Summitul virtual de ieri seară al celor 27 de lideri din UE nu a dat pe loc mare lucru, liderii înțelegându-se doar în privința necesității absolute a unui mecanism financiar pentru ieșirea din criză. Pentru a câștiga timp, liderii au cerut Comisiei Europene să propună un plan de relansare (se vorbește de 1.000 de miliarde de euro) până pe 6 mai, când ei vor avea o noua întâlnire prin video.
La Londra, The Guardian notează că nu e prima oară că se ajunge la un asemenea impas nord-sud și la un blocaj în chestiunile financiare, dar că actuala situație se petrece pe fundalul unor nemulțumiri masive care fac ca opinia populară să fie extrem de maleabilă, sensibilă la propaganda ostilă, și să-și pună într-adevăr întrebarea la ce mai folosesc acum instituțiile europene și la ce bun Uniunea?
Presa italiană, precum La Repubblica, prezintă totuși rezultatul discuțiilor de ieri ca pe o victorie pentru Italia și interpretează rezultatul drept un acord solid în chestiunea unui "recovery fund" cerut insistent de Roma, afirmând că rămân acum de definit doar modalitățile de finanțare a acestuia.
Același lucru îl scrie și El Pais, la Madrid, spunând că UE este de acord cu un fond comun masiv de reconstruire a economiei, fără însă a preciza suma în joc (la cuantía). Ba chiar, presa germană, precum Süddeutsche Zeitung, vorbește despre un autentic plan Marshall pentru Europa care ar fi fost decis ieri. Asta cu toate că nu e deloc limpede dacă viitorul fond va oferi subsidii, cum cer statele din sud, sau doar împrumuturi, cum ar dori zgârcitele din nord.
Izgonirea din paradisul (fiscal)
Înainte de a aștepta planul Marshall de la Bruxelles, mai toate țările au anunțat deja că firmele și companiile înregistrate în paradisuri fiscale nu vor primi ajutoare financiare de la stat. Este cazul britanicului Richard Branson, patronul companiei Virgin, despre care scriam și în revista presei de ieri, când până și conservatorul cotidian The Times cerea ca el să nu primească niciun fel de ajutor financiar, de bailout, din banii contribuabililor, după ce el a făcut totul, de-a lungul deceniilor, pentru a nu plăti taxe și a-și ascunde banii în paradisuri fiscale exotice, camuflându-și adevăratele câștiguri.
Un caz similar este cel al irlandezului Michael O’Leary, patronul de la Ryanair. Financial Times scrie astăzi despre avertismentul acestuia, care se așteaptă ca 80% din zboruri să reînceapă în septembrie, dar spune că în nici un caz el nu va accepta măsura de social distancing care se prevede și anume ca în avion scaunele din mijloc, acolo unde sunt câte trei, să rămână goale, pentru a avea un spațiu de un metru și jumătate între pasageri.
El a spus că a avertizat guvernul Irlandei că: “fie plătește pentru scaunele din mijloc, fie noi nu vom zbura deloc”.
Michael O’Leary, considerat un profitor nemilos și un exploatator de către toate sindicatele din aviație, este cunoscut pentru declarațiile sale provocatoare, menite de multe ori doar a testa răbdarea sau a atrage atenția, precum atunci când a spus că pe zborurile Ryanair toaletele vor fi cu plată, ori că pasagerii grași vor plăti dublu sau în funcție de greutate.
Lui Renato Usatîi i s-a făcut dosar penal în Rusia
Despre un alt soi de obscure afaceri financiare scrie astăzi la Moscova Kommersant. Cotidianul cu sigla “Ъ”, ziar dintre cele mai informate, anunță că lui Renato Usatîi i s-a făcut dosar penal în Rusia și că va fi inculpat chiar azi. Primarul din Bălți, adversar al lui Igor Dodon, posedă și cetățenia rusă, pe lângă cea moldovenească.
Kommersant afirmă că știe că astăzi după-amiază Usatîi va fi inculpat de către Departamentul de investigații al Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse pentru participarea la o „asociere de răufăcători” (участие в преступном сообществе). El va fi oficial acuzat de spălare de bani împreună cu fugarul Vladimir Plahotniuc. Plahotniuc, la rândul lui, mai e căutat pentru trafic de hașiș dinspre Maroc spre Rusia și pentru a fi încercat să organizeze... asasinarea lui Usatîi.
Renato Usatîi a declarat pentru Kommersant că toate acestea se întâmplă doar pentru că el va fi candidat în alegerile prezidențiale din Moldova, iar Dodon se teme de el mai mult decât de pro-occidentala Maia Sandu.
În postul mare de Ramadan
Ieri seara, a început peste tot Ramadanul, postul de o lună al musulmanilor, pe care Le Monde îl numește un Ramadan «morocănos» («morose»).
Morocănos pe toată planeta, dar mai ales în Europa. Această Europă care, cu peste 100.000 de morți (două treimi din totalul mondial al victimelor pandemiei) și cu frontierele interne închise, se confruntă acum cu riscul sfâșierii fragilei sale țesături interne.
După Paștele evreiesc și cel creștin, așadar, Ramadanul pe timp de carantină pune la grea încercare funcționarea cultului și solidaritatea între credincioși. La Bruxelles, capitala europeană cu cea mai importantă populație musulmană și de unde au provenit jihadiștii care au comis atentatele din Paris în 2015 (și ulterior în Bruxelles în 2016), Le Soir amintește că anul acesta nu sunt permise nici rugăciunile în moschei, nici mesele comune, acele mese caritative, de pomană, de care profită tradițional săracii orașului.
Dar ziua de după carantină?
Contagiune înseamnă, etimologic, în latină: “a atinge împreună”. Pe tot acest fundal politic, rămâne întrebarea ce se va întâmpla când vom ieși din carantină și din această izolare în care nu trebuie să ne atingem. Săptămânalul francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, are în ultimul său număr o întreagă culegere de articole despre anticiparea vieții de după pandemie.
E vorba, în multe din articolele traduse acolo de pe toate continentele, de felul în care virusul perturbă țesutul social (pe lângă cel al corpului). De pildă: am căpătat cu toții durabil obsesia de a nu atinge nimic (clanțele ușilor, obiecte de angoasă), obsesie ce pare pe cale de a deveni ireversibilă. N-o să mai atingem nimic de acum înainte. Vom avea peste tot comenzi vocale, sau vom porni aparatele pocnind din degete, cum face Tom Cruise în Minority Report. Tehnologia Star Trek peste tot. De te întrebi care va fi impactul asupra industriei porno și a acelei nișe banalizate a sexului în grup.
De aceea, săptămânalul britanic The Economist scrie în numărul său apărut astăzi că filmul perfect de văzut acum în carantină este The Shining, al lui Stanley Kubrick, cu Jack Nicholson.
Desigur, la un alt nivel, întreaga mașinărie și logistica funcționării instituțiilor europene vor trebui revăzute, cu toate întâlnirile acelea în cafenele dintre lobbyiști și europarlamentari ce vor trebui gândite în alt fel. Sau să luăm un summit european. Cum să se mai ajungă acum la un compromis (exemplul de ieri), când o întâlnire la vârf de înalt interes politic e făcută din monologuri video, rău filmate și cu sunet prost?
„Foamea de piele” în lockdown
În sfârșit, tot la Bruxelles, pe fundal de summituri UE virtuale rău filmate și de Ramadan morocănos, Le Soir se ocupă de efectele pandemiei asupra limbii. Știm că mai toate limbile suferă sub asaltul englezei, iar redacția marelui Dikke Van Dale, dicționar comun batavo-flamand, a desemnat pe cineva să se ocupe exclusiv de termenii noi care apar în această perioadă de pandemie.
Asta e foarte important în Bruxelles, unde orice amploaiat public trebuie să fie obligatoriu bilingv în franceză-olandeză (flamandă). În fiecare an, autoritățile limbii olandeze aleg astfel cuvântul anului. În 2018, acesta a fost «moordstrookje», care desemnează macabru în argoul urban pistele cicliste de-a lungul unei șosele. E compus din moord, crimă, asasinat, și strookje, o bandă. Foarte plastic, termenul ar avea ca echivalent englez «killing lane», ca acele «killing fields» din Cambodgia Khmerilor Roșii. (Pentru cuvântul anului din 2019, vezi Revista presei de atunci. Pentru eforturi similare în spaniolă, Revista presei de ieri.)
Sigur, unele cuvinte dispar, chiar dacă au intrat în dicționarul anului, însă altele rămân definitiv, precum verbele: googelen și twitteren, sau cel, ușor de înțeles și de cineva care nu cunoaște limba olandeză: comadrinken, cum de altfel unii o fac acum în lockdown.
Carantina a creat deja în flamando-olandeză cuvintele compuse și ușor de înțeles: « coronakilo’s » și « quarantainekilo’s ». Olandeza, limbă germanică cu trăsături arhaice, formează cuvinte compuse cu aceeași ușurință ca și germana (Hochdeutsch) sau sanscrita, așa încât situația actuală este descrisă ca: «anderhalvemetersamenleving». Acest termen valiză se descompune ca însemnând: «a_trăi_împreună_la_un_metru_și_jumătate».
Tot așa, Le Soir semnalează „foamea de piele”: cu umor lugubru, singurătatea celibatarului, starea de bărbat (eventual un incel) care trăiește singur se definește ca: «huidhonger», adică „foame (honger) de piele (huid)”. Huid, orice piele, și adio sex în grup.
Cum se vede, olandeza și flamanda sunt la fel de stricte cu apărarea lexicului limbii pe cât e franceza din Franța și vânează la rândul lor englezismele barbare și plate, preferând să formeze termeni neaoși, din resursele limbii. Totuși, pentru un cuvânt, dintre cele mai importante care definesc starea actuală, nu s-a găsit un echivalent și el este folosit cu resemnare exact așa: lockdown !
Facebook Forum