Linkuri accesibilitate

Purtarea măștii, triajul epidemiologic și dezinfectarea sunt obligatorii, amintesc autoritățile


Ministerul Sănătății amintește că purtarea măștii de protecție, triajul epidemiologic și dezinfectarea mânilor sunt obligatorii pe durata stării de alertă în instituțiile publice sau autoritățile publice, în sediile operatorilor economici și profesioniștilor.

„Astfel, facem precizarea că,pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spațiu închis, fie din cadrul unei instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât și celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienți, consumatori”, transmite Ministerul Sănătății.

De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție i se poate interzice intrarea în spațiul închis.

Ministerul precizează că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.

Mai mult, în cazul în care temperatura depășește 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus, așa cum prevede ordinul emis de autorități.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

XS
SM
MD
LG