„Soldații ruși m-au violat și mi-au ucis soțul”
O femeie de 50 de ani din Ucraina a povestit pentru BBC ororile prin care a trecut după ce soldații ruși au ajuns în localitatea în care trăia, la aproximativ 70 de kilometri de Kiev.
Anna (nume fictiv pentru a-i proteja identitatea) era acasă cu soțul ei, pe 7 martie, când în casa lor a dat buzna un soldat rus.
„Sub amenințarea armei, m-a dus într-o casă din apropiere. Mi-a ordonat: "Dezbracă-te sau te împușc". A continuat să mă amenințe că mă va ucide dacă nu fac ce mi-a spus. Apoi a început să mă violeze”, a spus ea.
Anna l-a descris pe atacatorul ei ca fiind un luptător cecen tânăr și slab.
„În timp ce mă viola, au mai intrat patru soldați. Am crezut că e sfârșitul. Dar ei l-au luat de acolo. Nu l-am mai văzut niciodată”, a spus ea.
Anna s-a întors acasă și și-a găsit soțul împușcat în abdomen: „Încercase să fugă după mine pentru a mă salva, dar a fost lovit de gloanțe”.
Amândoi au căutat adăpost în casa unui vecin, deoarece nu au putut să-l ducă pe soțul ei la spital din cauza luptelor. Acesta a murit din cauza rănilor suferite două zile mai târziu.
Zelenski: Soldații ruși „au lăsat mine peste tot”
Președintele Ucrainei a spus în discursul său de luni seară că în regiunile din nordul țării se lucrează la îndepărtarea minelor lăsate de soldații ruși după ce s-au retras.
„Trupele rusești au lăsat în urmă zeci, dacă nu sute de mii de obiecte periculoase. Este vorba de obuze care nu au explodat, mine, mine cu fir. Cel puțin câteva mii de astfel de obiecte sunt eliminate zilnic”, a spus Volodimir Zelenski, potrivit administrației prezidențiale.
„Ocupanții au lăsat mine peste tot. În casele pe care le-au confiscat, pe străzi, pe câmpuri. Au minat proprietățile oamenilor, au minat mașini, uși. În mod conștient au făcut totul pentru a face ca întoarcerea în aceste zone să fie cât mai periculoasă”, a completat el.
Zelenski a mai spus că Ucraina a devenit, din cauza acțiunilor armatei ruse, unul dintre cele mai „contaminate” din lume. „Cred că acest lucru ar trebui să fie considerat, de asemenea, o crimă de război a trupelor rusești. (...) Fără ordinele corespunzătoare, nu ar fi făcut acest lucru”, a adăugat el.
Peste 6.000 de crime de război sunt investigate
Peste 6.000 de presupuse crime de război comise de trupele rusești în Ucraina sunt în curs de investigare, a anunțat procuratura ucraineană.
În total, au fost raportate 6.036 de cazuri, iar 186 de copii au fost confirmați ca fiind uciși.
Peste 600 de companii s-au retras din Rusia
Peste 600 de companii au ales să își întrerupă sau să își reducă activitatea în Rusia în urma invaziei din Ucraina.
O echipă de cercetători de la Universitatea Yale a urmărit răspunsurile a peste 1.000 de mari întreprinderi. Aceasta spune că, în ciuda numeroaselor retrageri, multe firme occidentale își continuă activitatea în mod normal, scrie BBC.
Aceștia au acordat „note” fiecărei companii în funcție de cât de mult și-a redus activitatea.
Firme precum Heineken și Netflix au primit nota 10 pentru că au oprit angajamentele din Rusia. Pe de altă parte, companii precum Emirates Airlines și JD.com au primit un F pentru că au continuat „business as usual”.