Zelenski: E prea devreme să ne bucurăm de reluarea exporturilor de cereale. Să vedem dacă acordul va funcționa
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că este "prea devreme" să se bucure după reluarea exporturilor de cereale ucrainene din portul Odesa salutată unanim.
"În momentul de faţă, este prea devreme să tragem concluziile şi să facem previziuni", a declarat el în alocuţiunea sa video de luni noaptea.
"Să aşteptăm să vedem cu va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată", a spus Zelenski potrivit AFP.
Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse acum aproape şase luni, o navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a părăsit Odesa, pe Marea Neagră, cu destinaţia port Tripoli în Liban, conform cu un acord internaţional supervizat de ONU şi care vizează să atenueze criza alimentară mondială.
Vladimir Putin: Nimeni nu poate câștiga un război nuclear, el nu trebuie dezlănțuit
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat luni că într-un război nuclear nu pot exista câștigători și că un asemenea conflict nu ar trebui dezlănțuit, relatează agenția Reuters.
Putin a făcut comentariul într-o scrisoare adresată participanților la o conferință privind Tratatul de Neproliferare Nucleară la peste cinci luni după ce a declanșat războiul din Ucraina și a pus în alertă maximă forțele de descurajare nucleară ale Rusiei.
„Trebuie să începem de la faptul că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și el nu ar trebui niciodată dezlănțuit iar noi stăm pentru securitatea egală și indivizibilă a tuturor membrilor comunității mondiale”, a afirmat acesta.
Îngrijorările internaționale privind riscul unei confruntări nucleare s-au intensificat de la declanșarea războiului rusesc de agresiune pe 24 februarie. În declarația sa de război Putin a făcut referire la arsenalul nuclear al Rusiei, cel mai mare din lume, și a avertizat statele străine împotriva oricărei ingerințe în conflict.
„Oricine ar încerca să ne împiedice... ar trebui să știe că răspunsul Rusiei va fi imediat. Și va duce la asemenea consecințe pe care nu le-ați mai întâlnit în istoria voastră”, a afirmat el la momentul respectiv.
El a ordonat ministrului rus al Apărării Serghei Șoigu să pună în alertă maximă forțele de descurajare nucleară 3 zile mai târziu.
SUA, Marea Britanie și Franța îi cer lui Putin să înceteze retorica „nucleară "periculoasă"
Statele Unite, Franța și Marea Britanie au cerut luni Rusiei să pună capăt retoricii sale nucleare "periculoase", iar Washingtonul a îndemnat, de asemenea, Moscova și Beijingul să înceapă discuții privind controlul armelor nucleare, potrivit AFP.
Într-o declarație comună, Parisul, Londra și Washington, țări aliate și înarmate nuclear, au reamintit că "un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să fie purtat niciodată" și că "armele nucleare trebuie, atât timp cât există, să fie folosite în scopuri defensive, de descurajare și de prevenire a războiului".
"În contextul războiului de agresiune ilegal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, solicităm Rusiei să pună capăt retoricii și comportamentului său nuclear iresponsabil și periculos", au adăugat ei cu ocazia deschiderii celei de-a zecea conferințe de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP).
Într-o declarație separată de luni, președintele american Joe Biden a cerut Rusiei și Chinei să înceapă discuții privind controlul armelor nucleare, afirmând că Moscova, în special, are datoria de a da dovadă de responsabilitate după invazia sa în Ucraina.
El a reiterat disponibilitatea administrației sale de a "negocia rapid" un înlocuitor pentru New START, tratatul care limitează forțele nucleare intercontinentale ale SUA și Rusiei și care urmează să expire în 2026.
Consecințele războiul vor fi sumbre pentru armata rusă
Dara Massicot, o cercetătoare de la RAND Corporation specializată în strategia de securitate a Rusiei, oferă o evaluare sumbră asupra viitorului forțelor armate ruse, afirmând că problemele cauzate de războiul din Ucraina le vor măcina timp de ani de zile.
„Prejudiciile pe termen lung provocate armatei ruse, pușcașilor marini, trupelor aeropurtate de către acest război nu pot fi supraestimate. Ele merg mai departe de numărul de oameni uciși și echipamente distruse. Aceasta va fi de asemenea o poveste a unei generații militare deteriorată sau dispărută”, afirmă Massicot într-o serie de postări făcute pe pagina sa de Twitter.
„Pierderile grele pentru soldații profesioniști pe care i-a avut statul rus + ofițerii de rang mediu înseamnă că grupul de oameni care s-a înrolat în ultimii 10-15 ani, când forțele armate [ruse] au încercat să se reformeze și care știau ceva puțin diferit de anii '90 sau viața militară sovietică, au dispărut”, explică ea.
„Când acest [război] se va sfârși, părțile din acele ramuri forțelor armate ruse care rămân neafectate vor fi recruții și acei ofițeri și soldați în care rușii n-au avut încredere în primul rând (care sunt la garnizoanele de pe teritoriul țării), ofițeri seniori din perioada sovietică (în vârstă de 50/60 de ani) și cei care au supraviețuit în Ucraina”, continuă Massicot.
Ea spune despre această ultimă categorie de militari că vor aduce înapoi acasă stres posttraumatic, traume, infracționalitate și că acestea vor ajunge odată cu ei direct înapoi în cazarme.