Creșterea constantă a numărului de noi cazuri de coronavirus, care sâmbătă s-a apropiat de 900 de noi cazuri în doar 24 de ore, ar putea conduce la impunerea unor măsuri restrictive „zonale sau regionale", spune Raed Arafat, care insistă pentru respectarea măsurilor de protecție recomandate de autorități.
„Aceste cazuri cresc deja cu câteva sute pe zi. Numărul vindecaţilor este mai mic decât numărul celor care se îmbolnăvesc şi înseamnă că avem o creştere continuă a numărului cazurilor active. Dacă populaţia nu respectă măsurile minime care sunt recomandate - mască, distanţare - riscul există (...) să vedem că situaţia în România poate să se înrăutăţească în continuare în lipsa măsurilor compensatorii care au fost recomandate sau impuse populaţiei”, a declarat Raed Arafat, duminică seară, la Digi24.
Principalele focare ale țării ar putea atrage măsuri specifice, spune secretarul de stat din MAI care arată că este cadru legislativ pentru astfel de decizii.
„Este posibil să se ajungă la măsuri regionale, zonale, de restricţie, acolo unde apar zone afectate”, a afirmat Raed Arafat, menţionând că nu „o persoană” decide acest lucru, ci specialiştii, în baza datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.
El a ținut să lămurească și controversa prin paturile de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid 19 în contextul creșterii numărului de bolnavi care au nevoie de astfel de asistență medicală.
„Există zone în care există paturi de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid, cu personal, care nu sunt folosite la maximum, pentru că acolo nu este o presiune și există zone în care paturile sunt folosite la maximum - și asta este o presiune. Și atunci, soluțiile sunt suplimentarea numărului personalului și paturilor în zonele care sunt sub presiune sau mutarea bolnavilor către zonele care sunt la acest moment fără cazuri.
Când noi spunem că în zona cutare nu mai sunt paturi ne referim la paturile destinate COVID-ului și ne referim la zona respectivă. Degeaba vine cineva și face calcule câte paturi mai sunt la Cluj sau la Timișoara sau la Mureș sau la Harghita sau la Covasna, pentru că acolo n-am presiune.
Ca să rezolv problema zonei cu presiune este fie
- 1. completez numărul paturilor, care este abordarea pe care o avem la București cu Spitalul Elias și cu Matei Balș, cu suplimentarea numărului paturilor
- 2.să iei o parte din pacienți și să-i duci în altă parte, cum au făcut inclusiv francezii din zona Alsacia și au pus în tren mai mulți pacienți și i-au evacuat în altă parte a Franței, unde aveau paturi, a arătat Raed Arafat.
Numărul pacienților care au nevoie de terapie intensivă a crescut duminică la 286, după o creștere constantă în ultimele zile. De asemenea, duminică au fost înregistrate 767 de noi cazuri de îmbolnăvire, după o record de 889 înregistrat sâmbătă. Majoritatea cazurilor sunt înregistrate în județe precum Argeș, Brașov, Prahova, Dâmbovița sau municipiul București.