Ukrhydroenergo: Centrala hidroelectrică din Herson își continuă activitatea în ciuda distrugerilor din zonă
Compania de stat din domeniul energiei hidroelectrice din Ucraina, Ukrhydroenergo, a anunțat că centrala hidroelectrică de la Herson continuă să funcționeze, în ciuda avariilor la un pod critic ce traversează râul Nipru.
Tehnicienii ucraineni continuă să lucreze la centrala electrică, ce se află pe teritoriul ocupat de forțele ruse, transmite CNN.
Podul adiacent uzinei a fost grav avariat de atacurile cu artilerie repetate ale armatei Ucrainei, scopul militarilor ucraineni fiind să-l facă inaccesibil pentru vehiculele militare rusești.
Ukrhydroenergo a declarat pentru CNN că centrala „funcționează în prezent în regim de bază, cu o sarcină de 72 MW”. Capacitatea acesteia este de 357 MW.
„În prezent, 3 unități din 6 funcționează. Funcționarea stației este asigurată 24 de ore pe zi de către personal (programul se poate modifica din cauza ostilităților)”, a declarat Ukrhydroenergo pentru CNN.
Ministerul rus al Apărării semnează contracte de stat pentru rachete balistice și sisteme de apărare antiaeriană
Ministerul rus al Apărării a semnat marți mai multe contracte de stat pentru furnizarea de rachete balistice și sisteme de apărare aeriană, transmite CNN.
Contractele presupun fabricarea și furnizarea de rachete balistice și sisteme de apărare aeriană pentru trupele ruse, în valoare de peste 500 de miliarde de ruble (8 miliarde de dolari).
Printre echipamentele militare aflate pe lista contractelor de furnizare se numără cele balistice intercontinentale (ICBM) Sarmat, sistemele de apărare anti-aeriene S-500 și bombardierele de primă linie Su-34.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat anterior în iunie că primul sistem de rachete balistice intercontinentale va intra în alertă de luptă în Rusia la sfârșitul anului 2022, potrivit agenției de presă TASS, citată de CNN.
Finlanda va reduce drastic numărul de vize pentru turiștii ruși
Finlanda a anunțat marți că va reduce numărul de vize turistice acordate cetățenilor ruși cu 90%, din cauza războiului din Ucraina.
Decizia, anunțată de ministrul de Externe al Finlandei, Pekka Haavisto, este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri luate ca răspuns direct la invazia Rusiei din Ucraina, transmite AFP, citat de Europa Liberă.
Într-o conferință de presă, Haavisto a declarat că, începând cu 1 septembrie, vizele turistice rusești vor fi reduse la 10% din volumul actual.
„Asta înseamnă că alte tipuri de vize - vizite la rude, contacte de familie, muncă, studii - vor avea întâietate”, a transmis marți Haavisto.
Finlanda procesează în prezent aproximativ 1.000 de cereri de viză venite din partea cetățenilor ruși pe zi, potrivit radiodifuzorului finlandez, Yle.
Letonia a livrat Ucrainei 6 obuziere
Ucraina a primit şase obuziere din Letonia, a anunţat ministrul ucrainean al apărării, potrivit DPA.
„Împreună vom învinge!'', a scris Oleksii Reznikov pe Twitter, luni, referindu-se la cele şase obuziere americane autopropulsate M109.
De când a început invazia rusă, Ucraina a primit şapte tipuri diferite de obuziere cu calibru NATO de 155 de milimetri, înlocuind tunurile grele de fabricaţie sovietică, care sunt mai puţin precise şi pentru care stocurile de muniţie s-au redus.
De asemenea, Letonia a livrat Ucrainei patru elicoptere de concepţie sovietică.