Linkuri accesibilitate

Percheziții. Un instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol, ar fi obținut 1,4 milioane de euro


Imagine generică care ilustrează traficul de persoane.
Imagine generică care ilustrează traficul de persoane.

Peste 1,4 milioane de euro ar fi obținut o grupare din București din exploatarea sexuală a persoanelor vulnerabile. Rețeaua ar fi condusă de un instructor de yoga. De asemenea, un raport internațional publicat joi arată că legislația românească este deficitară cu privire la traficul de persoane și propune câteva măsuri.

Poliţiştii Capitalei au făcut joi percheziții la un maestru spiritual şi instructor de yoga care este suspectat a fi liderul unei grupări ce racola persoane vulnerabile în scopul exploatării sexuale.

Gruparea formată din cinci suspecți ar fi obținut aproximativ 1,4 milioane de euro din aceste activități derulate începând cu anul 2012 şi până în luna aprilie 2024, potrivit anchetatorilor. Victimele erau ținute în apartamentele suspecților și obligate să facă videochat.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, gruparea era condusă de yoghinul Eugen Mîrtz, fondator şi instructor al Centrului de Yoga Alchimia Vieţii, fost elev al lui Gregorian Bivolaru.

„Liderul grupului infracţional, exercitându-şi autoritatea în calitate de maestru spiritual şi instructor de yoga, a recrutat opt victime, profitând de starea acestora de vădită vulnerabilitate (lipsite de sprijinul familial, cu o experienţă redusă de viaţă, fără mijloace materiale de subzistenţă) şi sub pretextul unei evoluţii spirituale, cu sprijinul celorlalţi suspecţi, le-a exploatat sexual, prin obligarea la producerea şi difuzarea de materiale pornografice, pe diferite platforme de specialitate”, spun polițiștii.

În ceea ce privește acuzația de viol la adresa Eugen Mîrtz, DGPMB a transmis că „în vara anului 2019, liderul grupării de criminalitate organizată, profitând de imposibilitatea uneia dintre victime de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu aceasta un raport sexual, determinând-o ulterior să nu sesizeze organele judiciare”.

13 percheziții domiciliare au fost efecuate în sectorul 5 din București în cauza penală care privește săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Suspecții urmează să fie audiați la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Raport: Legile privind combaterea traficului de persoane sunt depășite

Un raport realizat de International Justice Mission, o organizaţie globală care protejează persoanele vulnerabile împotriva violenţei, arată că România are în continuare nevoie de modificări legislative în ceea ce priveşte combaterea traficului de persoane, relatează News.ro.

Autorii raportului au constatat că legile „nu au fost efectuate în mod coroborat prin raportare la problematica traficului de persoane, ci, mai degrabă, punctual şi necorelat” şi că unele prevederi legislative nu au fost modificate de foarte mult timp.

Raportul - prezentat pe 25 aprilie Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane - propune autorităţilor române câteva măsuri pentru întărirea luptei împotriva traficului de persoane:

  • încadrarea unor fapte la traficul de persoane (art. 210 CP) versus proxenetism (art. 213 CP);
  • problema limitelor de pedeapsă;
  • excluderea posibilităţii dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere;
  • problema aplicării corespunzătoare a normelor din Codul penal privind audierea victimelor;
  • eficientizarea procedurii de cameră preliminară;
  • comunicarea rechizitoriului către victime;
  • accelerarea procedurilor şi scăderea duratei medii de judecare a cauzelor;
  • informarea victimelor cu privire la punerea în libertate a inculpatului sau condamnatului;
  • îmbunătăţirea asistenţei juridice oferite victimelor pe durata procesului penal;
  • proceduri de citare, anonimizarea informaţiilor;
  • asigurarea unei resurse umane adecvate în combaterea traficului de persoane şi asistarea victimelor;
  • asigurarea unui nivel suficient de pregătire profesională dar şi consiliere psihologică pentru personalul expus traumei secundare;
  • consolidarea serviciilor specializate pentru victime;
  • consolidarea eforturilor de confiscare şi indisponibilizare a veniturilor şi bunurilor obţinute ilegal;
  • îmbunătăţirea colectării de date şi agregarea lor pentru analize statistice îmbunătăţite.

Raportul a făcut parte din proiectul „Consolidarea răspunsului proactiv al sistemului de justiţie penală la traficul de persoane din România”, derulat de International Justice Mission şi finanţat de Departamentul de Stat al SUA și Oficiul pentru Monitorizare şi Combaterea Traficului de Persoane.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG