Biden și aliații europeni au afirmat „hotărârea de a continua creșterea costurilor pentru Rusia”
Președintele american Joe Biden și omologii săi din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie „și-au afirmat hotărârea de a continua creșterea costurilor impuse Rusiei pentru atacurile sale brutale din Ucraina, precum și de a continua să furnizeze Ucrainei asistență de securitate pentru a se apăra împotriva acestor atacuri nejustificate”, potrivit unei declarații date de Casa Albă.
Anterior, un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a declarat că liderii SUA, UK și ai țărilor membre UE sunt de acord cu necesitatea continuă de a „sprijini și susține” poporul Ucrainei împotriva „barbariei ruse”.
„Prim-ministrul a subliniat că trebuie să judecăm regimul lui Putin după acțiunile lor, nu după cuvintele lor. Putin răsucește cuțitul în rana deschisă a Ucrainei în încercarea de a forța țara și aliații săi să capituleze”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Oficial european: de sprijinul acordat sau nu Rusiei depinde relația Chinei cu UE
„Modul în care China gestionează acest conflict va avea influență asupra viitorului general al relației UE/China”, a declarat Reinhard Butikofer, șeful delegației Parlamentului European pentru relațiile cu China, citat de CNN.
Vorbind jurnaliştilor înainte de un summit la nivel înalt dintre UE şi China, care va avea loc vineri, Butikofer a spus că China „nu păcăleşte pe nimeni”, iar Europa se așteaptă ca chinezii „să se abțină de la a sprijini în continuare Rusia.”
„Aș spune că trebuie să spunem în mod convingător părții chineze că pentru noi, acesta nu este doar un spectacol secundar, acesta nu este doar un conflict inutil care va fi uitat mâine”, a spus politicianul german.
„Acesta este un conflict cât se poate de important, deoarece încalcă principiile pe care s-a construit ordinea europeană de securitate și stabilitate de-a lungul deceniilor”.
Întrebat dacă crede că China ajută Rusia să evite sancțiunile, el a spus: „Băncile comerciale ale Chinei s-au abținut să încalce în mod evident sancțiunile împotriva Rusiei.
„Nu cred că este posibil să spun, încă, cât de mult a ajutat China Rusia să depășească sancțiunile”, a conchis el.
La summitul de vineri, UE va fi reprezentată de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se va întâlni virtual cu premierul chinez Li Keqiang înainte de a discuta cu președintele chinez Xi Jinping mai târziu, în cursul zilei.
Consiliul European a dat o declarație în care spune că „accentul principal al summit-ului va fi pus pe războiul din Ucraina, angajamentul comunității internaționale în sprijinirea Ucrainei”, precum și „criza umanitară dramatică creată de agresiunea Rusiei, natura sa destabilizatoare pentru ordinea internațională și impactul global inerent al acesteia”.
Cele două părți vor discuta, de asemenea, despre drepturile omului, schimbările climatice, biodiversitate și comerț.
Biden, sceptic cu privire la promisiunile Rusiei
„Vom vedea. Nu cred nimic până nu văd care sunt acțiunile lor”, a spus președintele american Joe Biden, solicitat să comenteze afirmația Rusiei că își va „reduce” atacul asupra capitalei ucrainene, transmite CNN.
„Vom vedea dacă vor respecta ceea ce sugerează”, a continuat Biden după ce a fost întrebat dacă Rusia pare să-și reducă operațiunile militare de la Kiev și dacă este posibil ca războiul să se apropie de sfârșit sau, dimpotrivă, Rusia să încerce să câștige timp.
„Între timp, vom continua să menținem sancțiunile puternice. Vom continua să oferim armatei ucrainene capacitatea de a se apăra și vom continua să urmărim cu atenție ceea ce se întâmplă”, a adăugat Biden.
Mai multe țări europene expulzează diplomații și ofițerii de informații ruși
Olanda - Potrivit Ministerului Olandez de Externe, Olanda a expulzat 17 ofițeri de informații ruși atașați diplomaților ruși din țară. Acesta a spus într-un tweet că decizia s-a bazat pe informații de la serviciile de informații și securitate olandeze care îi numesc pe ofițerii ruși o amenințare la adresa securității naționale. „Acest pas a fost făcut în coordonare cu alte țări cu idei similare”, a adăugat acesta.
Ministerul rus de Externe a confirmat că 17 diplomați au fost expulzați, potrivit presei de stat ruse TASS.
Belgia – Bruxelles-ul a declarat că expulzează 21 de diplomați ruși care au fost identificați ca fiind implicați în activități de spionaj și „activități de influență”, a declarat ministrul de externe al Belgiei, Sophie Wilmes. Wilmes a spus că diplomații sunt de la ambasada și consulatul Rusiei.
Irlanda a expulzat un număr total de cinci diplomați ruși - Irlanda a expulzat patru înalți oficiali diplomatici ruși, a declarat ministrul irlandez de externe Simon Coveney într-un comunicat. Coveney a spus că ministerul său l-a informat pe ambasadorul Rusiei despre decizia guvernului de a-i expulza pe diplomați, deoarece activitățile lor nu sunt „în conformitate cu standardele internaționale de comportament diplomatic”.
Republica Cehă – Un diplomat rus de la ambasada din Praga a fost declarat „persona non grata”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe ceh, adăugând că, împreună cu aliații lor, „reduce prezența informațiilor ruse în UE”.