Rusia recrutează deținuți din Caucazul de Nord pentru războiul din Ucraina
Un grup pentru drepturile omului care monitorizează tratamentul deținuților din penitenciarele rusești afirmă că sute de bărbați dintr-o închisoare din regiunea Adygea, în Caucazul de Nord, au acceptat să se înroleze în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, ca urmare a unei agresive operațiuni de recrutare.
Fondatorul organizației Gulagu.net, Vladimir Osecikin, a declarat pentru RFE/RL pe 11 iulie că două surse i-au spus că aproximativ 300 de deținuți din Colonia corecțională nr. 1 din orașul Tlyustenhabl au fost recrutați de compania militară privată Vagner, care are legături cu Kremlinul și este implicată în războiul din Ucraina. Cu o zi mai devreme, Gulagu.net a publicat o înregistrare video despre care susține că a fost realizată din penitenciarul din Adygea, unde sunt încarcerați foști ofițeri de poliție.
Osecikin, care a părăsit Rusia în urmă cu mai mulți ani și este stabilit în Franța, a declarat că în ultimele două săptămâni s-a înregistrat „un flux" de plângeri din partea rudelor deținuților din penitenciarele din aproximativ douăzeci de regiuni din Rusia care denunțau campaniile de recrutare din spatele gratiilor.
Osecikin a mai spus că organizația sa a început să primească informații conform cărora Serviciul Federal de Securitate a început să viziteze penitenciarele pentru a recruta deținuți promițând eliberarea anticipată dacă deținuții acceptă să plece la război.
Aprovizionarea cu apă în Mariupol va fi reluată luna aceasta
Aprovizionarea cu apă va fi reluată luna aceasta în orașul ucrainean Mariupol, aflat sub control rusesc, a declarat agenția de știri de stat TASS, care îl citează pe Konstantin Ivaschenko, primarul desemnat de Rusia, scrie Reuters.
Ivaschenko, a cărui numire în această funcție nu a fost recunoscută de Ucraina, a adăugat în comentariile de miercuri că autoritățile intenționează să reia operațiunile portului de pasageri al orașului, care face legătura cu orașele rusești Rostov-pe-Don și Marea Neagră.
Rușii au bombardat zone civile la Nikolaev
Armata rusă a bombardat joi dimineața orașul Nikolaev, iar echipele de salvatori intervin deja la fața locului, a anunțat primarul Oleksandr Sienkovych pe platforma Telegram, transmite Ukrinform.
”Rasiștii au vizat din nou o serie de obiecte civile din Nikolaev. Salvatorii și echipele de urgență lucrează deja la sol”, a precizat acesta.
Sirena antiaeriană a început să sune în jurul orei 4.25 a.m. Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, în oraș au izbucnit explozii puternice.
Încă nu se știe nimic despre numărul victimelor.
Aproximativ 40 de țări cer Rusiei să pună capăt războiului din Ucraina
40 de țări, printre care Statele Unite, membri ai UE, Marea Britanie și state asiatice au cerut rusiei, într-o declarație comună, să „înceteze imediat operațiunile sale militare în Ucraina” și au spijinit cererea Kievului de sesizare a Curții Internaționale de Justiție pe baza Convenției pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid din 1948, în scopul de a stabili că intervenția militară a Rusiei nu are temei juridic și se bazează pe acuzații nefondate de genocid”, scrie Le Figaro.
Textul amintește că Curtea a cerut Moscovei să pună capăt războiului pe 16 martie 2022. „Rusia trebuie să fie responsabilă pentru acțiunile sale. În acest sens, considerăm că încălcările dreptului internațional comise de Rusia implică responsabilitatea sa internațională”, se arată în comunicat.
„Pierderile și pagubele suferite de Ucraina (...) necesită repararea completă și urgentă de către Rusia”, adaugă textul.
Potrivit Ucrainei, va fi nevoie de cel puțin 750 de miliarde de dolari pentru a ridica țara din ruinele cauzate de conflict.
În ședința de la Haga, Curtea Internațională de Justiție, cea mai înaltă instanță a ONU, emite hotărâri care sunt obligatorii și fără apel. Își bazează concluziile în principal pe tratate și convenții, dar nu are nicio modalitate de a-și pune în aplicare deciziile.