Linkuri accesibilitate

Peste 1 milion de francezi au protestat împotriva creșterii vârstei de pensionare


Peste 1 milion de oameni au protestat în Franța, față de reformele Guvernului care ar urma să crească vârsta de pensionare.
Peste 1 milion de oameni au protestat în Franța, față de reformele Guvernului care ar urma să crească vârsta de pensionare.

Peste 1 milion de persoane au protestat joi în toată Franța față de reformele Guvernului, care ar urma să crească vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. 

Este prima moblizare masivă a francezilor, inițiată de sindicate, după cea de acum 12 ani, când vârsta de pensionare a crescut de la 60 la 62 de ani, notează agenția France Presse.

Protestele au fost dublate de greve ale angajaților din transporturi, fiind perturbate atât programul curselor aeriene, cât și a mersului trenurilor, inclusiv a metroului parizian; au fost afectat și alte activități din instituțiile statului, inclusiv din școli.

Ministrul de Interne francez susține că au fost aproximativ 1,2 milioane de protestatari, din care 80,000 în Franța, în timp ce organizația sindicală CGT susține că 2 milioane de persoane au protestat, din care doar în capitală aproximativ 400.000.

Capitala a fost și scena unor ciocniri violente, în zone centrale din Paris; unii protestatari au aruncat cu obiecte - sticle, pubele, fumigene - spre forțele de ordine, care au replicat cu gaze lacrimogene.

Un număr de 44 de persoane au fost reținute de către poliție în capitală și alte 17 la Lyon.

Președintele francez a anunțat că reformele vor fi cinstite și responsabile, în timp ce protestatarii, susțin că prelungirea vârstei de pensionare pune o presiune suplimentară pe angajați, mai scrie France Presse, care citează mai mulți manifestanți.

Potrivit sondajelor de opinie, două treimi din francezi se opun creșterii vârstei de pensionare, inclusiv pe fondul inflației și al recuperării economice după pandemia de Covid-19, mai notează agenția de presă.

O nouă mobilizare pe acest subiect este anunțată pentru 31 ianuarie.

XS
SM
MD
LG