Șapte jandarmi și polițiști au păzit mica echipă a Asociației LOGS pentru a ieși din sediul abia închiriat de pe B-dul C.D.Loga nr.54. Voluntarii au plecat agresați și amenințați cu moartea de Floare Stancu din clădirea învecinată. „Atenție! Aici stau țigani!”, scrie și astăzi pe oblonul de la nr. 56.
Clădirea masivă cu două intrări simetrice de la numerele 54 și 56 este construită în perioada interbelică în stil neo-românesc. Cărțile funciare indică doi proprietari inițiali, familia Roster în stânga și Elisabeta Mureșan în dreapta.
Îngrijorată de inscripția de pe oblon, care ar putea indica vreo manifestare șovină intolerabilă, am încercat să aflu cine a pus-o acolo.
De după obloanele întredeschise o voce aspră îmi poruncește să o șterg de acolo. Ușa se deschide totuși și o adolescentă slăbuță mă mustră că fac poze. Întreb cine a pus pe fereastră inscripția scrisă de mână. „Noi am pus-o, că așa am vrut!”, mă repede tânăra.
„Poate e un avertisment”, sugerează Flavius Ilioni-Loga, fondatorul asociației, care a cerut ajutor poliției să se poată muta nevătămat din sediu împreună cu voluntarii.
LOGS Grup de inițiative sociale este cea mai cunoscută organizație din Timișoara care oferă de mai mulți ani ajutor refugiaților din țări măcinate de război. Sediul închiriat pe B-dul Loga 54 era destinat unui centru comunitar pentru refugiații ucraineni.
Incidentul
Când au intrat, în data de 2 iunie, în sediu, voluntarii LOGS s-au pomenit victime într-un război neprevăzut. Floare Stancu, după cum au aflat că s-ar numi femeia, le-a pus în vedere să părăsească locul, fiindcă familia ei vrea să cumpere imobilul și venirea lor „strică” târgul.
Membrii echipei LOGS au aflat că nu sunt bineveniți, au fost amenințați cu „sânge și omor”: „Niciodată nu stai tu aici, vă tai capul cu toporul, numa' să veniți”, le-a comunicat telefonic vecina.
Discuțiile, explicațiile cu care asistenții sociali de la LOGS au încercat să îi îmbuneze pe membrii familiei Stancu n-au avut efect.
În 2 iunie au început și agresiunile fizice: femeia a început să arunce cu bolovani pregătiți anume pentru alungarea chiriașilor, a spart un geam, apoi a atacat cu sticle și cu alte obiecte direct persoanele, într-o tentativă furibundă de a-i intimida pe toți.
„Am fost amenințat cu moartea, eu am fost agresat cu pietre, am fost atacați... acțiunile lor nu au fost îndreptate împotriva clădirii, ci împotriva noastră, ceea ce considerăm că e tentativă de omor”, a declarat pentru Europa Liberă președintele asociației, după ce s-a depus și o plângere penală pentru amenințare, tentativă de omor și distrugere.
Primul apel la 112 a fost dat în 2 iunie, fără efect. La următoarele două apeluri din 3 iunie, la 9, respectiv la 10 dimineața, a sosit un echipaj al Poliției care i-a legitimat pe Floare Stancu și pe soț.
După plecarea Poliției, care a pretextat că nu poate intra pe proprietate, au continuat amenințările la adresa membrilor asociației. „Și ce dacă ai chemat Poliția, ce-mi face mie Poliția?”, a declarat agresoarea.
Cu probele strânse de Asociația LOGS și cu cele constatate de polițiștii Secției 1 Timișoara s-a deschis un dosar penal pentru distrugere și amenințare. Abia după ce presa a semnalat cazul, femeia de 64 de ani a fost reținută pentru 24 de ore și condusă în arest.
La trei zile de la mutarea în sediul închiriat, personalul LOGS s-a văzut nevoit să plece.
„Este incredibil ca în Timișoara anului 2022 viața noastră să fie în pericol... Este un eșec al forțelor de ordine și al orașului ca noi, o organizație neguvernamentală care îi ajutăm pe alții, să trebuiască să plecăm dintr-un imobil închiriat fiindcă nu ne este garantată siguranța”, a declarat presei Flavius Ilioni-Loga.
Patrimoniul interbelic cotropit casă cu casă
Timp de aproape 30 de ani, clanurile de etnie romă au reușit să pună stăpânire pe o mare parte din vilele construite în perioada interbelică. Rămâne un mister, pe de altă parte, de unde au provenit sumele mari pentru achizițiile imobiliare.
Metodele folosite sunt simple și se bazează pe frică și intimidare. Cei șase pași sintetizați de Evenimentul Zilei arată cât de mare este implicarea autorităților care ar trebui să vegheze asupra patrimoniului și asupra siguranței cetățenilor.
Identificarea unor imobile, cu toate informațiile despre cotele de Carte Funciară și proprietari, care implică funcționari din primărie și de la CF, este urmată de inventarea unui moștenitor fictiv și împuternicirea unui reprezentant al acestuia.
Aici intră în joc notarii corupți. Procedura de retrocedare implică și alți actori oficiali, de la primărie și de la instanțele de judecată. Întabularea fără prea multe verificări este pasul următor, pentru ca la final să se facă, cu ajutorul unor avocați corupți, vânzări cu sume mari către persoane de bună credință.
Dar cea mai înfricoșătoare etapă este cea a terorizării unor proprietari care nu doresc să vândă. Romii cumpără un apartament într-o vilă cu mai multe locuințe, apoi trec la acțiune: scandaluri, amenințări, mizerie, până oamenii cedează și le vând la orice preț locuința.
Așa s-a întâmplat cu o vilă cunoscută sub numele de „Casa cu trei fete”, construită în anii 1946-1947 de arhitectul Gheorghe Bleyer pentru familiile Werner și Schön. Clanul Cârpaci a cumpărat un apartament, apoi a evacuat pe rând locatarii prin teroare. Casa a fost apoi lăsată o lungă vreme în paragină.
Au existat cazuri în care o dată cu apartamentul de la parter, proprietarului de etnie romă i s-au întabulat și părțile comune, holul și scara. Locatarilor de la etaje li s-a interzis accesul, astfel că au fost nevoiți să vândă.
Așa s-a ajuns ca un singur clan, al lui Cârpaci, să dețină peste 150 de proprietăți în Timișoara, de la vile, palate, terenuri, la spații comerciale și locuri de veci.
Construirea fără autorizație a peste 200 de palate cu arhitectură neobișnuită și incompatibilă cu arhitectura orașului, nunțile opulente și înmormântările stridente, sporesc uneori sentimentul de oraș asediat.
O undă de antipatie față de romii bogați există în Timișoara, așa multietnică și europeană cum se declară. Fără a se fi transformat în atitudine discriminatorie, totuși indignarea față de actele antisociale și de rețelele de corupție din jurul intereselor imobiliare crește. Crește și supărarea cetățenilor pe autoritățile incapabile să diminueze fenomenul timp de trei decenii.
„Este scandalos că încă o dată agresorii au câștig de cauză… Cer Poliției Române și Ministerului Afacerilor Interne să intervină ferm în identificarea și tragerea la răspundere a celor vinovați. Cer de asemenea să se elaboreze un protocol pentru o reacție fermă și imediată a Poliției în astfel de cazuri”, este declarația primarului Dominic Fritz.
Miercuri, la Timișoara, este convocată Comisia de Ordine Publică pentru a se analiza ce e de făcut.
„Noi suntem asistenți sociali și nu ar trebui să fie lupta noastră. Asta e lupta orașului și până la urmă a legii. Această mafie ar trebui cumva îngenunchiată. Noi înțelegem puterea pe care o avem ca ONG. Gândiți-vă câți oameni s-au confruntat cu situația asta și nu au avut puterea noastră, iar asta pe noi ne îngrozește”, a scris Flavius Ilioni pe pagina sa de Facebook, ca o concluzie amară la incidentul din aceste zile.
Imobilul de unde au fost alungată Asociația LOGS are la intrare o placă de marmură în amintirea unui important poet dialectal din Banat, Marius Munteanu, care a locuit în această casă.
De ce e justiția inertă
Poliția Secției 1 știe bine cu cine are de-a face în raza sa de competență, fiindcă elegantul bulevard C.D. Loga unde se găsesc două licee reputate, Institutul Francez, mai multe clinici, Filarmonica Banatul și într-un capăt, la nr.1, chiar Primăria, se află sub asaltul clanurilor care au pus stăpânire aici pe câteva zeci de case și apartamente .
Periodic se iscă scandaluri, iar de la puținii locatari care au rezistat să rămână în locuințele lor vin sute de reclamații. În 2015, o altercație cu arme albe între clanurile Stancu și Cârpaci au necesitat intervenția mascaților pe B-dul C.D.Loga.
Conflictele dintre clanuri sunt generate și de o convenție adeseori încălcată, de a nu-și face concurență pe aceeași stradă.
Bulevardul Loga este al Cârpacilor la numerele 8, 10, 12, 14, 16, 31, 40, 56 etc. Și continuă achizițiile.
Fostul prefect liberal Ovidiu Drăgănescu, azi subprefect, a încercat în anii 2005-2009 să strunească fenomenul. A cerut poliției și DIICOT să facă cercetări privind situația proprietăților suspecte, a vizitat personal câteva locuri, a cerut situațiile la zi de la Fisc și de la Poliția de Frontieră, fiindcă romii bogați sunt rezidenți în țări occidentale, în special în Germania, Franța și Italia.
Mai mult, a cerut verificări la cabinetele notariale unde s-au încheiat frecvent acte suspecte în beneficiul romilor bogați.
Pentru aceste acțiuni a fost ținta agresiunilor și amenințărilor, fie direct cu iatagane, fie prin scrisori anonime.
„Vă lichidăm familia. Avem bani pentru 'kilar' străin. Noi nu glumim”, suna o amenințare primită prin poștă și semnată „Clanul romilor bogați”, își amintește fostul prefect.
Verificările lente n-au lămurit fenomenul, iar majoritatea cazurilor pentru care s-au făcut plângeri penale s-a încheiat cu NUP, deci dosarele nici nu au ajuns în fața instanței.
Zecile de filmări, fotografii, declarații, mărturii, n-au dus prea des la măsurile așteptate. Fie poliția și procurorii au înaintat justiției dosare prost întocmite, fie instanțele au judecat cu indulgență.
„Fenomenul este considerat de forțele de ordine și de magistrați ca infracțiune mică, de genul că se mai ceartă vecinii între ei, nu e cine știe ce. Nu e infracțiune mică, e teroare, e mafie. E criminalitate organizată. Așa s-a ajuns să fie ocupate cele mai frumoase zone din Timișoara, casă cu casă, stradă cu stradă”, a explicat subprefectul Ovidiu Drăgănescu pentru Europa Liberă.
Vilele de pe străzile Eminescu, Brașov, de pe bulevardele V. Babeș, Mihai Viteazu și străzile adiacente, sunt în mare parte obținute cu metodele descrise.
Cei mai mulți timișoreni vorbesc însă despre corupție. În șoaptă se rostesc nume de funcționari ai primăriei, notari, avocați, judecători, personaje de la Cartea Funciară.
Și jurnaliștii au scris mult despre rețele de corupție pe care mafia imobiliară a reușit să le urzească în Timișoara, dar cu precauție pentru a nu fi dați în judecată. Autoritățile abilitate, DIICOT, DNA, procuratură, n-au prins niciun pește mare din lanțul corupției.
Nici descinderea procurorilor francezi și germani din anii 2007-2008 nu a avut consecințe spectaculoase. Achizițiile prin forță au continuat.
Au existat câteva condamnări, dar mai multe sedii de spitale - ca Spitalul de copii, Spitalul de Ortopedie, Clinica de Oncologie ș.a. nu au putut fi recuperate în instanță.
Dacă s-a obținut ceva, s-a datorat consecvenței societății civile. Față de amploarea fenomenului, victoriile, cum ar fi reconstrucția Casei Mühle sau dărâmarea cu sentință a câtorva palate țigănești ridicate ilegal, au fost neînsemnate.
Pentru Casa Mühle timișorenii au ieșit în stradă
Povestea zilelor glorioase din secolele XIX și XX, când familiile celebre de horticultori, Niemetz și Mühle, duceau vestea Timișoarei ca „oraș al trandafirilor”, a fost îngropată de nesațul cu care interlopii imobiliari au acaparat vestigiile acelei epoci.
Peste 500.000 de trandafiri plecau de la Timișoara zilnic în tot imperiul Austro-Ungar. Au fost obținute soiuri noi, exista o revistă a rozelor în germană, maghiară și română, iar parcuri cum e Cișmigiul, au fost proiectate de peisagiștii familiei Mühle.
Vila familiei Mühle de pe B-dul Mihai Viteazu nr.3, aflată pe lista monumentelor la poziția 121 ca Ansamblu urban de secol XX, a încăput în 2010 pe mâna lui Ionelaș Cârpaci, Ionel Stancu pe numele oficial, printr-o tranzacție neclară, la prețul declarat de 100.000 euro.
Frumoasa casă a fost lăsată fără acoperiș pentru a se degrada, astfel ca terenul situat central, lângă Facultatea de Mecanică, să poată fi vândut pe bani grei.
Autorizația de construcție prevedea cu totul altceva: recompartimentare, adăugarea unei mansarde și extinderea scării. În 2013, când distrugerea era vizibilă, cetățenii orașului au ieșit în stradă mobilizați pe Facebook cu sloganul „Salvați Casa Mühle!”.
Asociația Pro Domo a inițiat un proces la care s-a asociat și primăria sub presiunea societății civile, pentru aducerea la starea inițială a clădirii. În 2017 expirase deja termenul fixat de instanță.
Alte procese și executări silite au prelungit decăderea casei până în 2019 când noul proprietar, Mihai Nelson, moștenitorul lui Ionel Stancu, a fost din nou obligat să refacă vila așa cum a fost.
Anul trecut, casa era refăcută în proporție de 95%. „Suntem datori să readucem la viață tot ceea ce a însemnat tradiția și istoria orașului nostru, să ne protejăm patrimoniul. Ceea ce s-a întâmplat cu acest imobil nu trebuie să se mai repete niciodată!”, declara presei actualul viceprimar, Cosmin Tabără.
Totuși, nici administrația locală, nici cea județeană nu s-au folosit în cei zece ani ai declinului și ai ignorării legii, de instrumentele legale, cum ar fi expropierea, și nici nu au dorit să răscumpere această casă plină de povești, pentru a realiza un muzeul al rozelor.
Un documentar intitulat Timișoara rozelor, realizat de TVR Timișoara în 2001, reconstituie povestea florarilor de odinioară. Casa Mühle era încă în picioare, retrasă între arborii de esență rară, ușor afectată de vreme dar integră, așa cum a fost ridicată pe locul unor pepiniere, pe un teren donat orașului de familia Mühle.
Tristul merit al filmului este că păstrează imaginea nealterată a vilei, care a supraviețuit războaielor mondiale, dar nu și lăcomiei de tranziție.
