă revendicările și liniștește situația, dar pe termen mediu se va vedea că „guvernul doar cârpește lucrurile” și aceste concesii făcute unor categorii sociale vor atrage alte proteste, spune pentru Europa Liberă, sociologul și analistul Ovidiu Voicu.

„Cu certitudine dintre actorii politici AUR va fi cel care va beneficia cel mai mult, și nu doar de aceste proteste, pentru că ele vor continua, lumea va vedea că doar așa se obține ceva de la Guvern și va continua să protesteze”.

Chiar dacă AUR va încerca să fie la nivel societal principalul beneficiar, iar PSD la nivel politic, sugerând că numai el poate rezolva problemele, efectele nu vor duce la întărirea PSD în perspectiva alegerilor, ci a AUR, susține și profersorul Cristian Pîrvulescu.

„Efectele acestui fenomen vor duce la întărirea AUR, care creează o stare de spirit de ostilitate împotriva sistemului și care se poziționează ca reprezentant al poporului împotriva elitelor trădătoare”.

Reprezentanți ai protestatarilor din agricultură și transporturi vor să intre în Capitală, Afumați, Ilfov.
Reprezentanți ai protestatarilor din agricultură și transporturi vor să intre în Capitală, Afumați, Ilfov.

Coada rusească

Teoriile conspiraționiste de acest tip au fost însă cultivate nu doar de AUR, ci și de PSD, atrage atenția Cristian Pîrvulescu, iar acum a venit decontul.

Motivul este unul tot de natură politică- și AUR, și PSD, ba chiar și PNL se luptă pentru segmentul naționalist și suveranist de electorat, aflat în ascensiune, după cum arată toate sondajele de opinie.

Valul de dezinformare venit din laboratoarele rusești, așa cum au arătat mai multe cercetări, a penetrat societățile occidentale, nu doar România. Vedem acest tip de proteste, cu aceleași tematici și în Germania.

„Știm deja din cercetări că multe dezinformări sunt coordonate de laboratoare rusești și contribuie la destabilizarea democrațiilor europene. Asta nu înseamnă că problemele cu care se confruntă oamenii care protestează nu sunt și ele reale, cum este și în România.

Rusia știe să folosească problemele reale și incapacitatea guvernului nostru pentru a crea diviziuni în societate”, spune pentru Europa Liberă sociologul și analistul politic Ovidiu Voicu.

Protestele fermierilor și transportatorilor au cuprins Europa

În Germania, 10.000 de oameni au intrat cu utilaje în Berlin, până la Poarta Brandenburg și au protestat față de planurile Guvernului de majorare a unor impozite.

În stradă au fost, la începutul anului, fermierii și transportatorii din Polonia, care au acuzat Guvernul că nu-i apără de „concurența neloială” făcută de importurile de cereale din Ucraina, dar au cerut și o serie de măsuri de sprijin financiar fără legătură directă cu țara vecină.

Liberalizarea transporturilor și a relațiilor comerciale cu Ucraina, decisă de Comisia Europeană pentru a sprijini Kievul, a provocat în primăvara anului trecut primul val masiv de proteste ale fermierilor în cinci țări estice din UE: Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

Ele s-au încheiat după ce Bruxellesul a oferit fermierilor ajutoare financiare suplimentare, dar au fost reluate acum în România și Germania.

XS
SM
MD
LG