Linkuri accesibilitate

Pușcăriile în 2019. Ce au rezolvat doi ani de recurs compensatoriu. Urmează despăgubirea deținuților?


Fluxul de infractori din închisorile românești nu a scăzut, în ciuda recursului compensatoriu, pentru că nimeni nu se ocupă de perioada post-detenție.

La doi ani de când a fost obligată de CEDO să adopte un plan pentru eliminarea supraaglomerării și condițiilor sub-standard din închisori, România a ales calea cea simplă, dar care nu a rezolvat nimic: recursul compensatoriu – zilele-bonus pentru deținuți. Acum, pușcăriile sunt însă tot înghesuite, cu grad de ocupare 111%, iar noile penitenciare planificate nu există nici măcar pe hârtie, arată un raport APADOR-CH. Între timp, o rezoluție a Consiliului Europei cere României să rezolve cumva despăgubirea foștilor deținuți, „discriminați” pentru că nu au prins recursul compensatoriu, dar au stat totuși închiși în condiții improprii.

În cei aproape doi ani de când a fost adoptată legea recursului compensatoriu, care oferă deținuților închiși în condiții improprii, mai mici de 4 metri pătrați de persoană, câte 6 zile bonus la fiecare 30 de zile de pedeapsă executată, singurul efect vizibil este că foarte mulți infractori au ieșit mai devreme din închisoare, arată un raport al APADOR-CH, care a inspectat în prima jumătate a anului 10 penitenciare și centre de arest preventiv. În prezent, gradul de ocupare al penitenciarelor este de 111%, deci problema supraaglomerării nu a fost rezolvată, deși numărul deținuților a scăzut. De această lege s-au bucurat în total peste 14.400 de deținuți, dintre care aproape 12.000 au intrat la liberare condiționată mai repede, fiind eliberați de judecători, iar restul au fost eliberați direct, considerându-se că și-au ispășit pedepsele, cu zilele bonus primite, conform datelor oficiale.

Guvernul României și-a asumat însă un plan pe termen lung pentru rezolvarea problemei condițiilor din penitenciare, după ce CEDO a emis în 2017 o decizie pilot în cauza Rezmiveș și alții contra României, suspendând judecarea celor aproximativ 8.000 de plângeri care vizau condițiile de detenție din România, o problemă sistemică a statului român pentru care s-au plătit despăgubiri de aproape 5 milioane de euro în perioada 2013-2017 către deținuții care au câștigat la CEDO. Acest plan, arată APADOR-CH, bate pasul pe loc și se află în întârziere față de angajamentele asumate la CEDO.

Principalul obiectiv este construirea de locuri noi de detenție, pentru că avem alternativa recursului compensatoriu, iar pentru societate nu știu care prezintă mai multă siguranță. Părerea noastră este că prin construirea de locuri de detenție, se realizează și o stare de siguranță suplimentară, care nu este asigurată prin recursul compensatoriu”, spune avocatul Dan Mihai, de la APADOR-CH. El arată că problema legii recursului compensatoriu a fost că ea s-a aplicat nediferențiat, pentru toți condamnații: „Ea a permis și încă permite eliberarea timpurie și a celor condamnați pentru fapte grave și foarte grave. (...) Opinia publică a reacționat vehement în cazuri în care beneficiarii acestei legi a recursului compensatoriu au comis infracțiuni grave, crime, violuri, tâlhării, după ce au fost eliberați. De aceea se pune întrebarea dacă o politică penală diferită ar fi putut găsi soluții alternative la recursul compensatoriu, care să nu permită eliberarea accelerată a recidiviștilor și a celor care au comis infracțiuni grave”.

Guvernul bate pasul pe loc cu penitenciarele. Despăgubirile pentru deținuți bat la ușă?

Planul asumat de Guvernul României în fața CEDO, în 2018, presupune că până în 2024 ar trebui să apară 9.446 de locuri noi și modernizate de detenție. Conform calendarului, statul ar fi trebuit ca în 2018-2019 să creeze 316 locuri noi în pușcării și să modernizeze 500 din cele deja existente. S-a reușit doar 43% din acest obiectiv, până în aprilie 2019, arată datele oficiale citate de APADOR-CH. Au apărut doar 70 de locuri noi, la penitenciarele din Giurgiu și Deva, iar 282 de locuri au fost modernizate la Deva, pentru a corespunde standardelor de 4 metri pătrați pentru fiecare deținut.

Guvernul și-a mai asumat și că va construi două penitenciare noi, alegând deja locațiile – Unguriu, în județul Buzău, și Berceni, în județul Ilfov. Ele ar trebui să fie gata în 2022, respectiv 2024, aducând împreună 1.900 de noi locuri de detenție. „La finalul lunii martie 2019, niciuna dintre activitățile planificate nu fusese realizată. Nu se făcuse niciun pas pentru construirea celor două penitenciare”, a spus avocatul Dan Mihai, de la APADOR-CH.

Cătălin Bejan, noul consilier al ministrului Justiției, Ana Birchall, și fost director al Administrației Naționale a Penitenciarelor, susține însă că în prezent s-au semnat contractele pentru studiile de fezabilitate pentru cele două viitoare noi pușcării. „Motivele de întârziere nu au ținut strict de ANP, ci au privit anumite solicitări de clarificări, au fost situații în care în procesul de achiziție au apărut contestații. Ideal este, dacă vrei să faci o treabă bună de la început, să construiești penitenciare, nu să ai ce are România acum, locații cu altă destinație care astăzi își arată problemele, pentru că ele nu au fost construite de la început ca penitenciare”, a declarat Cătălin Bejan, la prezentarea raportului APADOR-CH.

România a rămas în urmă nu doar la respectarea calendarului convenit cu CEDO, ci și la găsirea unei soluții pentru foștii deținuți, care nu au beneficiat de măsuri reparatorii pentru condițiile improprii din pușcării. Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost dur criticat pentru ideea de a urma modelul Italiei, unde deținuții au fost despăgubiți cu o sumă fixă pentru fiecare zi de detenție în condiții sub-standard.

„Avem și categoria persoanelor eliberate din penitenciar, care nu au beneficiat de recursul compensatoriu și atunci CEDO ne cere măsuri și pentru această categorie de persoane. Și această categorie de cauze este sistată pe rolul CEDO, pentru că așteaptă o măsură pe plan intern. Dacă guvernul nu va veni cu o soluție și pentru aceste persoane, vor dezgheța și aceste tipuri de cauze”, explică avocata Nicoleta Popescu, de la APADOR-CH.

Comitetul de miniștri al Consiliului Europei, care supraveghează implementarea deciziilor CEDO în statele condamnate, solicită însă României să găsească o soluție pentru această categorie de deținuți, care dau și ei în judecată statul român la CEDO. Termenul limită este 1 octombrie 2019, în caz contrar Comitetul de miniștri amenințând cu o rezoluție propusă Consiliului Europei, împotriva României, conform unui document adoptat la începutul lunii iunie.

„Noi avem în Codul Civil reglementată răspunderea civilă delictuală, deci o persoană care a suferit un prejudiciu are dreptul la repararea pagubei, daune materiale pentru acest prejudiciu. O reglementare există. E de discutat dacă modelul Italiei e de urmat: comiți o infracțiune, intri la pușcărie iar la ieșire, ceri, nu ceri, te așteaptă un cec – uite, ne cerem scuze că ai stat în închisoare în condițiile respective și ia din partea noastră o sumă de bani pentru că ai făcut închisoare. Pare oarecum exagerat și greu de acceptat de opinia publică. Omul care se consideră prejudiciat de condițiile de detenție în care a stat se poate adresa unei instanțe, ca orice cetățean, și să solicite despăgubiri”, este de părere avocatul Dan Mihai, de la APADOR-CH, care se așteaptă însă la un nou „exces de zel” din partea Parlamentului sau Guvernului, așa cum s-a procedat și cu legea recursului compensatoriu, când ideea a fost deformată la extrem – standardul pentru spațiile de detenție a depășit recomandările CEDO (3 metri pătrați) și Comitetului pentru Prevenirea Torturii (până în 4 metri pătrați), iar bonusul pentru deținuți a ajuns la 6 zile, de la 3 zile cât era în proiectul inițial.

Marea necunoscută: ce facem cu deținuții eliberați? Cum acționează „sindromul grădinii zoologice”

Statul român ignoră complet în problema penitenciarelor partea post-detenție. Cu o rată a recidivei foarte ridicată, care în 2018 era oficial aproape 40%, însă cumulată cu rata deținuților cu antecedente penale, se ridica la peste 60%, nu există o preocupare a statului, dincolo de poarta pușcăriei. Tocmai de aceea, legea recursului compensatoriu nu a făcut decât să accelereze fluxul de deținuți eliberați mai repede, din care un mare procent revin în pușcării, pentru că ajung să comită din nou infracțiuni, unele dintre ele la fel de grave ca și cele pentru care fuseseră închiși inițial.

„Oamenii aceia tot se liberau condiționat, dacă ne uităm pe statistici, o mare pondere a condamnaților se liberează înainte de executarea pedepsei integrale. A apărut recursul compensatoriu și a creat o problemă, dar ea era oricum acolo. Oamenii aceia ieșeau oricum înainte de termen pe legea penală. Problema este să faci o evaluare a riscului lor. Oricum, recidiva nu dispare, vom avea întotdeauna recidivă și dacă acei oameni stau în pedeapsă zi pe zi. Societatea trebuie să fie conștientă că fenomenul recidivei va exista, indiferent de durata pedepsei”, a explicat avocatul Mihai Popescu, președintele asociației GRADO.

Ceva nu funcționează în sistemul penitenciar, pentru că deținuții români se întorc în rată foarte mare înapoi în pușcării, fără să învețe să renunțe la mediul infracțional. „Acești oameni care sunt reintroduși în societate nu sunt resocializați. Am discutat des cu clienții mei și îmi spun că fac cursurile respective (de calificare profesională – n.r.) doar așa, nu există o adevărată calificare a persoanelor din penitenciar”, a povestit avocata Nadia Cantemir.

„Este o concluzie tristă, interesul societății civile nu e cel pe care ni l-am dorit, în partea aceasta de reintegrare socială. Noi avem deținuții, dar cine se ocupă de ei în libertate?”, s-a întrebat o reprezentantă a direcției de reintegrare socială din Administrația Națională a Penitenciarelor.

„Cine coordonează sau supraveghează, măcar o perioadă, ca acel deținut să revină (în societate – n.r.)? Trebuie să existe o autoritate pentru perioada ulterioară detenției”, consideră și Magda Ștefănescu, adjunctă a Avocatului Poporului.

Adrian Neagoe, vicepreședintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, invocă piramida lui Maslow și spune că pușcăria nu poate lucra decât cu materialul clientului: „Penitenciarul nu poate să facă mai mult decât face școala dintr-un om. Nu putem să avem pretenția că un om a intrat în penitenciar și când iese pe poartă a ieșit alt om. E același om, cu toate problemele pe care le-a avut, poate unele rezolvate, dar și cu altele noi. Dacă el nu va fi tratat de un mecanism responsabil al statului, va comite alte fapte reprobabile. Dar ce ar trebui să ne preocupe în primul rând este ca la piramida lui Maslow: haideți să avem condiții umane. Nu poți să vorbești despre un om, dacă nu îl tratezi ca pe un om”.

Fostul director al penitenciarelor, Cătălin Bejan, a descris „sindromul grădinii zoologice” în cazul deținuților care stau în pușcărie mulți ani: „Este sindromul grădinii zoologice la cei care au pedepse foarte lungi. Ca la un leu, dacă îl ții 16 ani în cușcă și îi dai drumul în junglă, îl mănâncă pisica. Nu se mai adaptează la viața din junglă. Există studii psihologice care spun că atunci când o pedeapsă e mai lungă de 9 ani, șansele de reintegrare și de readaptare la viața socială sunt aproape egale cu zero. Trebuie o regândire a politicii penale, care să includă pe de o parte întărirea măsurilor alternative, pe de altă parte construcția de noi locuri de detenție și continuând cu impulsionarea procedurilor de reintegrare socială”.

În prezent, dacă pușcăriile nu mai sunt la fel de aglomerate precum erau în 2017, când erau cu aproximativ 7-8.000 de deținuți mai mult ca acum, deși supraaglomerarea încă există, problema s-a mutat într-un alt colț al sistemului, despre care foarte puțină lume vorbește: probațiunea, sistemul care se ocupă de condamnații sub supraveghere sau cu pedepse de executat în libertate.

Supraaglomerarea s-a mutat la Probațiune, prin dublarea sau triplarea efectivelor. Astăzi, am ajuns să avem 100.000 de oameni în evidență, iar efectivele de angajați nu ne-au crescut. Orice soluție am alege, să mutăm oamenii spre probațiune, să construim noi locuri în penitenciare, costă. Trebuie să vedem ce costă mai puțin”, a declarat Evelina Oueslati, purtătoare de cuvânt a Direcției Naționale de Probațiune, din subordinea Ministerului Justiției.

În 2017, Direcția de Probațiune avea un buget de 25 de ori mai mic decât Administrația Penitenciarelor, deși avea „în grijă” 100.000 de infractori condamnați la pedepse alternative închisorii.

Minunile pușcăriilor românești, găsite de APADOR-CH

Câteva dintre constatările APADOR-CH, care a inspectat 10 penitenciare și centre de arest preventiv în perioada ianuarie-iunie 2019.

  • „Situația umilitoare a angajaților din aresturi, care devin curieri ai deținuților, pentru a le aduce în spațiile de privare de libertate cumpărăturile. Se fac liste, iar angajatul din arest, din MAI, se duce la piață, la supermarket cu mașina proprie sau pe jos, și vine cu cumpărăturile pentru deținuți”.
  • „Există camere de deținere cu 40 de deținuți, care au două grupuri sanitare sau două dușuri și perioada în care li se dă apă caldă este de două ore, de două ori pe săptămână”.
  • „există camere fără grup sanitar, în care arestații preventiv folosesc pe timpul nopții clasica găleată pentru a-și face nevoile, iar pe timpul zilei sunt nevoiți să apeleze la bunăvoința ofițerilor, pentru a fi scoși la toaletă sau la duș”. Aceleași grupuri sanitare, în stare degradantă, sunt folosite și de gardienii din arest.
  • „lipsește asistența psihiatrică sau psihologică, deși un procent important din populația carcerală are probleme de sănătate mintală”.
  • penitenciarul Miercurea Ciuc nu are medic.

Facebook Forum

Multimedia

Șerban Nicolae critică „foia de parcurs”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:41 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG