Linkuri accesibilitate

PSD critică măsurile din legea privind starea de alertă propusă de guvern


Liderii PSD au criticat decizia guvernului de a veni cu un proiect de lege privind starea de alertă cu fix patru zile înainte ca starea de urgență să expire.

Astfel, Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului, a calificat drept o dovadă de „incompetență și de sfidare" din partea guvernului proiectul de lege privind starea de alertă și trimiterea lui Parlamentului pentru dezbatere și adoptare în procedură de urgență. La rândul său, Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a numit acțiunile guvernului drept o „incompetență criminală" care lasă românii fără protecție după 15 mai.

Din păcate, nu e decât o altă dovadă de incompetență, dacă nu de sfidare din partea guvernului. Președintele României cred că a anunțat în urmă cu două săptămâni că nu va prelungi starea de urgență și că va fi o stare de alertă. Reglementările în vigoare din 2004, era foarte clar pentru toată lumea că nu acoperă situația de sănătate publică din România. Noi, în momentul de față, nu avem testare în masă. Toată lumea vrea să relaxăm, în primul rând, economia. Toți vrem să ieșim cât se poate de repede pe stradă, să nu avem niciun fel de restricții. Dar trebuie să știm că acest lucru poate fi făcut în siguranță”, a declarat Robert Cazanciuc, într-o conferință de presă.

Ne aflăm într-o situaţie extrem de gravă. Acest Guvern incompetent a anunţat, de două săptămâni deja, că starea de urgenţă va fi ridicată. Nu au făcut nimic în această perioadă, în afară de tunuri pentru firmele de casă. Orban şi miniştrii dânsului se contrazic, de două săptămâni, cu privire la relaxarea unor măsuri, însă oamenii nu ştiu ce se va întâmpla după 15 mai", a spus și Alfred Simonis.

Liderii PSD au insistat că un astfel de proiect de lege ar trebui să aibă în spate un studiu științific din care să reiasă dacă românii pot sau nu ieși în siguranță pe stradă după data de 15 mai.

Mi se pare complet iresponsabil să vii astăzi să spui că noi trebuie să trecem în patru zile, în cinci zile, prin ambele Camere ale Parlamentului un proiect de lege. Putem să facem acest lucru, dar e o lipsă de respect față de poporul român, față de Parlament, să nu ai parte de o dezbatere cu adevărat importantă, largă, pe un proiect de act normativ care privește o țară întreagă. Avem timp oare să dezbatem în mod serios dacă este nevoie de anumite restricții? Despre ce este vorba acolo?”, a susținut Robert Cazanciuc.

Liderul interimar al Senatului a insistat că românii nu știu acum ce se va întâmpla după 15 mai din cauza întârzierii guvernului de a acționa.

Trebuie să știm foarte clar: din 15 mai, oamenii pot să iasă în siguranță sau nu pe stradă? Pot să meargă în siguranță sau nu la locul de muncă? Sunt curios dacă guvernul are în spatele acestui proiect un studiu științific care să dea siguranță românilor că din 15 mai (…) pot să iasă în siguranță din casă. Parlamentul cu siguranță va dezbate cât se poate de repede un proiect de act normativ venit de la guvern pe starea de alertă”, a conchis social-democratul.

În schimb, Alfred Simonis susține că acțiunile guvernului fac ca românii să nu mai aibă nicio restricție după 15 mai.

Acest lucru înseamnă că, practic, după data de 15, nu vom mai avea niciun fel de restricție în România, pentru că acest Guvern, în loc să se ocupe din timp de depunerea unui proiect în acest sens, pierde vremea angajând chelneri ca șefi de spitale, făcând achiziții la dublu sau triplu preț”, a arătat și Simonis.

Guvernul a adoptat luni un proiect de lege privind starea de alertă pe care l-a transmis Parlamentului în vederea dezbaterii și aprobării.

Principalele prevederi din proiectul de lege

Premierul a subliniat că va solicita Parlamentului să dezbată proiectul de lege în regim de urgență.

Pe 15 mai se va încheia starea de urgență. Trebuie să avem garanția că vom avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a continua activitatea din ultimele trei luni.

Am ales soluția unui proiect de lege pentru decizia CCR ne limitează foarte mult marja de mișcare. Pentru a avea deplina legitimitate am decis să elaborăm un proiect de lege", a anunțat Ludovic Orban.

Citește și:

XS
SM
MD
LG