Linkuri accesibilitate

Salvatorii nu dovedesc să transporte răniții după atacul de la Iavoriv
Salvatorii nu dovedesc să transporte răniții după atacul de la Iavoriv

Războiul Rusiei contra Ucrainei | 35 de persoane ucise în atacul asupra unui centru de menținere a păcii. Jurnalist american, ucis la Irpin

În a 18-a zi a războiului ordonat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, un atac aerian rusesc a ucis cel puțin 35 de persoane și a rănit 134 la un centru de menținere a păcii din Iavoriv, la 50 km vest de Liov și la mai puțin de 15 kilometri de granița cu Polonia.

Atacul de la centrul de menținere a păcii a avut loc la câteva ore după ce Kremlinul a avertizat că liniile de aprovizionare din vest în țara invadată sunt „ținte legitime”. Ministerul rus al Apărării a recunoscut responsabilitatea atacului cu rachetă asupra Centrului Internațional pentru Menținerea Păcii și Securității. Un purtător de cuvânt al ministerului a declarat că atacul a ucis până la 180 de „mercenari străini” și a distrus o „cantitate mare” de arme.

Brent Renaud, 51 de ani, un regizor american premiat, care a lucrat și pentru New York Times, a fost ucis de forțele ruse în orașul Irpin, în afara Kievului. Juan Arredondo, un fotograf american, a fost rănit și se află în spital.

Orașul-port ucrainean Mariupol epuizează ultimele rezerve de hrană și apă, potrivit autorităților locale și este la un pas de catastrofă umanitară. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că un convoi de aprovizionare se află la doar două ore distanță de oraș, unde 400.000 de oameni sunt blocați în prezent.

Delegații ucraineni și ruși de la negocierile de pace au transmis se îndreaptă pe un drum bun. Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak a spus că discuțiile au devenit mai constructive. Leonid Sluțki, un delegat rus, a spus că s-au înregistrat progrese semnificative și că speră să se ajungă în curând la o „poziție comună”, relatează Reuters.

Personalități creștine de rang înalt au cerut oprirea luptei în Ucraina. Papa Francisc a spus că ucrainenii sunt masacrați și a cerut oprirea invaziei. „În numele lui Dumnezeu, să se audă strigătul oamenilor suferinzi și să înceteze bombardamentele și atacurile. În numele lui Dumnezeu, vă rog, opriți acest masacru.”

Între timp, liderul spiritual al lumii ortodoxe, Bartolomeu I, a cerut o încetare a focului în Ucraina și a lăudat „rezistența puternică” a națiunii împotriva forțelor invadatoare rusești.

Peste 14.000 de oameni din 112 orașe au fost arestați în Rusia pentru proteste împotriva războiului de la începutul invadării Ucrainei, potrivit unui organism independent pentru drepturile omului din țară.

Ombudsmanul Ucrainei susține că Rusia a folosit muniții cu fosfor, care sunt interzise, într-un atac produs noaptea trecută la Popasna, ceea ce ar constitui o crimă de război.

India își mută temporar ambasada din Ucraina în Polonia, a confirmat guvernul său.

Încă un primar a fost răpit de forțele invadatoare ruse după ce în urmă cu o zi a fost răpit Ivand Fedorov, primarul din Melitopol, scos din primărie cu un sac pe cap de militari ruși înarmați. Primarul unui oraș din sudul Ucrainei a fost răpit duminică de forțele ruse, potrivit ministrului de externe al Ucrainei. Dmitro Kuleba a spus că Evgheni Mateiev, din Dniprorudne, a fost răpit de forțele ruse.

Nouă persoane au fost ucise în atacuri aeriene asupra orașului Nicolaev, din sudul Ucrainei. Orașul este văzut ca punct-cheie pentru un eventual asalt asupra portului Odesa, aflat pe coasta Mării Negre.

Președintele polonez Andrzej Duda spune că se teme că Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice și că NATO și SUA ar trebuie să schimbe abordarea.

17:46 13.3.2022

India își mută temporar ambasada din Ucraina în Polonia, a confirmat guvernul său.

17:47 13.3.2022

Crește numărul protestarilor anti-război arestați în Rusia

Peste 14.000 de oameni din 112 orașe au fost arestați în Rusia pentru proteste împotriva războiului de la începutul invaziei Ucrainei , potrivit unui organism independent pentru drepturile omului din țară, transmite The Guardian.

17:47 13.3.2022

Bartolomeu I cere încetarea focului în Ucraina

Liderul spiritual al lumii ortodoxe, Bartolomeu I, a cerut o încetare a focului în Ucraina și a lăudat „rezistența puternică” a națiunii împotriva forțelor invadatoare rusești, transmite The Guardian.

Patriarhul Daniel și Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolui
Patriarhul Daniel și Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolui

17:47 13.3.2022

Progrese în negocierile ruso-ucrainene

Delegații ucraineni și ruși de la negocierile de pace au transmis se îndreaptă pe un drum bun. Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak a spus că discuțiile au devenit mai constructive. Leonid Sluțki, un delegat rus, a spus că s-au înregistrat progrese semnificative și că speră să ajungă în curând la o „poziție comună”, relatează Reuters.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG