Germania va trimite șapte obuziere autopropulsate în Ucraina
Germania va trimite șapte obuziere autopropulsate în Ucraina, pe lângă cele cinci sisteme de artilerie pe care guvernul le-a promis deja, a declarat ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, citată de The Guardian.
PzH 2000 este una dintre cele mai puternice arme de artilerie din inventarele Bundeswehr și poate lovi ținte la o distanță de 40 km (25 mile).
Agenția rusă de știri: trei autobuze cu civili au părăsit Azovstal către Bezimenne, controlat de ruși
Un al treilea autobuz, care transporta 23 de civili evacuați, a părăsit vineri uzina siderurgică Azovstal din orașul-port ucrainean Mariupol, a informat agenția de știri de stat rusă Tass, preluată de The Guardian.
Există planuri pentru un al patrulea autobuz care să plece din fabrică înainte ca coridorul umanitar să fie închis la ora 21.00 locală, spune Tass.
Autobuzele care transportau civili din combinatul asediat Azovstal, din orașul ucrainean Mariupol, au sosit în orașul Bezimenne, controlat de ruși.
Autocarele au fost văzute sosind în tabără, iar evacuații au fost însoțiți la centrul de primire de reprezentanți ai Comitetului Internațional al Crucii Roșii și ONU, care au ajutat la organizarea evacuărilor, relatează Reuters.
Oficialii centrului au spus că se așteaptă să sosească mai multe autobuze de la uzina Azovstal, unde se crede că sunt ascunși în continuare sute de civili și luptători.
Oficialii ucraineni au acuzat Rusia că a încălcat vineri un acord de încetare a focului care vizează evacuarea a zeci de civili încă prinși în subteran în centrală.
Zelenski: Peste jumătate de milion de ucraineni sunt „forțați” să plece în Rusia
Peste „500.000 de ucraineni au fost deportați în Rusia” de la începutul războiului Rusiei în Ucraina, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul unui discurs în parlamentul Islandei.
„Au fost nevoiți să meargă acolo. Li se confiscă documentele și mijloacele de comunicare. Ei sunt trimiși în regiuni îndepărtate ale acelei țări străine pentru a fi asimilați acolo”, a spus Zelenski.
În discursul său în fața parlamentului islandez, Zelenski a subliniat legăturile vechi de secole dintre cele două țări și a mulțumit Islandei pentru participarea la sancțiunile împotriva Rusiei .
A fost primul discurs al unui șef de stat străin în Alþingi, parlamentul Islandei.
Ministrul de externe al Islandei, Thórdís Gylfadóttir, a declarat că țara „este pregătită să facă tot ce îi stă în putere” pentru a ajuta Ucraina.
25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile controlate de ruși
Douăzeci și cinci de milioane de tone de cereale ucrainene, care urmează să fie exportate, sunt blocate deoarece porturile de la Marea Neagră sunt închise, spune Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a ONU, transmite BBC.
Directorul adjunct al FAO, Josef Schmidhuber, a mai spus într-o conferință de presă susținută al Geneva că aproximativ 700.000 de tone de cereale par să fi dispărut, invocând ceea ce el a spus că sunt „dovezi anecdotice” bazate pe rapoartele de pe rețelele de socializare că trupele ruse fură cereale și echipamente agricole din Ucraina.
Lipsa cerealelor duce la creșterea prețurilor la alimente la nivel mondial, pe fondul avertismentelor din partea agențiilor de ajutor ONU că multe țări care depind fie de aprovizionarea cu alimente umanitare, fie de importurile de cereale rusești sau ucrainene, se confruntă cu insecuritate alimentară și chiar foamete.