La finalul discuțiilor, care au durat mai bine de trei ore, nu s-a putut spune clar dacă s-a ajuns la acord pentru apariția unei uniuni economice și politice între Belarus și Rusia.
Alexandr Lukașenko, a cărui prezență în fruntea Belarusului este contestată de opoziție și de Occident, a precizat reporterilor că negocierile cu Rusia vor continua și că sunt stabilite „foile de parcurs”, dar că o decizie privind o posibilă confederație între cele două state poate apărea la sfârșitul lunii octombrie.
Tot el anunța, la începutul lunii septembrie, că Belarusul va primi un transport militar cu echipamente din Rusia, ca semn al colaborării celor două state.
Vladimir Putin a făcut un anunț important pentru Minsk: prețul gazelor pe care Moscova le va exporta către Belarus rămâne la nivelul din 2021, în condițiile în care prețul gazelor se află într-o continuă creștere pe piețele internaționale. Totodată, a precizat că vor fi ridicate restricțiile aeriene între Rusia și Belarus.
Lukașenko l-a lăudat pe Putin, dar a dezvăluit că subiectul unei monede comune nu a fost pe masa discuțiilor. Temerea este că apariția unei monede comune ar reduce din suveranitatea Belarusului, lucru pe care Lukașenko se luptă să îl evite.
Menținerea lui Lukașenko în fruntea Belarusului a fost condamnată de țările din Uniunea Europeană, dar și din opoziția din țara sa, care l-a acuzat că a fraudat alegerile. La nivelul UE, izolarea lui Lukașenko este una evidentă, recunoașterea sa ca președinte ales fiind refuzată de mai multe state. Puterea din Belarus este acuzată că încalcă drepturile omului și pe cele ale opoziției politice, că elimină presa independentă și vocile din societatea civilă.
Polonia, Letonia și Lituania au raportat creșterea numărului de migranți din Belarus, iar cele trei state îl acuză pe Lukașenko că pune presiune asupra statelor din Uniunea Europeană pentru a-i ridica sancțiunile impuse.
Pentru a ieși din această izolare, Lukașenko încearcă o apropiere mai mare de Rusia. În acest sens, a vorbit despre o uniune între cele două state și despre legăturile care leagă cele două popoare cu rădăcini comune.
Întâlnirea de la Moscova are loc cu câteva zile înainte de exercițiile militare comune ale Rusiei și Belarusului la granița Europei. Autoritățile ruse au anunțat că aproape 200.000 de soldați vor participa la aceste antrenamente militare care au loc la fiecare patru ani, iar în ele se simulează un posibil conflict cu NATO.
Putin a anunțat că va acorda Belarusului împrumuturi de aproximativ 640 de milioane de dolari până la sfârșitului anului viitor.
Facebook Forum