Zelenski ar urma să viziteze Washingtonul miercuri și să se întâlnească cu Biden
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat miercuri să călătorească la Washington, unde se va întâlni, la Casa Albă, cu omologul său american Joe Biden, urmând să viziteze Capitoliul american, scrie CNN.
Zelenski ar fi în drum spre Washington, relatează CNN care citează surse din administraţie şi din legislativul American.
Prima călătorie în străinătate a președintelui ucrainean de la debutul războiului ar putea coincide cu anunțul SUA că vor oferi Ucrainei sisteme Patriot.
Zelenski este așteptat să fie întâmpinat de Biden și să aibă întâlniri cu liderii Congresului și șefii comisiei de securitate națională.
Călătoria nu a fost confirmată încă și îngrijorările privind securitatea ar putea forța o schimbare a planurilor, a declarat marți o sursă familiarizată cu planul, potrivit Reuters.
Parlamentara SUA Marcy Kaptur, copreședintele grupului de lucru al Congresului pentru Ucraina, a declarat pentru CBS News că sunt în desfășurare eforturi pentru a-l aduce pe Zelenski la Capitoliu miercuri și pentru ca acesta să se adreseze Congresului.
„Am fi foarte onorați să ne viziteze. Sunt uimită că poate reuși, având în vedere situația. Ar fi un cadou grozav să-l avem la Capitoliu. Lucrăm cu conducerea pentru a fi de ajutor. Înțelegem dacă nu poate ajunge în cele din urmă”, a spus Kaptur, citată de CBS News.
Casa Albă a refuzat să comenteze o posibilă vizită sau noi anunțuri de asistență în materie de securitate.
În timpul călătoriei sale, care ar fi prima călătorie în străinătate a acestuia de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, președintele ucrainean este așteptat să țină un discurs în Congres.
Marți, președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că va avea loc o sesiune a Congresului miercuri seara, care va fi axată în special pe democrație.
Vizita surpriză va coincide cu intenția administrației Biden de a trimite un nou pachet de asistență militară pentru apărare care va include sisteme Patriot, scrie CNN, citând două surse familiare cu planul.
Rusia transferă trupe și echipament militar mai aproape de granița Belarusului cu Ucraina
Rusia își mută trupe și echipament militar din bazele de antrenament din nordul și centrul Belarusului spre sud țării, mai aproape de granița Belarusului cu Ucraina, a informat Belarusian Hajun, proiectul care monitorizare a mișcării trupelor ruse, pe 20 decembrie, relatează Kyiv Independent.
Grupul a remarcat că numărul de trupe și echipamente este „mic și cu siguranță insuficient pentru orice acțiune ofensivă”.
Belarusian Hajun a sugerat că echipamentul și trupele ar putea fi transferate pentru a participa la următoarea rundă de exerciții comune între forțele ruse și belaruse din apropierea graniței cu Ucraina.
Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele belarus Alexandr Lukașenko la Minsk, pe fondul unui număr tot mai mare de informații conform cărora Rusia își intensifică desfășurarea de vehicule militare.
Belarusian Hajun a spus pe 18 decembrie că Rusia a transferat cel puțin 50 de camioane militare Ural în Belarus.
Rusia a desfășurat, de asemenea, avioane militare suplimentare în Belarus, inclusiv capabile să transporte rachete balistice Kinzhal.
Președintele Volodimir Zelenski a spus că apărarea granițelor cu Belarus rămâne printre prioritățile Ucrainei.
Belarus a funcționat ca rampă de lansare a invaziei de pe 24 februarie. Cu toate acestea, trupele belaruse nu au fost încă trimise în Ucraina.
Potrivit unui înalt oficial al Departamentului american de Stat, în acest moment există opinii contradictorii în Rusia cu privire la lansarea sau nu a unei contraofensive în Ucraina.
"Cu siguranță că există unii (în Rusia) care cred că ar dori să se desfășoare ofensive în Ucraina. Sunt alții care au întrebări reale cu privire la capacitatea Rusiei de a face acest lucru", a spus un înalt oficial al Departamentului de Stat, sub rezerva anonimatului, reporterilor.
Însă, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a spus vineri, în evaluarea sa, că este posibil ca forțele rusești să creeze premisele unui atac dinspre Belarus către Ucraina, subliniind totuși că o invazie a trupelor lui Vladimir Putin dinspre Belarus nu este iminentă în acest moment.
200.000 de civili rămași în Donețk
Guvernul ucrainean afirmă că 200.000 de civili au rămas în Donețk, în pofida ordinului de evacuare obligatorie.
Vicepremierul ucrainean a declarat că cel puțin 200.000 de civili rămân în zonele controlate de Ucraina în estul regiunii Donețk, în ciuda ordinului de evacuare obligatorie, potrivit CNN.
Acest număr include mii de persoane care încă trăiesc în Bakhmut, în ciuda faptului că acesta este bombardat în fiecare zi și că trupele rusești se află la periferia orașului.
Putin ordonă crearea unui grup de lucru pe probleme de mobilizare
Președintele rus Vladimir Putin a dat, marți, instrucțiuni pentru crearea unui așa-zis grup de lucru care să coordoneze chestiunile legate de mobilizare și pregătirea rezerviștilor mobilizați, potrivit unui comunicat al Kremlinului, relatează CNN.
Astfel, grupul de lucru ar trebui să asigure interacțiunea autorităților și organizațiilor publice în ceea ce privește pregătirea persoanelor mobilizate, protecția socială și juridică a cetățenilor ruși care participă la „operațiunea militară specială și a familiilor acestora.
Pe 25 noiembrie, Putin s-a întâlnit cu așa-zise mame ale soldaților care luptă în Ucraina și le-a promis că va analiza rapoartele despre nereguli legate de antrenament, aprovizionare cu alimente și lipsa uniformelor adecvate pentru soldații care luptă în ceea ce Rusia numește „operațiune militară specială”.
Pe 31 octombrie, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că „mobilizarea parțială” a sute de mii de cetățeni a fost încheiată. Ministerul a spus că toate activitățile de mobilizare parțială au fost suspendate, împreună cu „toate activitățile legate de recrutarea pentru serviciul militar”.