Linkuri accesibilitate

Teatrul din Mariupol, în care se adăposteau circa 1.000 de civili, potrivit autorităților locale, a fost bombardat de forțele Rusiei.
Teatrul din Mariupol, în care se adăposteau circa 1.000 de civili, potrivit autorităților locale, a fost bombardat de forțele Rusiei.

Războiul Rusiei contra Ucrainei | Teatrul din Mariupol, bombardat de trupele rusești. Peste 1.000 de persoane se adăposteau înăuntru

Se împlinesc trei săptămâni de la începutul invaziei ruse în Ucraina, iar negocierile de pace au șanse mici de reușită. Kievul a intrat în stare de asediu de 35 de ore din cauza bombardamentelor permanente. Potrivit ONU, peste 3 milioane de refugiați ucraineni au părăsit țara.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, declară că negocierile de pace cu Rusia încep să „sune mai realist”, în timp ce negociatorul Kievului spune că există „contradicții fundamentale”, dar „cu siguranță există loc pentru compromis”.

Trupele ruse țin ostatice 400 de persoane - inclusiv medici și pacienți - în interiorul unui spital din Mariupol, afirmă viceprimarul orașului. Aproximativ 20.000 de persoane au reușit să părăsească orașul marți, potrivit unui înalt oficial ucrainean.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat o stare de asediu de 35 de ore în capitală, avertizând că orașul traversează „un moment dificil și periculos”.

Vizita riscantă a prim-miniștrilor Poloniei, Cehiei și Sloveniei s-a desfășurat în mare secret. Cei trei au parcurs sute de kilometri cu trenul.

După întâlnire, Zelenski a declarat că cei trei „nu se tem de nimic”, adăugând: „Cu astfel de prieteni, cu astfel de țări, cu astfel de vecini și parteneri, sunt sigur că vom putea câștiga cu adevărat”.

Kremlinul răspunde noilor sancțiuni americane împotriva mai multor oficiali din domeniul apărării sale prin interzicerea intrării în Rusia a 13 cetățeni americani - inclusiv a președintelui Joe Biden.

În același timp, liderul administrației americane și-a anunțat intenția de a călători în Europa, săptămâna viitoare, tocmai pentru a demonstra unitatea Alianței Nord-Atlantice în fața agresiunii rusești.

00:46 17.3.2022

Treisprezece morți după bombardamentul de la Cernigău

Numărul de civili morți în urma atacului cu bombe de miercuri de la Cernigău a crescut la 13, anunță un oficial de rang înalt din Ucraina.

Șeful poliției regionale, Vladimir Nidzelski, a transmis că victimele au murit după ce mai multe bombe au lovit un bloc din apropiere, resturi din clădire desprinzându-se și prăbușindu-se peste oamenii de pe stradă. Rusia se face responsabilă de atac.

Alte zeci de persoane au fost rănite în urma atacului, potrivit lui Nidzelski, citat de BBC.

23:30 16.3.2022

Rusia ia în calcul trimiterea de trupe noi

Potrivit unui oficial american de rang înalt din domeniul apărării, citat de BBC, soldații ruși avansează în continuare cu dificultate pe câmpul de luptă datorită rezistenței impuse de armata ucraineană. Oficialul transmite că la momentul de față există indicații că Rusia intenționează să trimită mai multe trupe în Ucraina pentru a se alătura luptei.

22:06 16.3.2022

Joe Biden: Putin e un criminal de război

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a numit pentru prima dată în mod public pe Vladimir Putin drept „criminal de război”.

Purtătorul de Cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a transmis că remarca lui Biden „vorbește de la sine”, în timpul unei conferințe de presă imediat după afirmația făcută de președintele Americii.

Comentariul făcut de Joe Biden vine în contextul în care comunitatea internațională, reprezentată de ONU, a adoptat în trecut „Responsabilitatea de a Proteja” sau „R2P” ca răspuns la acuzațiile de genocid ce au loc în diferite colțuri ale lumii. NATO s-a folosit de acest principiu la începutul anilor 2000 pentru a ataca Iugoslavia. Principiul s-a concretizat în 2005, printr-o rezoluție a Națiunilor Unite.

Kremlinul a calificat, potrivit agenției de presă TASS, afirmația președintelui american drept „de neiertat”, scrie BBC.

21:36 16.3.2022

Primarul din Melitopol, eliberat din captivitate

Primarul orașului Melitopol, Ivan Fedorov, a fost eliberat din captivitate de către soldații ruși. Informația a fost dată de directorul adjunct al Biroului Președintelui Ucrainei, Kirilo Timoșenko, și de șeful Biroului Administrației Publice, Andri Yermac.

Într-o postare pe Twitter, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, poate fi văzut discutând pe telefon cu Ivan Fedorov. Postarea a fost publicată de Olexander Scherba, ambasadorul Ucrainei în Austria.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG