Linkuri accesibilitate

Preotul militar Mikola Madenski merge printre dărâmături în fața centrului comercial Retroville, distrus după un atac rusesc asupra capitalei ucrainene Kiev, 21 martie 2022.
Preotul militar Mikola Madenski merge printre dărâmături în fața centrului comercial Retroville, distrus după un atac rusesc asupra capitalei ucrainene Kiev, 21 martie 2022.

Războiul lui Putin în Ucraina | Zelenski: Ucraina nu va ceda în fața ultimatumurilor rusești

Invazia Rusiei în Ucraina a intrat în cea de-a 26-a zi. Kievul a respins cererea de predare a Mariupolului, în timp ce forțele rusești au intensificat atacul asupra orașului-port. Președintele Joe Biden călătorește în Europa în această săptămână.

Autobuzele care evacuează civili în Zaporojie au fost bombardate de armata rusă. Patru copii au fost răniți, doi dintre ei sunt în stare critică.

Trei jurnaliști și un editor au fost luați ostatici de soldații ruși în Melitopol.

Premierul Boris Johnson ar putea merge la Kiev, spune ambasadorul UK în Ucraina, Melinda Simmons.

Un supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste, în vârstă de 96 de ani, a fost ucis în așa-zisa operațiune de „denazificare” a Ucrainei, ordonată de Putin. Boris Romanțenko a murit vineri după ce casa sa de la Harkov a fost lovită de un proiectil. El a fost un supraviețuitor al lagărelor de concentrare Buchenwald, Peenemünde, Mittelbau-Dora și Bergen-Belsen. Romanțenko a militat pentru memoria crimelor făcute de naziști și a fost vicepreședinte al Comitetului Internațional Buchenwald-Dora.

Un tribunal din Moscova a decis să eticheteze Meta Platforms „organizație extremistă”, o mișcare care interzice efectiv platformele de socializare Facebook și Instagram. Instanța a declarat că decizia intră în vigoare „imediat”.

Trupele ruse au folosit grenade asomatoare și focuri de armă pentru a dispersa un miting de protest anti-ocupație în orașul Herson, din sudul Ucrainei, au declarat forțele armate ale Ucrainei. Înregistrările video îi arată pe civili alergând în Piața Libertății din Herson pentru a scăpa de proiectilele care aterizează în jurul lor. Se aud și bubuituri puternice și focuri de armă. Cel puțin o persoană a fost rănită, au spus forțele armate.​

Cel puțin opt persoane au murit la Kiev în bombardamentele asupra unei zone rezidențiale și a unui centru comercial, duminică seară. Poluarea a crescut și mai mult din cauza incendiului provocat, iar primarul capitalei ucrainene a emis o avertizare.

Autoritățile ucrainene au ignorat cererea Rusiei de a renunța la orașul Mariupol, afirmând că „nu se pune problema niciunei predări”.

La Odesa, în apropiere de granița României, mai multe clădiri au fost avariate după un atac al navelor rusești. În Sumî, oraș din apropiere de Rusia, bombardamentele rusești au avariat un rezervor de amoniac.

Președintele Ucrainei a acuzat Rusia de crime de război în Mariupol, unde luptele grele au ajuns acum în centrul orașului. Se estimează că 90% din clădirile orașului au fost avariate sau distruse, iar aproximativ 300.000 de persoane au rămas fără energie electrică sau apă și cu puține alimente.

Zece milioane de oameni - aproximativ un sfert din populația Ucrainei - și-au părăsit casele: fie au fugit în țările UE, fie în alte orașe din țară.

Joe Biden va călători în Europa în această săptămână. Joi va participa la o reuniune de urgență a liderilor țărilor NATO, la Bruxelles, urmând ca vineri să se deplaseze în Polonia.

14:50 21.3.2022

Oficial de la Kiev: 2.389 de copii duși cu forța în Rusia

Ministerul ucrainean de Externe a acuzat Moscova că a mutat cu forța mii de copii din estul regiunii Donbas, pe care i-a dus în Rusia.

Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al ministerului, a declarat pe Twitter că numai în data de 19 martie 2.389 de copii au fost „răpiți” de lângă părinții lor.

„Răpirea civililor este strict interzisă de dreptul internațional umanitar. Armata rusă îi privează pe copiii noștri de îngrijirea părintească și le pune în pericol viața în Rusia. Aceste crime odioase trebuie să fie oprite”, a scris oficialul ucrainean.

15:13 21.3.2022

Trupele rusești trag în civilii de la Herson

Un videoclip postat pe rețelele de socializare arată că trupele ruse aruncă grenade și deschid focul asupra unei mulțimi pașnice în orașul-port Herson, din sudul Ucrainei.

Hersonul este ocupat de forțele ruse, dar au existat proteste civile de când a devenit primul oraș important care a căzut de la invazia Moscovei în Ucraina, pe 24 februarie.

Centrul de comunicații strategice al Ucrainei a declarat că forțele ruse au aruncat grenade fumigene asupra persoanelor care participau la un miting pro-ucrainean. Unele grenade au explodat sub picioarele protestatarilor, a susținut acesta.

Cel puțin două persoane au fost rănite în timpul protestelor, potrivit rapoartelor.

15:19 21.3.2022

Justiția rusă respinge apărarea Meta în fața acuzațiilor de extremism. Facebook și Instagram, intezise

Un tribunal din Moscova a respins luni încercarea proprietarului Facebook Meta Platforms (FB.O) de a se apăra de acuzațiile de extremism împotriva sa, au informat agențiile de presă ruse, într-un caz care l-ar putea forța pe gigantul tehnologic american să părăsească piata rusească.

Un tribunal din Moscova a decis să eticheteze Meta Platforms drept „organizație extremistă”, o mișcare care interzice efectiv platformele de socializare Facebook și Instagram.

Instanța a declarat pe 21 martie că decizia sa intră în vigoare „imediat”.

Agenția de presă TASS a scris că Meta a cerut mai mult timp pentru a-și pregăti poziția juridică și a pus sub semnul întrebării autoritatea instanței de a-i interzice activitățile la cererea procurorilor ruși.

Avocatul companiei, Victoria Șaghina, a declarat în instanță că Meta nu desfășoară activități extremiste și a negat acuzațiile de rusofobie, transmite Interfax, preluată de Reuters.

Rusia a interzis deja Facebook pentru că a restricționat acceul la rețea unor publicații de propagandă rusești, iar Instagram a fost blocat după ce Meta a spus că va permite utilizatorilor rețelelor de socializare din Ucraina să posteze mesaje care îndeamnă la violență împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a trupelor trimise de Moscova în Ucraina pe 24 februarie.

15:37 21.3.2022

Supraviețuitor al mai multor lagăre de concentrare naziste, de 96 de ani, ucis în atacul cu bombă al Rusiei de vineri, de la Harkov

Boris Romanțenko a murit vineri dupa ce casa sa a fost lovita de un proiectil, potrivit nepoatei sale.

El a fost un supraviețuitor al lagărelor de concentrare Buchenwald, Peenemünde, Mittelbau-Dora și Bergen-Belsen.

Într-o declarație dată luni, Fundația Memoriale Buchenwald și Mittelbau-Dora a spus că este „profund consternată” de vești.

Romanțenko a militat „intens” pentru memoria crimelor naziste și a fost vicepreședinte al Comitetului Internațional Buchenwald-Dora, a adăugat fundația.

Președintele rus Vladimir Putin și-a justificat ordinul de invadare a Ucrainei prin așa-zisa „denazificare” a sa.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este evreu.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG