20 de morți în atacul asupra centrului de menținere a păcii
Douăzeci de persoane au murit în atacul cu rachetă asupra centrului de lângă Liov, au salvatorii de la serviciul de urgență pentru The Guardian.
Numărul deceselor îl depășește pe cel anunțat de guvernatorul regiunii Liov.
Maxim Kozițki a spus că 9 persoane au fost ucise și 57 rănite în atacurile aeriene lansate asupra bazei militare a Centrului Internațional de Menținere a Păcii și Securității.
Două explozii mari au fost văzute duminică la baza din Iavoriv, un oraș garnizoană aflat la doar 12 km de granița cu Polonia. Atacul cu racheta a avut loc la ora 5.45.
„Mi-au tremurat ferestrele. Toată casa a vibrat. Era intuneric. Cerul s-a luminat cu două explozii”, a declarat Stepan Șuma, 27 de ani, un lucrător de la urgențe, care s-a grăbit la fața locului împreună cu colegii săi.
El a spus că sunt deja confirmate 20 de decese. Nouăsprezece ambulanțe cu sirenele pornite au fost văzute conducând din direcția bazei, a spus un martor citat de Reuters.
Alte șapte ambulanțe au fost văzute conducând spre unitate.
Potrivit Reuters, duminică mai devreme, Kozițki a declarat că Rusia a tras 30 de rachete asupra complexului.
Ministrul ucrainean al apărării, Olexei Reznikov, a declarat că la centru lucrează instructori militari străini, dar nu este clar dacă erau prezenți când a avut loc atacul.
Centrul militar bombardat era unul de menținere a păcii cu cetățeni americani, canadieni, britanici, polonezi și lituanieni
Centrul de antrenament militar de la Iavoriv, de lângă Liov, bombardat duminică dimineață de armata rusă este, de fapt, Centrul Internațional de Menținere a Păcii și Securității, transmite The Guardian.
Privit de multă vreme cu suspiciune de Kremlin, care-l consideră bază secretă a NATO în Ucraina, el a fost bombardat cu opt rachete de armata rusă.
Aflat la 25 de kilometri de granița cu Polonia, centrul de antrenament militar, cel mai mare din partea de vest a Ucrainei, este cunoscut ca loc de exerciții comune cu NATO, transmite Reuters.
Realitatea este că baza a fost îmbunătățită masiv în ultima vreme printr-un efort militar internațional, care includea membri ai serviciului american, canadieni, britanici, polonezi și lituanieni care ajutaseră la antrenarea armatei ucrainene.
Rusia „plătește un preț mare pentru fiecare avans”, spune Ministerul Apărării din Marea Britanie
Forțele ruse încearcă să încerce forțele ucrainene în estul țării în timp ce avansează din direcția Harkov în nord și Mariupol în sud, a anunțat duminică Ministerul Apărării britanic al Apărării.
Forțele ruse încearcă să învăluie forțele ucrainene în estul țării în timp ce avansează din direcția Harkov în nord și Mariupol în sud. Forțele ruse care avansează din Crimeea încearcă să ocolească Nicolaev în timp ce încearcă să ajungă vest, spre Odesa.”
Ministerul notează că Rusia „plătește un preț mare pentru fiecare avans”, deoarece forțele armate ucrainene continuă să opună rezistență fermă în toată țara.
Forțele ruse continuă să folosească infrastructura civilă pentru nevoi militare
Forțele ruse continuă să folosească infrastructura civilă pentru nevoi militare, plasează unități și echipamente la obiective cu risc ridicat și bombardează civili, încălcând dreptul internațional umanitar, spune armata ucraineană în raportul operațional lansat duminică dimineață.
„Starea morală și psihologică a trupelor inamice care au participat la luptele cu forțele armate ale Ucrainei continuă să se deterioreze, dezertarea și refuzul de a respecta ordinele sunt în creștere”, se arată în raport.
Armata susține, de asemenea, că un număr mare de răniți urmează tratament, dar lipsa de provizii de sânge împiedică operațiunile chirurgicale.
„Rezervele acumulate pentru cetățenii Republicii Belarus sunt luate - aproximativ 2/3 din rezerve au fost redirecționate către nevoile soldaților ruși”, adaugă raportul.