Șeful spionilor ruși acuză, fără nicio dovadă, că Occidentul este responsabil de avarierea conductei Nord Stream
Șeful serviciului rus de informații externe a spus că Rusia are „materiale” care să arate că forțele occidentale au fost responsabile pentru incidentul conductei Nord Stream.
Fără a furniza nicio dovadă, Serghei Naryshkin a spus: „Avem materiale care indică o urmă occidentală în organizarea și implementarea acestor acte teroriste”.
Reuters notează că remarcile lui Naryshkin sunt cea mai directă acuzație de până acum împotriva Occidentului din partea unui înalt oficial rus.
ISW: Căderea Lyman-ului e iminentă. Trupele rusești, încercuite
Trupele ucrainene aproape au finalizat încercuirea trupelor rusești din Lyman și au tăiat liniile de comunicații terestre critice care sprijină trupele rusești din zona Drobysheve-Lyman, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima evaluare privind războiul.
Surse rusești au indicat că trupele ucrainene au finalizat probabil învăluirea grupării rusești din zona Lyman joi seară. Un important corespondent militar rus a afirmat că forțele ucrainene au străpuns apărarea rusă la 10 km nord de Lyman, și au tăiat drumul Torske-Drobysheve, care este ultima rută de aprovizionare și ieșire pentru rușii care țin linia la vest de Lyman, aceasta fiind o situație "extrem de dificilă" pentru rușii care încearcă să se apere acolo.
Un blogger militar rus spune că trupele ucrainene atacă Lyman din trei direcți și au tăiat accesul trupelor rusești la drumul critic Svatove-Lyman, care este principala linie de comunicare terestră care susține gruparea rusă din interiorul orașului.
Mai mulți bloggeri militari ruși spun că este iminentă o cădere a Lymanului dacă trupele rusești nu vor primi întăriri.
Sâmbătă, zi de doliu pentru morții din convoiul civil de la Zaporojie
Guvernatorul ucrainean din Zaporojie, Oleksandr Starukh, a decretat pentru sâmbătă zi de doliu, după atacul forțelor ruse vizând un convoi de civili, în care au fost ucise cel puțin 23 de persoane, iar alte 28 au fost rănite.
El a scris, pe Telegram, că atacul a fost lansat asupra unor civilii care așteptau într-un convoi umanitar să părăsească centrul regional.
"Acești oameni au mers la rudele lor în teritoriile ocupate, au adus ajutor umanitar. Trebuia să-i ia pe concetățenii noștri și să-i ducă în partea liberă a Ucrainei. Ocupanții au lovit ucrainenii fără apărare. Acesta este un alt atac terorist al unei țări teroriste. În legătură cu tragedia și pentru a onora memoria morților, 1 octombrie 2022 este declarată zi de doliu în regiunea Zaporizhzhia", a scris guvernatorul regional, citat de The Guardian.
NYT. Soldații ruși, interceptați în Ucraina: „Putin este nebun, vrea să preia Kievul, dar nu o putem face / Pierdem acest război”
Cotidianul „The New York Times” a publicat un articol cu presupuse conversații interceptate ale soldaților ruși implicați în războiul din Ucraina.
„Ne-au dat ordin să-i ucidem pe toți cei pe care îi vedem” și „Putin este nebun. Vrea să preia Kievul, dar nu o putem face”, sunt frazele, probabil rostite de soldați în conversațiile cu rudele lor din Rusia, relatate de ziarul american.
„Ofensiva noastră s-a oprit. Pierdem acest război. Am pierdut jumătate de regiment” și „Când mă voi întoarce acasă, voi părăsi armata blestemată” sunt celelalte fragmente din discuții publicate, care dezvăluie frustrarea și pesimismul cu privire la progresul conflictului.