Radu Atanasiu este profesor de gândire critică și decizii de business, decan asociat la Bucharest International School of Management. Ține workshop-uri în companii din România și Europa, investește în start-up-uri tehnologice.
Ce este gândirea critică? Înseamnă să gândești cu capul tău, spune pe șleau Radu Atanasiu: „Câteodată luăm deciziile cu ficatul, cu emoțiile, cu orice altceva și atunci e bine să fim conștienți de cum gândim. E bine să înțelegem cum abordăm o problemă, cum se poate lua o decizie”.
Capacitatea de a te îndoi câteodată de propriile convingeri puternice e foarte sănătoasă, spune el: „E inconfortabil, dar e sănătos. E ok să te răzgândești, dar trebuie să ai curaj”.
Credem despre noi, susține profesorul, că suntem mai raționali decât suntem de fapt, dar într-o decizie importantă nu există 100% rațiune, deși oamenii așa cred.
Și atunci de ce fugim de partea instinctuală, de intuiție sau de ce nu-i dăm atât de mult credit pe cât poate ar merita?
Vrem ca totul să fie foarte bine argumentat, spune profesorul, și considerăm că, dacă nu facem asta, dacă nu ne alegem casa sau job-ul sau altă decizie importantă pe niște criterii foarte clare, nu suntem de ajuns de buni, nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor noastre și ale civilizației despre noi:
„Nu suntem destul de profesioniști chiar și acasă. Ceea ce nu e adevărat. Nu trebuie să fim. Și nu cred că ne-ar plăcea să trăim într-o lume alcătuită din computere.”
Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
Dacă noi avem impresia despre noi că nu suntem întru totul raționali, ne scade stima de sine, susține Radu Atanasiu:
„Ne clădim stima de sine din cum și ce gândim și cum performăm. Poate câteodată ar trebui să ne împrietenim cu eșecul și să nu zicem că suntem noi proști că am făcut anumite lucruri.”
Într-o discuție câștigă, de fapt, cel care pierde, crede profesorul, pentru că, atunci când convingi pe cineva, din punct de vedere cognitiv n-ai câștigat nimic:
„Ai venit cu ideea A și ai plecat tot cu ideea A. Pe când, dacă cineva ți-a schimbat într-o dezbatere aprinsă părerea, tocmai părerea aceea nouă e forjată în luptă și tu ieși în câștig. Pe de altă parte, ne e greu, pentru că ne identificăm cu părerile noastre.”
Tu nu ești opiniile tale
Radu Atanasiu crede că nu poți să-l convingi pe celălalt până nu-i înțelegi părerea și e nevoie să fii flexibil ca să poți înțelege:
„Te pui în pielea omului: parcă nu e așa rău, nu-l mai vezi ca pe un dușman. Tu nu ești opiniile tale. Tu nu ești gândurile tale. E mai bine să ne punem cât mai puține etichete despre cum gândim. Dacă tu ți-ai pus deja eticheta, înseamnă că te-ai limitat.”
Spune că abia atunci când ești scos din zona de confort mental și ești pus în altfel de medie se poate produce schimbarea:
„E greu de înghițit că nu e o slăbiciune să te răzgândești sau că nu ești slab dacă ai greșit într-o situație. Sunt o grămadă de proiecte de viață sau de business sau de țară care nu sunt întrerupte, deși e clar că sunt pe o cale greșită, doar pentru că cine le-a dat drumul nu poate să recunoască că e o tâmpenie. «Cum adică e tâmpenie? Dacă e o tâmpenie, înseamnă că eu sunt tâmpit. Atunci hai să continuăm»”.
E greu să separi eșecul de propria stimă de sine
Radu Atanasiu susține că singurul fel în care oamenii învață de-adevăratelea e atunci când li se întâmplă un eșec, dar nu pot învăța nici măcar din propriile lor eșecuri dacă nu și le asumă:
„E greu, pentru că n-ai cum să disociezi asta de propria stimă de sine. Cred că oamenii de succes mai plâng noaptea în pernă, dar au succes pentru că știu să recunoască un eșec și să învețe ceva din el. Toți oamenii care sunt de succes, dacă stai și îi purici, au o serie lungă de eșecuri, dintre care mai vine câte un succes.”
Poate ar trebui chiar să sărbătorim eșecul, crede acesta, să începem să-l recunoaștem, chiar să-l dăm exemplu oamenilor din jurul nostru: „Uite cum e când am greșit eu, uite cum a fost. Nu e ceva de ascuns sub preș. E chiar ceva din care să ne bucurăm că învățăm.”
Din experiența de business și la catedră, cum ar defini succesul?
„Succesul individual trebuie să aibă ceva înainte și anume să-ți definești un țel. Am auzit o grămadă de adolescenți cu acest mit în cap. Ce vrei să faci în viață? Bani. Ok, dar de ce? Succesul e atunci când știi că ți-ai atins țelul respectiv.”
Ca business, crede că din ce în ce mai mult succesul financiar e legat de succesul care nu e financiar: „Dacă reușești să ai impact pozitiv, dacă găsești ceva pe care poți să-l schimbi în bine și poți să faci să fie și bani acolo, cred că ăsta e succesul.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.