„The Queen's Gambit" este numele serialului care în exact o lună de la lansare a fost urmărit de către 62 de milioane de persoane din întreaga lume, stabilind un record și devenind cel mai vizualizat serial realizat de Netflix, cea mai mare platformă care difuzează producții video.
Pe lângă succesul comercial, serialul a dus la o creștere fulminantă a interesului pentru „sportul minții" - jocul de șah. Căutările pe Google pentru șah s-au dublat, cererile de seturi de șah au crescut cu 250% pe eBay, iar numărul de jucători noi de pe Chess.com a crescut de cinci ori.
Câți dintre ei vor deveni profesioniști sau vor rămâne în activitate pe o perioadă destul de îndelungată este prea devreme de cuantificat în prezent, dar este clar că șahul, un sport pus eronat de multe ori pe seama pensionarilor, a redevenit la modă în rândul tinerilor.
„Din punctul meu de vedere, The Queen's Gambit este cea mai bună popularizare care putea fi făcută șahului", spune Vladimir Danilov, vicepreședinte al Federației Române de Șah, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.
Maestrul Internațional al șahului, Danilov ne-a povestit despre stadiul actual al șahului din România, evoluția de la vârful din anii '80 la perioada post-revoluționară care a dus la închiderea multor cluburi ce țineau de întreprinderi și apariția unora private, cât este de dificil să faci pasul la profesioniști, cum rezistă financiar un jucător profesionist sau marile lipsuri din șahul românesc.
Povestea din spatele serialului The Queen’s Gambit
The Queen’s Gambit (Gambitul Reginei) ilustrează povestea unei tinere maestre a șahului pe nume Elizabeth Harmon, care își asumă sarcina de a naviga într-o lume a șahului dominată de bărbați, în timp ce se lupta cu dependența, traumele emoționale adânc înrădăcinate și singurătatea.
Un gambit este o deschidere de șah în care un jucător, cel mai adesea albul, face sacrificii, de obicei, un pion, cu speranța de a atinge ca rezultat o poziție mai avantajoasă.
Plasat în timpul Războiului Rece, serialul urmărește povestea lui Harmon de la vârsta de 8 până la 22 de ani în încercarea ei de a deveni cel mai bun jucător de șah din lume.
Povestea serialului începe în Lexington, Kentucky, unde un copil de nouă ani, care și-a pierdut mama într-un accident de mașină, este dusă la un orfelinat unde este învățată șah de către custodele clădirii. Așa cum era obișnuit în anii ‘50, orfelinatul distribuie zilnic pastile tranchilizante fetelor, ceea ce se transformă într-o dependență pentru Beth.
Devine rapid o jucătoare de șah puternică datorită abilităților sale de vizualizare, care sunt îmbunătățite de tranchilizante.
Câțiva ani mai târziu, Beth este adoptată, iar pe măsură ce se acomodează cu noua ei casă intră într-un turneu de șah și câștigă în ciuda faptului că nu are experiență anterioară în șahul profesionist.
Pe măsură ce Beth continuă să câștige jocuri și culege beneficiile financiare ale succesului ei, ea se luptă și cu dependența de droguri și alcool.
Principalele idei:
- Apogeul șahului a fost atins în anii '80 când în România erau 50.000 de jucători legitimați. În prezent sunt 260 de cluburi și în jur de 18.000 de jucători legitimați, dintre care 5.000 activi
- Lipsa de infrastructură și de sprijin au dus la scăderea numărului de jucători
- Jucătorii de mare performanță încep obligatoriu șahul de la vârste fragede
- Financiar, nu se trăiește fantastic din șah, dar nici rău
- Finanțarea și calitatea antrenorilor pentru sportivii de performanță, principalele lipsuri ale șahului românesc
- Apariția instrumentelor digitale este un sprijin pentru jucătorii de șah, dar și un mare minus pentru sport
- Nu există nicio plăcere din a juca împotriva unui computer
- Queen Gambit este cea mai bună popularizare care putea fi făcută șahului.
Europa Liberă: Cât de răspândit este șahul în România?
Vladimir Danilov: „Depinde ce înțelegem prin jucători amatori. Dacă ne referim la cei care joacă șah de plăcere, un număr mare erau șahiștii care jucau prin parcuri ,precum în Cișmigiu, aceia nu sunt contorizați de Federația Română de Șah. Sunt destui de mulți, unii dintre ei foști sau chiar actuali jucători legitimați. Federația se ocupă de activitatea care se desfășoară în cadrul cluburilor afiliate la federație și a sportivilor legitimați.
Istoric, apogeul Federației Române de Șah a fost atins în anii '80 când în România erau peste 50.000 de jucători legitimați, dar trebuie să ținem cont că sportul era altfel susținut, fiecare întreprindere avea clubul propriu. Mulți dintre jucătorii buni erau chiar angajați, erau scoși din producție pentru a juca la turnee.
După Revoluție, lucrurile au început să o ia pe o pantă descendentă datorită schimbărilor economice care au avut loc, dispariția majorității întreprinderilor de stat și automat și a cluburilor din subordine și încet, încet au început să apară cluburile private înființate de pasionați sau foști jucători. Ele lucrau cu predilecție cu copiii sau, în anumite zone, cluburi organizate de jucătorii de șah din oraș care își doreau să participe la campionatul divizionar pe echipe.
La momentul actual, Federația are în jur de 260 de cluburi și în jur de 18.000 de jucători legitimați dintre care activi an de an sunt în jur de 5.000. Șahul fiind un sport pe care poți să îl practici la orice vârstă se întâmplă ca unii jucători să dispară din activitatea anuală a Federației, de exemplu, este în ultimul an de liceu și se pregătește de examene, dar asta nu înseamnă că s-a lăsat, mulți revin.
Europa Liberă: Vorbeați de un declin după Revoluție, cui datorăm această situație?
Vladimir Danilov: „Lipsei de infrastructură și de sprijin. Erau întreprinderi care aveau cluburi, ele erau susținute de sindicat. Bineînțeles că sunt și cluburi departamentale care au rămas, unele de tradiție, dar în ziua de azi am revenit la o normalitate- avem destule cluburi. Ca ramură de sport, cred că suntem pe locul 4 sau 5 în România ca număr de practicanți, număr de jucători activi participanți. Noi chiar am reușit în toamnă, deși condițiile pandemice au fost foarte grele, să organizăm toate campionatele divizionare. Nu am reușit competițiile de juniori și nici campionatul național de seniori".
Europa Liberă: S-a discutat mult timp despre introducerea șahului ca materie în școală. E o soluție pentru atragerea tinerilor spre acest sport?
Vladimir Danilov: „Începând din 2014, șahul este introdus ca materie opțională în școli, se cheamă educație prin șah. Federația Română de Șah, printr-un proiect cu Federația Mondială, a investit o sumă destul de serioasă de circa 30.000 de dolari pentru a dota 500 de școli din România, selecționate de Ministerul Educației în urma rezultatelor obținute la olimpiada națională a sportului școlar. Fiecare școală a primit o geantă ce conține manuale, programe, un set de 10 șahuri și o tablă de demonstrație. Actualmente deja sunt și manuale pentru primii 2 ani de studii. E adevărat că ține de decizia școlii dacă se predă opționalul. În foarte multe orașe mari se face șah în școală. În Iași, de exemplu, avem 3-4 școli care fac șah obligatoriu, printre care și cea mai mare școală ca număr de elevi care face șah la clasele mici obligatoriu."
Europa Liberă: Cât de dificil este pentru un copil pasul spre profesioniști?
Vladimir Danilov: „În 99% din cazuri jucătorii de mare performanță au început de la vârste foarte fragede, este o condiție absolut necesară de a începe cât mai devreme șahul. Noi avem tot felul de programe prin care sprijinim șahul juvenil și îi încurajăm să facă pasul spre șahul de mare performanță. Actualmente, în echipa națională de seniori a României, care este una din cele mai bune din Europa, avem doi juniori în componență – Ducu Gavrilescu și Bogdan Deac. Bogdan Deac este cel mai tânăr mare maestru din lume în activitate la data la care și-a obținut titlul. Acum sunt în prima sută mondială și nu e puțin lucru având în vedere că la Federația Mondială sunt legitimați 1 milion de sportivi. România în ultimii ani a obținut numeroase premii la campionatele europene și mondiale, fiind campioni europeni cu echipa de juniori sub 18 ani și vicecampioane cu echipa de sub 18 ani. În echipa națională feminină joacă o fetiță de 15 ani – Miruna Daria Lehaci – care este în al treilea an în echipa națională. Au fost lăsate alte mare maestre acasă pentru a face față acestei junioare.
Europa Liberă: Financiar este posibil pentru un jucător să se poată concentra pe șah fără a fi nevoit să mai aibă un loc de muncă pentru un venit sigur?
Vladimir Danilov: „Jucătorii echipelor naționale au un contract cu federația, în 2019 am avut și un sponsor destul de important care a sprijinit echipele naționale. Sunt turnee cu premii în bani și în țară, și în străinătate, dar nu e chiar ușor. Șahul poate părea un sport ieftin de practicat pentru că nu îți trebuie decât o tablă și niște piese. Pe de altă parte, turneele puternice din străinătate costă, se desfășoară pe parcursul a zece zile și îți trebuie cazare, masă, bilete de avion. O altă investiție în tehnologie, în computere, softuri, programe de analiză și bază de date. Avem un număr de jucători profesioniști în România care nu au o altă meserie, trăiesc din șah, dar nu neapărat trăiesc pentru că au un contract de jucător profesionist ci pentru că ei câștigă din turnee, au contracte cu federația și cu cluburile la care sunt legitimați, deci ei au mai multe surse de venit. Sunt turnee internaționale private unde, de exemplu, acum 2 ani, cel mai important turneu din lume a avut premii totale de aproape 1 milion de dolari. O calificare la Cupa Mondială aduce un premiu garantat de 6.000 de euro chiar dacă ești eliminat din primul tur. Dacă devii campion european, marele premiu este de 30.000 de euro, plus alte premieri de la minister, de la federație și club. Nu se trăiește fantastic din șah, dar nici rău. Ei au avantajul că dacă ești jucător profesionist și te ții de treabă poți practica șahul la nivel înalt și până la 60 de ani".
Europa Liberă: Care sunt principalele lipsuri ale șahului din România?
Vladimir Danilov: „Finanțarea e primul lucru. Bugetul federației pe 2019, cu tot ce s-a primit de la Ministerul Tineretului și Sportului, cu tot ce s-a primit de la sponsori și cu veniturile proprii obținute prin cotizație și taxe, a fost sub 300.000 de euro. Din 300.000 de euro nu ai cum să susții la un nivel optim toate programele pe care le ai, echipele naționale cu jucători profesioniști, loturile naționale de junior, de la 8 la 20 de ani băieți și fete, programele de a implementa șahul în școli, de a atrage alți jucători către șah, calendarul competițional. Noi ne străduim, condițiile s-au îmbunătățit, dar încă mai avem de tras.
Al doilea factor care ar putea fi îmbunătățit este calitatea antrenorilor, pentru că 95% dintre antrenori s-au reprofilat pe șahul juvenil, chiar șahul școlar, încercând să țină ore în școli în private unde se câștigă bani frumoși, dar avem din ce în ce mai puțini antrenori dedicați șahului de înaltă performanță. Ce ne facem cu jucătorii care ajung la marile performanțe, jucătorii de prima 100 mondială (Irina Bulmagă este locul 30 mondial). Efectiv, seniorii din România sunt la un nivel unde ar trebui antrenori de mare anvergură. Dacă ne uităm la marii campioni mondiali, pe lângă forța lor proprie aveau o întreagă echipă de analizatori și antrenori. Aici ar fi iarăși de lucrat și îmbunătățit”.
Europa Liberă: Trăim într-o lume tot mai digitală, inclusiv șahul s-a mutat mult pe computere, cum vedeți această trecere?
Vladimir Danilov: „S-au schimbat foarte multe! Pe rețele e un film foarte popular, Queen Gambit, care prezintă cum se juca șahul odinioară, pe care l-am prins și eu. Jucam cu ceasuri mecanice, cu întreruperea partidei. Ultimul turneu pe care l-am jucat cu întreruperea partidei a fost la Campionatul Mondial de Juniori de la Duisburg din 1992. Deja computerele pătrunseră în lumea șahului dar nu erau așa de performante. Orice informație legată de șah dacă știi să cauți o găsești pe internet. Sunt site-uri dedicate jocului de șah cu milioane de jucători și cei mai buni jucători sunt acolo. Sunt programe de șah și baze de date care au toate partidele jucate în cele mai importante turnee. Sunt motoare, programe de analiză, care deja dau niște variante pe care cu ochiul minții nu puteai să le calculezi. Sunt computere, niște arhitecturi informatice foarte puternice care analizează în cloud și te ajută. Dar ce am câștigat din acest punct de vedere – accesul la informație – am pierdut pe partea cealaltă pentru că a devenit din ce mai computerizat totul. Acum dacă ai o partidă de jucat cu cineva, ai intrat pe calculator și știi tot ce joacă și te pregătești. Și el face același lucru. Încep din ce în ce mai mult să joace computerele în locul oamenilor până la anumite mutări. Pe de altă parte, șahul are o competitivitate atât de mare încât e departe momentul în care computerele vor înlocui în totalitate omul pentru că una e să numeri și alta e să socotești".
Europa Liberă: Cum vedeți posibilitatea de a se juca meciuri împotriva unui calculator și nu a unui adversar uman?
Vladimir Danilov: „Computerele nu socotesc, ele numără, dar numără extrem de multe variante. Nu e nicio plăcere să joci cu computerul, decât dacă vrei să îți analizezi niște variante de deschidere. Dar în mediul online jucătorii caută să joace cu alți jucători din lume și acolo sunt tot felul de ratinguri date, clasamente și cu cât joci mai bine cu atât dai de jucători mai puternici.
Șahul online e una și șahul la tablă este cu totul altceva. Ca să joci șah online trebuie să ai siguranță că adversarul tău este onest, că joacă el și nu folosește computerul împotriva ta. Federația Română și Federația Internațională de Șah duc o luptă asiduă împotriva încercărilor de trișare, de folosirea a computerelor, a telefoanelor mobile. Acum pe orice smartphone poți pune o aplicație conectată și pe cloud și diferite motoare de analize și își sugerează în câteva secunde o mutare pe care poate ție îți ia și jumătate de oră."
Europa Liberă: Ați menționat de Queen Gambit și cât de popular a devenit în rândul tinerilor. Credeți că astfel de seriale și de promovări vor duce la creșterea interesului pentru șah în rândul tinerilor?
Vladimir Danilov: „Din punctul meu de vedere, The Queen's Gambit este cea mai bună popularizare care putea fi făcută șahului. Este perioada șahului romantic. Acesta este șahul după care tânjeam toți. Sunt câteva secvențe în film adevărate 100%, nu e nicio exacerbare. De exemplu, când este sunată din America și vorbește cu echipa de analizatori, așa se întâmpla. Din prietenie, nu pentru bani se strângeau ca să susțină. Sau cum oamenii stăteau în fața sălilor de joc cu mici șahuri portabile, acelea de buzunar, și așteptau să iasă cineva să spună ce se muta, așa se întâmpla la marile turnee. Când așteptai ziarul de a doua zi să vezi ce s-a întâmplat și să vezi partida. Faptul că acum suntem la un click distanță de orice informație ne-a făcut viața mai comodă, dar nu neapărat și mai frumoasă."
