Linkuri accesibilitate

Un localnic trece prin fața unei clădiri avariate în orașul Trosteaneț, la aproximativ 400 km est de Kiev, 28 martie 2022.
Un localnic trece prin fața unei clădiri avariate în orașul Trosteaneț, la aproximativ 400 km est de Kiev, 28 martie 2022.

Războiul lui Putin în Ucraina | Rusia anunță reducerea trupelor în jurul Kievului. SUA și aliații primesc anunțul cu scepticism

Invazia rusă în Ucraina a ajuns în cea de-a 34-a zi. Marți, oficialii ucraineni și cei ruși s-au așezat din nou la masa negocierilor pentru pace. Întâlnirea aa avut loc la Istanbul, în Turcia, unde delegațiile celor două țări au sosit încă de luni seara.

Președintele SUA privește cu neîncredere anunțul Moscovei privind reducerea trupelor rusești din jurul capitalei ucrainene. „Vom vedea. Nu cred nimic până nu văd”, a spus Joe Biden. „Între timp, vom continua să menținem sancțiunile puternice. Vom continua să oferim armatei ucrainene capacitatea de a se apăra și vom continua să urmărim cu atenție ceea ce se întâmplă”, a adăugat Biden.

Mai multe țări membre ale Uniunii Europene au anunțat că au expulzat ofițeri și diplomați ruși. Olanda, Belgia, Irlanda și Republica Cehă au expulzat între unul și 21 de ofițeri sau diplomați din Federația Rusă.

SUA nu văd semne de „seriozitate reală” din partea Rusiei în obținerea păcii. „Există ceea ce spune Rusia și există ceea ce face Rusia. Ne concentrăm pe acest ultim lucru”, a spus secretarul de stat al SUA, Antony Blinken după ce Rusia a anunțat că va reduce trupele din jurul Kievului și Cernigăului. De altfel, un negociator rus a atras atenția că detensionarea trupelor din jurul celor două orașe nu înseamnă și încetarea focului.

Și premierul britanic este sceptic cu privire la promisiunile Moscovei. „Îl vom judeca pe Putin și regimul său după acțiunile sale, nu după cuvintele sale”.​ Boris Johnson spune că presiunea asupra Kievului ar trebui menținută în continuare și că numai de la o retragere completă a forțelor rusești din Ucraina se poate vorbi de un „bun început”.

Cel puțin șapte persoane au murit în atacul cu rachetă asupra unei clădiri administrative din Nicolaev, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în fața parlamentului danez.

Kremlinul spune că dialogul între Rusia și SUA este încă necesar și că sunt „probleme” pe care doar Rusia și SUA le pot discuta, în special cele de stabilitate strategică și securitate.

Moscova a decis să „reducă în mod fundamental activitatea militară în direcția Kiev și Cernigău” pentru a „crește încrederea reciprocă, pentru ca la negocierile viitoare să fie semnat un acord de pace cu Ucraina”, a declarat adjunctul ministrului rus al Apărării. La scurt timp de la anunțul Moscovei au putut fi văzute vehicule militare cu steaguri rusești retrăgându-se din direcția Kievului.

Sirenele au sunat din nou marți dimineață în orașele ucrainene, oficialii spun că rutele de ieșire din unele orașe sunt blocate de atacurile rusești și zeci mii de oameni au rămas fără curent, alimente și medicamente. Cu toate acestea, în Lugank, autoritățile locale au reușit să evacueze 30 de oameni.

După două săptămâni de pauză, discuţiile despre oprirea focului din Ucraina au avut din nou faţă în faţă, la Istanbul, fiind găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Delegaţia din Ucraina a fost condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Olexei Reznikov, precum şi de Mihail Podoliak, şeful biroului preşedintelui.

Podoliak a spus că au fost „consultări intensive” pentru garanțiile de securitate pentru Ucraina, în cazul în care ar adopta un statut de țară neutră și ar renunța la aderarea la NATO, și pentru un acord de încetare a focului.

La consultări a participat și miliardarul rus Roman Abramovici, despre care Kremlinul a spus că nu a fost otrăvit la o negociere de pace care ar fi avut loc la începutul lunii martie.

Marți noapte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat din nou ca puterile mondiale ar trebui să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv un embargo petrolier.

17:57 29.3.2022

SUA: Rusia începe să retragă unele forțe din jurul Kievului

Rusia începe să-și retragă unele dintre forțele armate din Kiev, semn clar de schimbare a strategiei rusești, au declarat înalți oficiali militari americani citați de Jim Sciutto, de la CNN.

17:55 29.3.2022

Boris Johnson nu e dispus să renunțe prea ușor la sancțiunile împotriva Rusiei

Premierul britanic Boris Johnson (foto) a declarat că un acord de încetare a focului între Rusia și Ucraina nu va fi suficient pentru a ca Marea Britanie să ridice sancțiunile împotriva Rusiei, transmite The Guardian.

Marea Britanie a văzut semne ale unei „oarecari reduceri” a bombardamentelor rusești în jurul capitalei ucrainene.​ „A existat o oarecare reducere a bombardamentelor rusești în jurul Kievului, în mare parte pentru că forțele ucrainene au respins cu succes ofensivele rusești în nord-vestul orașului”, spune purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Cu toate acestea, Marea Britanie dorește să vadă o retragere completă a forțelor ruse din Ucraina, a spus purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson.​

El a sugerat că o retragere completă ar fi un început bun, iar încetarea focului nu reprezintă decât un pas. Prim-ministrul britanic a spus că numai încetarea focului nu va fi un motiv pentru eliminarea sancţiunilor Marii Britanii împotriva Rusiei.

El a spus că presiunea asupra președintelui rus, Vladimir Putin, trebuie menținută atât prin măsuri economice suplimentare, cât și prin acordarea de ajutor militar către Ucraina, pentru a se asigura că Rusia își schimbă complet cursul.

Întrebat dacă premierul britanic a fost impresionat de promisiunea Rusiei de a reduce operațiunile militare în jurul Kievului și în nordul Ucrainei, purtătorul de cuvânt al lui Johnson a spus: „Îl vom judeca pe Putin și regimul său după acțiunile sale, nu după cuvintele sale”.

„Dar lupta continuă. Sunt bombardamente puternice în Mariupol și în alte zone. Deci nu vrem să vedem nimic mai puțin decât o retragere completă a forțelor ruse de pe teritoriul ucrainean”, a transmis purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson.

17:41 29.3.2022

Măsuri pentru reducerea riscului produs de minele din Marea Neagră

Direcția Hidrografică Maritimă a emis un aviz pentru navigatori, prin care recomandă tuturor navelor care navighează către și dinspre porturile românești de la Marea Neagră (Mangalia, Constanța, Midia, Sulina) să urmeze anumite rute de navigație, cu o lățime a pasei de 2 mile marine, pentru a reduce riscurile cauzate de posibila prezență a unor mine marine aflate în derivă, transmite MApN.
Prin canalele oficiale specifice, navigatorilor le-au fost recomandate navigarea cu atenție și întărirea observației vizuale în zona de responsabilitate a României și le-a fost solicitat tuturor navelor să raporteze, imediat, autorităților maritime din țara noastră orice detectare a minelor.
În zona maritimă de responsabilitate, Forțele Navale Române au luat măsuri de cercetare sistematică, pentru întărirea supravegherii spațiului maritim (apele teritoriale, zona contiguă și zona economică exclusivă) și pentru executarea unor intervenții rapide, cu structuri specializate, pentru asigurarea securității navigației.

16:40 29.3.2022

Zelenski, către parlamentul danez: Șapte persoane au murit în urma atacului cu rachetă din Nicolaev - un oraș

Cel puțin șapte persoane au murit, iar alte 22 au fost rănite în atacul cu rachetă asupra unei clădiri a administrației regionale din orașul-port Nicolaev, din sudul Ucrainei, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Într-un discurs adresat parlamentului danez, președintele ucrainean a spus că „din câte știm acum, șapte persoane au fost ucise și 22 au fost rănite”.

„Nu existau ambiții militare în Nicolaev, oamenii din Nicolaev nu reprezentau nicio amenințare pentru Rusia. Chiar și așa, ca toți ucrainenii, au devenit ținta trupelor ruse”, a spus Zelenski.

Optsprezece dintre răniți au fost scoși din dărâmături de către salvatori, care continuă să lucreze la fața locului, a anunțat serviciul de urgență într-o postare online.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG