Linkuri accesibilitate

Exhumări la Bucea pentru identificarea și adunarea de probe pentru dovedirea crimelor de război făcute de armata rusă
Exhumări la Bucea pentru identificarea și adunarea de probe pentru dovedirea crimelor de război făcute de armata rusă

Războiul Rusiei contra Ucrainei | Peste 20.000 de civili uciși la Mariupol. Regiunea Donețk, bombardată fără întrerupere

Rusia începe să-și întărească și reaprovizioneze pozițiile din estul Ucrainei, pentru o nouă ofensivă majoră. În cele 48 de zile de la izbucnirea războiului, peste patru milioane de copii ucraineni au fost strămutați.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a exprimat îngrijorarea că forțele ruse pregătesc „o nouă etapă a terorii” care ar putea implica utilizarea armelor chimice în Ucraina. Andrei Bilețki, liderul regimentului de voluntari Azov, a spus că trei persoane din orașul-port au fost otrăvite „cu substanțe chimice”.

Civilii au fugit din estul Ucrainei înaintea unui atac prognozat să aibă loc pe scară largă, iar forțele ruse s-au apropiat de ruinele orașului Mariupol, din sud.

Primarul Mariupolului, Vadim Boicenko, a declarat că cea mai recentă estimare arată că aproximativ 21.000 de locuitori au orașului-port au fost uciși de la începutul invaziei ruse.

Primarul orașului ucrainean Bucea, o suburbie a Kievului, a declarat că autoritățile au găsit până acum 403 cadavre de persoane despre care se crede că au fost ucise de forțele ruse. Numărul lor este în creștere, a spus Anatoli Fedoruk, care i-a avertizat pe locuitori că este prea devreme să se întoarcă în oraș.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Ucraina s-a abătut de la acordurile încheiate la o conferință de pace de la Istanbul și că discuțiile sunt într-o „fundătură”. Întrebat despre comentariile lui Putin, un membru al delegației ucrainene, Mihailo Podoliak, a spus că negocierile cu rușii sunt foarte grele, dar ele continuă.

Putin a susținut, de asemenea, că operațiunea militară a Rusiei decurge conform planului și că scopul Rusiei în Ucraina a fost să își atingă toate obiectivele și să minimizeze pierderile. Sfârșitul operațiunii militare depinde de intensitatea luptei, a spus liderul rus în urma unei întâlniri cu omologul său din Belarus, Alexsandr Lukașenko.

Un activist proeminent al opoziției ruse și critic deschis al invaziei Ucrainei, Vladimir Kara-Murza, a fost condamnat la Moscova la 15 zile de închisoare sub acuzația de nerespectare a ordinelor poliției atunci când și-a părăsit casa. Avocatul său, Vadim Prokhorov, a declarat că poliția l-a acuzat pe Kara-Murza că „și-a schimbat ritmul de mers și că a încercat să evadeze” atunci când l-au abordat în fața casei sale luni seară.

Banca Mondială plănuiește sprijin financiar pentru Ucraina de 1,5 miliarde de dolari. BM a spus că fondurile vor fi folosite pentru a sprijini continuarea serviciilor guvernamentale cheie, inclusiv salariile angajaților din spitale, pensiile pentru persoanele în vârstă și programele sociale pentru persoanele vulnerabile.

Un britanic care luptă în Ucraina a spus că unitatea sa nu are de ales decât să se predea forțelor ruse din Mariupol, au declarat familia și prietenii săi pentru BBC. Aiden Aslin, din Newark, Nottinghamshire, este un pușcaș marin din armata ucraineană și a apărat orașul-port din sud, care a fost bombardat puternic de forțele ruse.

Vladimir Putin a justificat invazia Rusiei în Ucraina, afirmând că a luat „decizia corectă”, fiind clar că „nu am avut de ales”, iar obiectivele războiului sunt „clare și nobile”.

Ucraina verifică informațiile potrivit cărora Rusia ar fi folosit arme chimice în Mariupol.

Consiliul local al orașului a anunțat că nu a fost încă posibil să examineze zona în care se presupune că a fost folosită substanța necunoscută din cauza atacurilor.

Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu cu privire la aceste acuzații, iar forțele separatiste pro-ruse ale autoproclamatei republici Donețk au emis o dezmințire că ar fi folosit agenți chimici.

SUA și Marea Britanie spun că analizează rapoartele potrivit cărora ar fi fost folosite arme chimice de către forțele rusești.

Ministerul rus al Apărării afirmă că a distrus depozitele de muniții ucrainene din regiunile Khmelnitski și Kiev.

Vicepremierul ucrainean, Irina Vereshchuk, a declarat că au fost convenite nouă coridoare umanitare pentru evacuarea civililor. Printre acestea se numără și orașul asediat Mariupol - deși civilii vor trebui să folosească mașini private.

Mai mult de 10.000 de civili au murit în Mariupol, a declarat primarul orașului. Însă Vadim Boichenko a declarat că numărul morților ar putea depăși 20.000.

Peste 6.000 de presupuse crime de război comise de trupele rusești în Ucraina sunt în curs de investigare, a declarat biroul procurorului ucrainean.

Aproximativ 4,8 milioane de copii ucraineni, dintre cei 7,5 milioane, au fost strămutați de la începutul războiului, potrivit ONU.

Iar perioada următoare este „crucială” pentru Ucraina, spun oficialii occidentali, care adaugă că Rusia va încerca să dubleze și chiar să tripleze forțele sale din Donbas.

Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit cu premierul indian și i-a spus că nu este în interesul Indiei să cumpere mai mult petrol rusesc.

Uniunea Europeană a avertizat că războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei pune lumea în pragul unei crize alimentare, pe măsură ce economia ucraineană, bazată în mare parte pe agricultură, se prăbușește.

Cancelarul austriac a purtat discuții „directe, deschise și dure” cu președintele rus Vladimir Putin, la Moscova.

Karl Nehammer, primul lider european care vizitează Rusia și discută personal cu președintele rus, de la începutul invaziei, a spus că cel mai important mesaj al său către liderul rus a fost că războiul trebuie să se încheie pentru că „într-un război sunt doar învinși de ambele părți”.​

07:23 12.4.2022

UNICEF: Aproape două treimi dintre copiii ucraineni au fugit din casele lor

Doi copii așteaptă să se îmbarce într-un tren în gara centrală din Kramatorsk, pe 5 aprilie 2022.
Doi copii așteaptă să se îmbarce într-un tren în gara centrală din Kramatorsk, pe 5 aprilie 2022.

Aproape două treimi din totalul copiilor ucraineni au fugit din casele lor, în cele șase săptămâni de la invazia Rusiei, a anunțat luni UNICEF, agenția ONU pentru copii.

ONU a verificat, de asemenea, moartea a 142 de tineri, deși a avertizat că numărul real este aproape sigur mult mai mare.

Manuel Fontaine, directorul pentru programe de urgență al UNICEF, care tocmai s-a întors din Ucraina, a declarat că 4,8 milioane din cei 7,5 milioane de copii din Ucraina au fost strămutați într-un timp atât de scurt.

„Dintre cei 3,2 milioane de copii care se estimează că au rămas în casele lor, aproape jumătate ar putea fi în pericol de a nu avea suficientă hrană”, a declarat Fontaine, citat de BBC.

El a avertizat că situația este probabil mai gravă în orașe precum Mariupol și Kherson, unde nu există servicii de apă și canalizare, iar aprovizionarea cu alimente și medicamente a fost întreruptă.

Ambasadorul ucrainean la ONU, Sergei Kișlița, a afirmat că Rusia a luat peste 121.000 de copii din Ucraina și ar fi elaborat un proiect de lege pentru a simplifica și accelera procedurile de adopție.

Fontaine a declarat că până în prezent nu există „nicio dovadă” a unor astfel de acuzații, dar că UNICEF va investiga această chestiune.

07:27 12.4.2022

Oficial american: Rusia începe să întărească pozițiile din estul Ucrainei

Statele Unite consideră că Rusia a început să-și consolideze și să-și realimenteze trupele din Donbas, în estul Ucrainei, a declarat un înalt oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declara luni că mii de soldați ruși se concentrează pentru o nouă ofensivă în estul țării, iar Rusia a declarat că nu își va opri operațiunea militară în Ucraina pentru orice alte discuții de pace.

În pofida eforturilor de reaprovizionare în Donbas, Statele Unite nu cred că acesta a fost începutul unei noi ofensive în regiune, a declarat oficialul, vorbind sub protecția anonimatului.

„Credem că acesta este un efort de întărire și de realimentare a forțelor lor din Donbas, ele sunt încă la nord de Izium”, a declarat oficialul despre orașul situat la aproximativ 180 kilometri nord de orașul Donețk.

Săptămâna trecută, Rusia și-a finalizat retragerea din jurul Kievului și a trimis o parte din trupe în Belarus pentru a fi reechipate și realimentate.

Oficialul american a mai declarat că există dovezi că unele dintre aceste trupe din Belarus se deplasează spre est.

Rusia avea încă marea majoritate a grupurilor sale tactice de batalioane în Ucraina, inclusiv peste 55 de grupuri în sud.

07:41 12.4.2022

Ucraina acuză că o dronă rusească a aruncat o substanță toxică în Mariupol

Autoritățile ucrainene au afirmat luni seară că Rusia a lansat o dronă care transporta o substanță toxică asupra orașului Mariupol din sud-estul țării.

Ivanna Klimpuș, deputat ucrainean și președinte al comisiei parlamentare pentru integrarea Ucrainei în UE, a declarat că „cel mai probabil” a fost vorba despre arme chimice, însă informațiile nu au fost confirmate până acum, relatează The Guardian.

De asemenea, regimentul ucrainean Azov a acuzat Rusia că a folosit arme chimice de „origine necunoscută”, lansate printr-o dronă asupra civililor din Mariupol.

Liderul Azov, Andrei Biletski, a declarat că trei persoane au prezentat semne de otrăvire chimică, dar se pare că nu există „consecințe dezastruoase” pentru sănătatea lor.

Volodimir Zelenski și-a exprimat îngrijorarea, în discursul de luni seară, că forțele ruse ar putea folosi arme chimice în Ucraina, dar nu a confirmat dacă acestea au fost folosite.

Luni „ocupanții au emis o nouă declarație, care atestă pregătirea lor pentru o nouă etapă de teroare împotriva Ucrainei și a apărătorilor noștri. Unul dintre purtătorii de cuvânt ai ocupanților a declarat că ar putea folosi arme chimice împotriva apărătorilor din Mariupol. Luăm acest lucru cât se poate de serios”, a spus președintele Ucrainei.

Marea Britanie a anunțat că verifică informațiile potrivit cărora forțele ruse ar fi folosit agenți chimici asupra populației din Mariupol.

„Lucrăm de urgență cu partenerii pentru a verifica. Orice utilizare a unor astfel de arme ar fi o escaladare crudă a acestui conflict și îi vom cere socoteală lui Putin și regimului său”, a scris Liz Truss, ministrul britanic de externe, pe Twitter.

07:55 12.4.2022

Primarul orașului: Peste 10.000 de civili au murit în Mariupol

Groapa comună la Mariupol. Fotografia a fost realizată de Andrei Marusov pe 9 martie 2022.
Groapa comună la Mariupol. Fotografia a fost realizată de Andrei Marusov pe 9 martie 2022.

Primarul din Mariupol a declarat pentru agenția de presă Associated Press că cel puțin 10.000 de civili au murit în oraș de la începutul războiului.

Vadim Boychenko a declarat luni că cadavrele au fost „așternute pe străzi”. El a adăugat că în Mariupol mai sunt încă 120.000 de civili. Aceștia au nevoie urgentă de alimente, apă și medicamente.

Boychenko a mai spus că a primit informații potrivit cărora rușii ar fi colectat cadavre și le-ar fi depozitat în frigidere într-un centru comercial imens.

„Au sosit crematorii mobile sub formă de camioane, aceste cadavre sunt arse”, a spus el.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG