Rusia ar fi atacat un depozit de combustibil din Odesa
Un depozit de combustibil din orașul ucrainean Odesa arde duminică dimineața, potrivit unei echipe CNN aflată la fața locului.
Un martor a declarat reporterilor că a auzit șase explozii la depozitul de combustibil înainte de răsăritul soarelui, iar alți localnici au spus că în zona respectivă au văzut drone, în ultimele două zile.
Autoritățile locale au anunțat, potrivit Reuters, că Odesa a fost atacată de rachete și au fost raportate incendii în unele zone.
Corespondentul Washington Post aflat în Odesa a scris pe Twitter chiar în momentul atacului: „Explozii puternice în centrul Odesa chiar acum. Ferestrele camerei de hotel tocmai s-au cutremurat. Nu este clar ce a fost”.
O altă explozie a fost auzită în timp ce pompierii încercau să controleze incendiul. Nu este clar dacă au existat victime.
Cadavre ale civililor morți, pe străzile orașului Bucea
Trupele ucrainene au pătruns în Bucea abia în ultimele două zile, după ce orașul a fost complet inaccesibil timp de aproape o lună.
Un reporter al agenției de presă AFP relatează că a văzut cel puțin 20 de cadavre pe o singură stradă.
Primarul orașului a declarat că 280 de persoane au fost îngropate într-o groapă comună și că orașul este plin de cadavre.
Zelenski: Rusia vrea estul și sudul Ucrainei
„Care este obiectivul trupelor rusești? Vor să captureze Donbasul și sudul Ucrainei”, a declarat Volodimir Zelenski în discursul său de sâmbătă seară.
El a precizat că și forțele ucrainene își îndreaptă atenția spre est: „Suntem conștienți că inamicul are rezerve pentru a crește presiunea în est”.
Putin, sub presiune pentru o victorie până pe 9 mai
Vladimir Putin se află sub presiune pentru a prezenta o victorie până în ziua de 9 mai, spun oficiali americani în baza rapoartelor de la serviciile de informații, relatează CNN.
Interceptările serviciilor secrete americane sugerează că președintele Rusiei se concentrează pe celebrarea „Zilei Victoriei” pe 9 mai, o zi extrem de importantă pentru ruși, care marchează capitularea nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial.
Acum, o posibilă „victorie” ar putea fi prezentată prin preluarea controlului asupra Donbasului și a altor regiuni din estul Ucrainei.