Linkuri accesibilitate

O clădire administrativă din Nikolaev a fost bombardată de ruși. 12 persoane au fost ucise.
O clădire administrativă din Nikolaev a fost bombardată de ruși. 12 persoane au fost ucise.

Războiul lui Putin în Ucraina | 2 milioane de copii au fugit din calea războiului. Putin: Mariupolul va fi bombardat până se va preda

Invazia rusă în Ucraina a ajuns în cea de-a 35-a zi. Deși rușii au anunțat că se retrag din jurul Kievului, luptele au continuat în suburbiile din nord-vestul și nord-estul orașului.

Două milioane de copii au fugit din calea războiului din Ucraina, adică jumătate din populația refugiată peste hotare. Peste 1,1 milioane sunt în Polonia, iar restul în România, R. Moldova, Ungaria, Slovacia și Croația. Peste 100 de copii au murit și 130 au fost răniți, spune UNICEF.

Oficialii americani cred că Putin este dezinformat atât cu privire la calitatea și prestația armatei ruse în Ucraina cât și cu privire la impactul sancțiunilor asupra economiei rusești „pentru că consilierilor săi superiori le este prea frică să-i spună adevărul”.

Armata rusă a bombardat un depozit al Crucii Roșii de la Mariupol.

Președintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său francez că bombardarea orașului asediat Mariupol se va încheia numai atunci când trupele ucrainene vor capitula, a anunțat Kremlinul într-un comunicat.

Putin nu a spus nimic despre victimele civile ale blocadei sale, pentru că sute de mii de mariupoleni sunt captivi în subsoluri, unde mor de foame, de sete, de frig și fără medicamente, după ce soldații ruși au tras în cei care stăteau la rând la pâine sau la apă.

Optimiști, oficialii francezi susțin că Putin ar fi fost de acord să ia în considerare planurile de evacuare din oraș. Ar fi pentru prima oară după ce, în mai multe rânduri, partea rusă și-a încălcat angajamentele și a bombardat coridoarele de evacuare a civililor.

China și Rusia sunt tot mai nerăbdătoare să-și dezvolte relațiile bilaterale, iar miniștrii de externe Wang Li și Serghei Lavrov, care s-au întâlnit miercuri în provincia chineză Anhui, au condamnat la unison sancțiunile occidentului împotriva Rusiei. Nimic, în declarația celor doi, despre victimele civile ale invaziei rusești în Ucraina, despre bombardarea țintelor civile și cei aproape 5 milioane de refugiați ucraineni care și-au părăsit casele în ruină pentru a scăpa cu viață de bombardamentele rusești.

La Cernigău, unde a promis Rusia că va reduce din strânsoarea trupelor sale după negocierile de marți, de la Istanbul, nu doar că au continuat bombardamentele, dar au fost răniți 25 de civili.

Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, va vorbi în Parlamentul României săptămâna viitoare, prin legătură video, a anunțat președintele PNL, Florin Cîțu.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, revine și spune că discuțiile de pace de la Istanbul nu au adus „nimic promițător”, dar că negociatorul șef va veni cu noi precizări în cursul zilei.

Rusia bombardează toate orașele de pe linia frontului din Donbas.

Ucraina și Rusia au convenit, miercuri, trei coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din Mariupol, Melitopol și Enerhodar.

Rusia a anunțat că va „reduce drastic operațiunile de luptă” în jurul Kievului și a orașului Cernigău, din nordul Ucrainei, „pentru a spori încrederea reciprocă”. Anunțul a fost făcut după încheierea negocierilor de pace, care au avut loc marți, la Istanbul/Turcia.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei arată însă că angajamentul de retragere a Rusiei este menit să inducă în eroare. Guvernatorul regiunii Cernigău a spus că, miercuri, atacurile rușilor nu au încetat în Cernigău.

Nici țările occidentale nu au încredere în partea rusă. După anunțul retragerii rușilor, președintele american Joe Biden a spus că „să vedem” ce se întâmplă pe teren. Marea Britanie arată că Rusia va fi judecată după acțiuni, nu după cuvinte.

La negocierile de pace de la Istanbul, delegația ucraineană a prezentat planul de a deveni un stat neutru din punct de vedere militar în schimbul garanțiilor de securitate.

Cu toate negocierile de pace și promisiunile rușilor de retragere, luptele intense au continuat, marți după-amiază, în suburbiile Kievului, în special în nord-vestul și nord-estul orașului.

La Nikolaev, în sudul Ucrainei, în urma bombardării unei clădiri administrative, 12 persoane au fost ucise, iar cel puţin 33 au fost rănite, potrivit unui nou bilanţ prezentat al serviciilor de securitate.

10:05 30.3.2022

Serghei Lavrov, în vizită în China

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov și ministrul chinez de externe Wang Yi s-au întâlnit miercuri la Tunxi, China, potrivit unei fotografii publicate de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei.

Serghei Lavrov se află pentru o vizită de două zile în China.
Serghei Lavrov se află pentru o vizită de două zile în China.

Ambasada Rusiei la Beijing a anunțat că Serghei Lavrov a sosit în China pentru o întâlnire de două zile privind situaţia din Afganistan.

Este prima vizită în China a şefului diplomaţiei de la Kremlin de la invadarea Ucrainei de către ţara sa, la 24 februarie.

09:16 30.3.2022

Poliția de Frontieră: 8.261 de cetăţeni ucraineni au intrat marți în România

Peste 8.200 de cetăţeni ucraineni au intrat marţi în România, numărul fiind în creştere faţă de ziua precedentă, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

În data de 29 martie, în interval de 24 de ore, prin punctele de frontieră au intrat în România 55.752 de persoane, dintre care 8.261 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 8,3% faţă de ziua precedentă.

Zeci de mii de oameni fugiți din Ucraina au intrat în România prin Vama Siret.
Zeci de mii de oameni fugiți din Ucraina au intrat în România prin Vama Siret.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.523 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 11,3%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.952 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 4,4%).

De la declanşarea acestei crize până la data de 29 martie, ora 24,00, au intrat în România 578.828 de cetăţeni ucraineni, precizează IGPF.

09:08 30.3.2022

Noi imagini din satelit arată blocuri întregi distruse în centrul Mariupolului

Mai multe blocuri din centrul Mariupol au fost complet distruse, arată noile imagini din satelit de la Maxar Technologies.

Orașul Mariupol a fost bombardat constant de la începutul invaziei ruse din Ucraina.

Imaginile din satelit arată distrugerile din Mariupol.
Imaginile din satelit arată distrugerile din Mariupol.
Distrugerea zonelor rezidențiale din Mariupol, 29 martie 2022.
Distrugerea zonelor rezidențiale din Mariupol, 29 martie 2022.

08:53 30.3.2022

O serie de imagini arată că orașul Nijîn, situat în regiunea Cernihiv, a fost bombardat puternic marți după-amiază, chiar în timpul negocierilor de pace de la Istanbul, potrivit Nexta TV.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG