Linkuri accesibilitate

PSD respinge alianța cu partidele lui Voiculescu, Ponta și Tăriceanu


Consiliul Politic Național a decis cu 66 de voturi pentru și două împotrivă ca PSD să meargă singur la alegerile parlamentare.

Conducerea PSD a respins formarea unor alianțe electorale pentru alegerea Parlamentului cu partenerii săi tradiționali din ultimii 20 de ani (cazul Voiculescu și Tăriceanu), precum și cu formațiunea lui Victor Ponta, alături de care a format majoritatea parlamentară. A condiționat cedarea de locuri eligibile de înscrierea în partid a candidaților proveniți din cele trei formațiuni.

În condițiile în care PSD se află acum la jumătatea scorului electoral pe care l-a avut la alegerile din 2016, decizia conducerii PSD pare pragmatică. Dacă ar fi cedat locuri pe listele sale, era posibil ca numărul de locuri care le mai rămânea social-democraților după negocieri să se subțieze considerabil.

Astfel, celor trei partide le rămâne să candideze pe liste proprii la alegerile de la 6 decembrie, în cazul în care nu vor accepta, în cele din urmă, să fie absorbite de PSD. Cel puțin în cazul partidului controlat de Dan Voiculescu se încheie o perioadă de 20 de ani în care a avut oameni în Parlament, însă pe locuri cedate de PSD, niciodată pe liste proprii.

„Este o decizie eroică, nici Iliescu sau Năstase nu s-au rupt de Voiculescu", le-a spus Vasile Dîncu în ședința Consiliului Politic Național colegilor săi. Referirea este valabilă însă pentru Adrian Năstase, care a adus pe listele PSD alte partide cu care a format alianțe, nu și a lui Ion Iliescu, în timpul căruia sateliții, ca PRM, PSM sau PUNR intrau prin forțe proprii în Parlament și susțineau actualul PSD la guvernare.

  • Partidul lui Dan Voiculescu, Partidul Puterii Umaniste (PPU), a trimis în Kiseleff un protocol de alianță cu PSD, în care stipula că pretinde 20% din locurile la eligibile pentru alegerile parlamentare sau posibilitatea să-și formeze grupuri separate în Camera Deputaților și Senat. Pentru cele două grupuri, numărul limită de aleși este 17. Consiliul Politic Național al PSD a decis ca partidul să meargă singur la alegerile parlamentare, fără o alianță cu partidele lui Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu sau Dan Voiculescu.

Înaintea ședinței de astăzi a Consiliului Politic Național, Marcel Ciolacu și echipa de conducere a PSD au avut ieri o ultimă rundă de negocieri cu reprezentanții Pro România, ALDE și PPU.

Surse din Pro România au declarat pentru Europa Liberă că negocierile au durat foarte puțin, după ce reprezentanții PSD „au dat de înțeles că nu doresc o alianță pentru parlamentare și că totul este doar de fațadă”.

  • Situația s-a repetat și în cazul ALDE, negocierile pentru o alianță la parlamentare neavând succes. În cazul celor două partide, a contat foarte mult faptul că nu au sprijinit-o pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei. Vasile Dîncu a propus în ultima ședință a conducerii PSD ca partidele care vor să încheie o alianță pentru parlamentare să își retragă acum candidații pentru locale.

Călin Popescu Tăriceanu a negat ieri varianta candidaturii sale la Parlament pe listele PSD, afirmând că ALDE și-ar pierde astfel identitatea. Pentru a candida pe listele PSD, Călin Popescu Tăriceanu ar fi trebuit să se înscrie ca membru al social-democraților.

Deputații care aparțin de Partidul Puterii Umaniste așteptau încrezători că PSD va accepta alianța cu partidul lui Dan Voiculescu, cel care controlează trustul de presă Intact prin intermediul familiei. Unii credeau că înțelegerea a fost încheiată și social-democrații au acceptat alianța, fără să cunoască stadiul negocierilor.

„Aseară știam că s-au înțeles. Douăzeci de locuri sau minim grupuri în Cameră și Senat. Nu știu ce s-a întâmplat azi noapte”, a spus pentru Europa Liberă un deputat PPU.

O ultimă soluție pentru ca parlamentarii PPU să participe alături de PSD la parlamentare este să candideze pe lista social-democraților. Modelul a fost folosit și la europarlamentare, când Dan Voiculescu a impus trei nume pe lista PSD.

Consiliul Național al PSD a decis prin vot ca partidul să meargă singur în alegeri, votul fiind unul majoritar în favoarea acestei variante: 66 de voturi fiind împotriva alianțelor, iar două „pentru".

„A fost o poziție categorică să mergem singuri la parlamentari. În favoarea unei alianțe au votat doar Radu Moldovan, de la Bistrița, și Ionel Arsene, de la Neamț. Ceilalți s-au opus”, au declarat pentru Europa Liberă surse din conducerea PSD.

Marcel Ciolacu a citit în cadrul ședinței Consiliului Politic Național un protocol de colaborare cu Pro România după alegerile locale, în sensul că partidele vor colabora pentru formarea unor majorități în consiliile locale și județe, acolo unde este posibil, au precizat surse din conducerea PSD pentru Europa Liberă.

„Am luat hotărârea ca PSD să meargă singur la aceste alegeri parlamentare. Foarte mult a înclinat faptul că nu am avut nici o alianță electorală pentru alegerile locale", a afirmat președintele PSD la finalul ședinței Consiliului Politic Național.

V. Ponta: „Vom lua bătaie separat, am susținut alianța cu PSD"

Victor Ponta susține că la discuția pe care a avut-o ieri cu Marcel Ciolacu, subiectul alianței electorale a fost unul colateral. Interesul președintelui Pro România a fost ca PSD să susțină modificarea legii privind modul în care sunt aleși deputații și senatorii, în sensul ca și partidul lui Victor Ponta să aibă dreptul să fie reprezentat în secțiile de votare. În forma votată de Senat, acest drept revenea doar partidelor parlamentare care au candidat la alegerile din 2016.

„Nu a existat nici un fel de negociere, am avut o discuție ieri dimineață cu domnul Ciolacu, pe tema prezenței noastre în secțiile de vot. Atunci mi-a spus domnul Ciolacu că nu va face PSD nici un fel de alianță, nu am comentat în niciun fel, iar Pro România va merge pe propriile picioare la alegerile parlamentare. Eu am susținut o alianță de stânga, dar dacă cei de la PSD nu doresc, nu se pune problema să faci ceva când nu se dorește. Eu și domnul Tăriceanu ne-am dorit o opoziție unită la parlamentare, decizia celor de la PSD v-o pot explica ei. Dacă nu se dorește, nu se dorește. Evident că nu ajută stânga, o să luăm bătaie separat, nu cred că nici PSD, nici Pro România o să bată PNL, e o realitate”, a afirmat președintele Pro România pentru Europa Liberă.

Potrivit acestuia, Pro România nu a cerut vreun număr de locuri eligibile în alianța cu PSD.

„La un moment, în PSD s-a vorbit despre 40 de parlamentari pe care i-a cerut Pro România, a fost un fake news, nu am avut niciodată vreo discuție despre 40, 20 sau 60, nu s-a ajuns la o asemenea discuție niciodată”, a precizat Ponta.

Termenul limită pentru depunerea alianțelor electorale pentru alegerile parlamentare este astăzi, 15 septembrie. Data alegerilor parlamentare a fost stabilită pentru 6 decembrie.

Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a trecut testul alegerilor parlamentare în urmă cu patru ani, când a întrunit pragul electoral, de 5%, și a format alianța guvernamentală alături de PSD-ul condus de Liviu Dragnea. Tăriceanu este aliat al PSD încă din perioada guvernării Alianței DA, unde, ca premier, a votat alături de PSD și s-a menținut la putere între 2007 și 2008 cu 20% din mndatele parlamentare, însă sprijinit de PSD. ALDE nu mai are audiență în ultimii ani în rândurile electoratului și nu a întrunit 5% la alegerile europarlamentare de anul trecut. Tăriceanu își conduce partidul la scrutinul pentru alegerile locale din 27 septembrie din postura de locomotivă - candidează la Primăria Capitalei, unde nu este creditat cu un scor peste pragul electoral.

ProRomânia a fost înființat de Victor Ponta în vara lui 2018, racolând în special oameni de la PSD. A trecut de pragul electoral la alegrile europarlamentare din primăvara trecută și a înregistrat un scor peste prag și la alegerile prezidențiale, cu Mircea Diaconu. Ponta a pledat pentru o alianță a stângii, cu PSD și ALDE, dar care nu s-a concretizat din cauza resentimentelor legate de racolarea membrilor PSD.

În cazul în care PSD va ajunge în Parlament fără partide satelit, va fi pentru prima dată în 30 de ani când va fi nevoit să se reprezinte pe sine, fără posibilitatea de a face majoritate cu partide mai mici. Creditat cu un scor între 25 și 27% în sondajele de opinie, PSD ar avea posibilitatea în viitorul Parlament, dacă estimările se confirmă, să inițieze moțiuni de cenzură, însă nu să le și treacă. În viitorul Parlament, dacă, într-adevăr PSD ar rămâne fără ALDE și partidul lui Dan Voiculescu, se va putea alia cu UDMR și, eventual, cu ProRomânia.

Facebook Forum

VIDEO

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan. Sute de civili au fost răniți
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00
XS
SM
MD
LG