Premierii Poloniei, Cehiei și Slovaciei au ajuns la Kiev
Prim-miniștrii Poloniei, Cehiei și Slovaciei au ajuns marți seara la Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și prim-ministrul țării, Denîs Șmîhal, potrivit CNN.
Cei trei lideri de stat au ajuns la Kiev în numele Consiliului Uniunii Europene, a declarat Șmîhal pe Twitter, lăudând „curajul prietenilor adevărați”.
Aceștia vor discuta despre cum poate Occidentul să sprijine în continuare Ucraina și ce fel de sancțiuni pot fi luate împotriva agresiunii ruse.
Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a postat pe Twitter imagini care îl arată pe acesta în conversație cu ceilalți premieri aflați în vizită în Ucraina.
„Aici, în Kievul distrus de război, se face istoria. Aici, libertatea luptă împotriva tiraniei. Aici viitorul nostru atârnă în balanță. Uniunea Europeană susține Ucraina, care poate conta pe ajutorul prietenilor săi - am adus acest mesaj astăzi la Kiev”, a transmis Morawiecki.
Convoaiele umanitare, blocate în afara Mariupolului
Un consilier al primăriei din Mariupol a transmis pentru BBC că autobuzele ce ar trebuit să-i evacueze pe civilii din oraș și tirurile venite cu ajutor umanitar nu pot intra în oraș din cauza soldaților ruși, care le blochează accesul.
„Nu știm ce se petrece”, a transmis acesta. „Nu ne dau nicio șansă să putem pleca. Doar blochează. Nu înțelegem. Dar nu putem face nimic fără un acord venit din partea armatei ruse”, a continuat consilierul.
Oficialul ucrainean a transmis că cei care și-au permis să plece din oraș au făcut-o cu ajutorul mașinilor proprii.
Mariupol se află de mai multe săptămâni asediat de soldații ruși, care au bombardat fără milă infrastructura militară a orașului. Autoritățile au transmis marți că cel puțin 2.400 de civili au murit în urma bombardamentelor masive din oraș.
Mii de oameni evacuați din Sumî
Peste 100 de autobuze pline cu oameni au părăsit orașul Sumî, aflat sub asediul armatei ruse, transmite Organizația Crucea Roșie, citată de BBC.
Orașul Sumî a fost înconjurat de soldații ruși și a devenit ținta unor bombardamente puternice în ultimele zile.
Evacuarea orașului a fost organizată de Comitetul Internațional al Crucii Roșii alături de filiala ucraineană a organizației.
Jurnalista rusă care a protestat împotriva războiului din Ucraina la TV în direct, interogată 14 ore fără avocat
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, care a organizat un protest împotriva războiului la televiziunea de stat în direct, a declarat presei că a fost interogată de autorități timp de peste 14 ore fără să-i fie permis accesul la un avocat.
Ovsiannikova a fost găsită marți vinovată de o abatere administrativă de către un tribunal din Moscova.
„Acelea au fost într-adevăr zile foarte grele din viața mea. Am petrecut literalmente două zile fără să dorm. Interogatoriul a durat peste 14 ore, nu aveam voie să iau legătura cu rudele sau prietenii mei, nu mi s-a oferit nicio asistență juridică. Deci, sunt într-o poziție destul de dificilă”, a declarat Ovsiannikova presei în urma unei ședințe de judecată.