Aproape 100 de dosare penale privind posibile fapte de corupție sunt, în prezent, în lucru la Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România.
Într-unul dintre acestea, procurorii l-au citat ca martor și pe șeful DSU, Raed Arafat, care spune că i s-au solicitat informații despre o firmă care, în timpul perioadei de urgență (2020) a livrat statului român măști de protecție.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de Raed Arafat, la One-to-One, interviu video ce va fi publicat de Europa Liberă joi, 23 februarie.
„O singură dată am fost chemat ca martor, pentru o discuție pe una din firmele care au vândut măștile, dar ca martor, asta da”, a spus Arafat.
Raed Arafat crede că este bine că DNA face verificări, iar cei care au săvârșit infracțiuni în pandemie trebuie pedepsiți aspru.
Dar, pe de altă parte, adaugă șeful DSU, lumea ar trebui să nu uite că, la începutul pandemiei, negocierile pentru cumpărarea de produse necesare gestionării pandemiei au fost foarte dure.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne povestește că s-a negociat inclusiv noaptea, iar în acele momente, prețurile la unele produse creșteau de sute sau chiar mii de ori.
Raed Arafat mai spune că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se judecă cu două companii, între care una din Elveția, pentru recuperarea unor sume plătite în pandemie, inclusiv în avans, în schimbul livrării de ventilatoare României.
O parte din bani, aproape două milioane de euro, bani achitați pentru achiziția de ventilatoare, ar fi fost deja recuperată în instanță.
„S-a mers în instanță pentru că discuția sau disputa cu firmele nu era că nu vor să dea avansul. Au întârziat în livrarea echipamentelor, după care noi am găsit echipamentele din altă parte, am cerut banii înapoi. Ei au zis: «nu, noi vă dăm echipamente, că acum le-am adus». Și a început disputa: «luăm echipamente sau bani?» Din cele două situații, într-una deja s-au recuperat banii.”
Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a declarat săptămâna trecută, într-un interviu acordat Europa Liberă, că instituția are în lucru 90 de dosare în care magistrații anchetează diferite achiziții făcute de mai multe instituții în pandemia de Covid.
Multe dintre ele vizează achiziții din străinătate, motiv pentru care cercetările se derulează cu dificultate.
Șeful DNA a explicat că a evaluat prejudiciile din dosarele DNA legate de pandemie, în luna decembrie, iar ele se ridică la câteva sute de sute de milioane de euro.
Unul dintre aceste dosare se referă la cumpărarea de de camere de izolare cu presiune negativă.