Linkuri accesibilitate

Summit Putin - Biden | Niciun compromis pe tema Europei Libere


Vladimir Putin și Joe Biden s-au întâlnit la Geneva, unde au încercat să relaxeze relația bilaterală dintre Rusia și SUA. Cei doi nu au ajuns la nicio înțelegere pe tema presei libere.
Vladimir Putin și Joe Biden s-au întâlnit la Geneva, unde au încercat să relaxeze relația bilaterală dintre Rusia și SUA. Cei doi nu au ajuns la nicio înțelegere pe tema presei libere.

În timpul summit-ului din 16 iunie, Președintele SUA, Joe Biden, a deschis în discuțiile cu Vladimir Putin subiectul presiunii Kremlinului asupra serviciilor în limba rusă ale Europei Libere. În Rusia, Radio Europa Liberă funcționează sub numele Radio Svoboda (Radio Libertatea). 

SUA au acuzat Rusia că încearcă să alunge Europa Liberă din țară clasând-o ca organizație media „agent străin”. Autoritățile ruse au impus amenzi asupra Europei Libere pentru nerespectarea cerinței ca toate materialele să fie etichetate conform cu statutul de „agent străin”.

Putin și Biden au ținut conferințe de presă separate în urma summit-ului de la Geneva.
Putin și Biden au ținut conferințe de presă separate în urma summit-ului de la Geneva.

Am ridicat problema abilității Radio Europa Liberă de a funcționa și importanța libertății de exprimare și a presei libere”, a declarat Biden la conferința sa de presă de la Geneva.

În aceeași zi, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a aprobat un apel al Europei Libere împotriva guvernului rus pe tema etichetării ca „agent străin” și cerințele acestui statut.

În conferința sa, Vladimir Putin a confirmat că președintele Biden „a ridicat problema funcționării Libertatea și a Europei Libere în Rusia”.

Putin a repetat poziția Kremlinului că etichetarea posturilor Europa Liberă, inclusiv Current Time, postul coordonat de Europa Liberă în cooperare cu Voice of America, drept „agenți străini” a fost doar un răspuns la decizia din 2017 a Statelor Unite de a înregistra postul de stat rusesc Russia Today (RT) conform Actului de Înregistrare a Agenților Străini din 1938.

Putin și Biden au ținut conferințe de presă separate în urma summit-ului de la Geneva.
Putin și Biden au ținut conferințe de presă separate în urma summit-ului de la Geneva.

Trebuie să țineți cont de faptul că Russia Today a împlinit toate cerințele agențiilor americane - s-au înregistrat așa cum trebuie și așa mai departe”, a punctat Putin. „Din păcate, media americană nu se conformează standardelor din legea Rusiei”.

Actul de Înregistrare a Agenților Străini nu cere ca fiecare știre să fie etichetată ca produs al unui „agent străin”. Decizia SUA de a înregistra RT sub acest act a venit după dezvăluirile din 2017 ale unui raport al serviciilor de informații, potrivit căruia Russia Today și Sputnik au dezinformat publicul la ordinele Kremlinului. Conform documentului citat, scopul era acela de a submina încrederea publicului în democrația americană și a influența alegerile prezidențiale din 2016 în favoarea lui Donald Trump.

Moscova a negat acuzațiile. La Geneva, Putin menționat: „sper că vom rezolva problema” pe cale diplomatică. Problema fiind Europa Liberă.

Ruși patrioți

Într-o declarație în urma summit-ului, Președintele Radio Europa Liberă, Jamie Fly, a respins eticheta de „agent străin”.

Jurnaliștii de la Europa Liberă nu sunt agenți străini”, a răspuns Fly. “Ei sunt ruși patrioți care încearcă să-și servească concetățenii oferindu-le știri și informații obiective. Tot ce fac atacurile continue ale Kremlinului asupra jurnaliștilor noștri și a altor posturi media independente este să priveze poporul rus de dreptul său la informație necenzurată.

Legea „agenților străini” din Rusia a apărut în 2012, iar în ultimul deceniu a fost modificată de repetate ori. Legea cere organizațiilor non-guvernamentale cu activitate politică, care primesc asistență din străinătate, să se identifice drept „agenți străini” și să se supună auditului statului.

Modificările ulterioare au inclus și presa care primește fonduri din străinătate. În 2017, guvernul rus a pus Europa Liberă pe lista „agenților străini”. În același timp au fost adăugate și alte șase servicii ale Europei Liberă în limba rusă, Current Time, și serviciul rus al Voice of America.

La sfârșitul anului 2020, legea a fost modificată din nou - de această dată, pentru a permite guvernului rus să includă indivizi, în special jurnaliștii străini, pe lista „agenților străini”. Astfel s-au impus restricții asupra mai multor jurnaliști de la Europa Liberă în decembrie 2020.

Agenția audiovizuală din Rusia, Roskomnadzor, a adoptat o regulă conform căreia conținutul media al „agenților străini” trebuie marcat explicit: articolele scrise trebuie să adauge un mesaj lung despre acest lucru, materialele radio trebuie să introducă o declarație audio, materialele video trebuie să utilizeze o declarație de 15 secunde.

Radio Europa Liberă respinge eticheta de „agent străin” și refuză să se supună regulii. Agenția a depus sute de plângeri împotriva proectelor Europei Libere, precum și amenzi de peste 3 milioane de dolari.

Joe Biden și Vladimir Putin s-au întâlnit la Geneva
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:53 0:00

Constrângere și intimidare

Europa Liberă consideră aceste amenzi a fi o „campanie de constrângere și intimidare organizată de stat”. Departamentul de Stat a descris amenzile ca fiind „intolerabile”. Conform Human Rights Watch, legea „agenților străini” este „restrictivă” și încearcă să “strice reputația grupurilor independente”.

În aprilie, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Ned Price a declarat că „acțiunile Rusiei împotriva Europei Libere și altor organizații considerate agenți străini reflectă intoleranță semnificativă și restricții oprimante”.

Dacă guvernul rus va continua să încerce să închidă forțat Europa Liberă, vom răspunde”, a punctat Price, fără a intra în detalii.

Russia Today își distribuie liber programele la televizor în Statele Unite. Europa Liberă și Voice of America nu au acces la televiziunile prin cablu.

Înainte de 2012, Europa Liberă avea contracte de distribuție cu aproape 100 de posturi radio din Rusia, dar presiunea guvernului rus a distrus toate aceste parteneriate.

Europa Liberă este o companie media cu redacție independentă, care primește fonduri de la Congresul Statelor Unite prin Agenția pentru Presă Globală. În fiecare săptămână, 7 milioane de oameni accesează știrile Europei Libere din Rusia.

XS
SM
MD
LG