Linkuri accesibilitate

Rata de infectare în căminele de bătrâni este de 26,83%. Mortalitatea reprezintă 7% din totalul pe țară


La doar câteva zile după ce guvernul a decis scoaterea focarelor din căminele de bătrini din calcul ratei infectărilor la mia de locuitori, un bilanț al situației răspândirii virusului în centrele rezidențiale pentru vârstnici sau centre pentru adulți și copiii cu dizabilități arată că la data de 15 octombrie, erau infectate 1730 de persoane, iar alte 397 au murit. În total, de la începutul pandemiei, numărul celor infectați a fost de 6.202. Din rândul angajaților, 929 sunt infectați în prezent și 6 au decedat.

Mortalitatea provocată de COVID 19 în căminele de bătrâni reprezintă 7% din decesele la nivelul întregii țării.

Față de raportarea anterioară, cea din 25 septembrie, numărul celor infectați cu COVID 19 a crescut cu 713, iar cel al persoanelor decedate cu 72.

Cifrele se raporteză la un număr total de 55.000 de beneficiari ai sistemului rezidențial de protecție din România, în care intră și adulți și copiii cu dizabilități. Dintre aceștia, circa 22.000 sunt persoane vârstnice, aflate în cămine private sau ale statului.

Așadar, procentul celor decedați este de 1,8%, iar al celor infectați până în prezent este de 26,38%.

Cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei s-a înregistrat în Galați- 67 decese, din care 41 dintr-un centru privat pentru vârstnici și 26 dintr-un centru pentru vârstnici al unei primării, spune raportul Agenției Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, fără a preciza care sunt aceste centre.

Cele mai multe cazuri de înbolnăvire cu COVID 19 s-au înregistrat în Suceava, 486.

Mădălina Turza, președinta acestei Autorități Naționale, a precizat pentru Europa Liberă că datele sunt culese ”la firul ierbii” de către angajații direcțiilor județene.

Noi facem o numărătoare paralelă, e ca la numărătoarea paralelă la partide. Noi punem datele pe site pentru transparență și le ținem pentru noi să vedem dacă e nevoie să intervenim în vreun fel, să cerem ajutor, să ducem materiale, să facem o procedură”.

Mădălina Turza spune că nu știe dacă angajații pozitivi din serviciile rezidențiale sunt incluși sau nu în raportarea în funcție de care se calculează incidența cazurilor de COVID, deoarece acest lucru nu ține de instituția pe care o conduce.

Prin Hotărârea de guvern nr 49 prezentată miercuri seara de secretarul de stat Raed Arafat și ministrul Nelu Tătaru au fost eliminate din calculul incidenței cumulate pe 14 zile la 1000 de locuitori focarele din centrele de îngrijire a persoanelor vârstinice și a copiilor. Prevederea figurează la articolul 64 din HG.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că personalul care lucrează în aceste centre de îngrijire a vârstinicilor va fi testat săptămânal, deoarece s-a renunțat la programul de izolare de 14 zile. "Tot personalul care lucrează în centrele de persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi, centrele rezidenţiale, cum spunem, pentru protejarea persoanelor respective tot personalul care lucrează acolo se va testa o dată pe săptămână, prin grija Direcţiilor de Sănătate Publică. Să reducem riscul, pentru că la acest moment programul nu mai este de 14 zile şi oamenii pleacă, vin înapoi, fac ture şi atunci este normal ca testarea să fie frecventă, pentru protecţia persoanelor care se află în aceste centre", a spus Arafat.

La acest program- în care personalul de îngrijire lucrau 14 zile în căminele de bătrâni, fără a avea voie să iasă, iar 14 zile stăteau în izolare la domiciliu, fiind testați la întoarcerea la lucru- s-a renunțat imediat după ieșirea din starea de urgență.

Situația pe județe:

  • ALBA: 43 rezidenți infectați (13 provin din centru DGASPC și 30 provin din centre private pentru vârstnici), 15 rezidenți vindecați și 2 decese (unul provine din centru DGASPC și unul provine dintr-un centru pentru vârstnici al unei primării);
  • ARAD: 4 rezidenți infectați, 82 rezidenți vindecați, 8 decese (unul dintr-un centru al DGASPC, unul dintr-un centru pentru vârstnici al unei primării și 6 din centrul privat pentru vârstnici);
  • ARGEȘ: 6 rezidenți infectați și 74 rezidenți vindecați și 5 decese care provin din centre DGASPC;
  • BACĂU: 81 rezidenți infectați (50 din centre DGASPC și 6 din centre pentru vârstnici ale primăriilor și 25 din centre private pentru vârstnici), 329 rezidenți vindecați și 13 decese (1 din centru al DGASPC și 12 din centru privat pentru vârstnici);
  • BIHOR: 37 rezidenți infectați (1 provine din centru DGASPC și 36 provin din centre private pentru vârstnici), 80 rezidenți vindecați și 2 decese (provin din centre private pentru vârstnici);
  • BISTRIȚA-NĂSĂUD: 2 rezidenți infectați, 18 rezidenți vindecați și 6 decese (unul provine din centru DGASPC și 5 provin din centru privat pentru vârstnici);
  • BOTOȘANI: 36 rezidenți infectați (10 provin din centre DGASPC, 2 din centru al unei primării, 24 provin din centre private pentru adulți cu dizabilități sau pentru vârstnici), 56 rezidenți vindecați și 4 decese (care provin dintr-un centru privat pentru vârstnici);
  • BRAȘOV: 20 rezidenți infectați (12 care provin din centre DGASPC, 2 provin din centru pentru vârstnici al unei primării și 6 din centre private pentru vârstnici), 96 rezidenți vindecați și 18 decese (provin din centre private pentru vârstnici);
  • BRĂILA: 2 rezidenți infectați (provin din centre DGASPC) și 108 rezidenți vindecați și 15 decese (12 provin din centru pentru vârstnici al unei primării și 3 provin din centru privat pentru vârstnici) ;
  • BUCUREȘTI: 134 rezidenți infectați (61 provin din centre DGASPC și 73 provin din centre private pentru vârstnici), 228 rezidenți vindecați și 28 decese (5 provin dintr-un centre DGASPC pentru vârstnici, 10 provin dintr-un centru al primăriei și 13 provin dintr-un centre private pentru vârstnici);
  • BUZĂU: 2 rezidenți infectați (provin din centre DGASPC), 116 rezidenți vindecați și 15 decese (5 provin din centre ale primăriilor și 10 provin din centre private pentru vârstnici);
  • CARAS-SEVERIN: 31 rezidenți infectați, 11 rezidenți vindecați care provin din centre DGASPC;
  • CĂLĂRAȘI: 6 rezidenți infectați (2 provin din centre DGASPC și 4 provin din centru pentru vârstnici al unei primării), 22 rezidenți vindecați care provin dintr-un centru DGASPC;
  • CLUJ: 114 rezidenți infectați (74 provin din centre DGASPC și 40 provin din centre private pentru vârstnici), 78 rezidenți vindecați și 11 decese care provin din centre private pentru vârstnici;
  • CONSTANȚA: 67 rezidenți infectați (34 provin din centre pentru vârstnici ale primăriilor și 33 provin din centre private pentru vârstnici), 15 rezidenți vindecați;
  • COVASNA: 19 rezidenți infectați (5 provin din centre DGASPC și 14 din centre private), 45 rezidenți vindecați și 6 decese care provin din centru privat pentru vârstnici;
  • DÂMBOVIȚA: un rezident infectat, 282 rezidenți vindecați și 17 decese (9 provin dintr-un centru pentru vârstnici al unei primării și 4 dintr-un centru public pentru adulți cu dizabilități și 4 din centru privat pentru vârstnici);
  • DOLJ: 65 rezidenți infectați (1 provine din centru DGASPC, 33 provin dintr-un centre pentru vârstnici ale primăriilor și 31 din centre private pentru vârstnici), 202 rezidenți vindecați și 14 decese (6 provin din centre pentru vârstnici ale primăriilor și 8 provin din centre private pentru vârstnici);
  • GALAȚI: 6 rezidenți infectați (2 rezidenți provin din centru DGASPC și 4 rezidenți provin din centru al unei primării), 201 de beneficiari vindecați și 67 decese (41 din centrul privat pentru vârstnici, 26 decese provenite din centru pentru vârstnici al unei primării);
  • GIURGIU: 30 rezidenți infectați (3 provin din centru DGASPC și 27 provin dintr-un centru privat persoane vârstnice), un rezident vindecat;
  • GORJ: 14 rezidenți infectați (2 provin din centru DGASPC și 12 provin din centre private pentru vârstnici), 13 rezidenți vindecați și 4 decese (3 provin din centre DGASPC și 1 provine din centru privat pentru vârstnici);
  • HARGHITA: un rezident infectat, 8 rezidenți vindecați;
  • HUNEDOARA: 20 rezidenți infectați(3 provin din centru DGASPC, 1 provine din centru al unei primării și 16 provin din centru privat pentru vârstnici), 93 rezidenți vindecați și 17 decese (2 decese din centru DGASPC, 4 din centre ale primăriilor, 11 decese din centru privat pentru vârstnici);
  • IALOMIȚA: 9 rezidenți infectați (4 provin din centre DGASPC și 5 provin din centru pentru vârstnici al unei primării), 88 rezidenți vindecați și 12 decese care provin din centre DGASPC;
  • IAȘI: 117 rezidenți infectați (65 provin din centre DGASPC, 19 provin din centre pentru vârstnici ale primăriilor și 33 provin din centre private pentru vârstnici), 166 de rezidenți vindecați și 14 decese (1 din centru DGASPC și 6 din centru al unei primării și 7 din centru privat pentru vârstnici);
  • ILFOV: 44 rezidenți infectați (12 provin din centre DGASPC și 32 provin din centru privat pentru vârstnici), 72 rezidenți vindecați și 8 decese (unul provine din centru DGASPC și 7 provin din centre private pentru vârstnici);
  • MARAMUREȘ: 27 rezidenți infectați (1 provine din centru pentru vârstnici al unei primării și 26 provin din centru privat pentru vârstnici) și 53 rezidenți vindecați;
  • MEHEDINȚI: 41 rezidenți infectați (21 provin din centre DGASPC și 20 provin din centru pentru vârstnici al unei primării), 2 rezidenți vindecați și 4 decese care provin din centru pentru vârstnici al unei primării;
  • MUREȘ: 46 rezidenți infectați (provin din centre DGASPC), 7 rezidenți vindecați și 6 decese care provin dintr-un centru privat pentru vârstnici;
  • NEAMȚ: 279 rezidenți infectați (241 provin din centre DGASPC, 25 provin din centru pentru vârstnici al unei primării și 13 provin din centru privat pentru vârstnici), 211 rezidenți vindecați și 8 decese (2 provin din centre DGASPC, 5 provin din centre pentru vârstnici ale primăriilor și unul dintr-un centru privat pentru vârstnici);
  • OLT: 44 rezidenți vindecați care provin din centre DGASPC;
  • PRAHOVA: 17 rezidenți infectați care provin din centre DGASPC, 266 de rezidenți vindecați și 10 decese (4 provin din centre DGASPC și 6 provin dintr-un centru privat pentru vârstnici);
  • SĂLAJ: nu mai sunt rezidenți infectați, 21 rezidenți vindecați (20 provin dintr-un centru al DGASPC și 1 provine din centru privat pentru vârstnici);
  • SATU MARE: 28 de rezidenți infectați (1 provine din centru DGASPC și 27 provin din centre private pentru vârstnici);
  • SIBIU: 227 rezidenți infectați (101 provin din centre DGASPC, 107 provin din centre pentru vârstnici al primăriilor și 19 din centre private pentru vârstnici), 20 rezidenți vindecați și 14 decese (7 provin din centre pentru vârstnici ale primăriilor și 7 provin din centre private pentru vârstnici);
  • SUCEAVA: 1 rezident infectat (provine din centru DGASPC), 486 rezidenți vindecați și 20 decese (8 provin din centre DGASPC, 5 provin din centre ale primăriilor și 7 provin din centre private pentru vârstnici);
  • TELEORMAN: 62 rezidenți infectați (45 provin din centre DGASPC și 17 provin din centre ale primăriilor), 23 rezidenți vindecați și 5 decese (unul provine din centru DGASPC și 4 provin din centre ale primăriilor);
  • TIMIȘ: 13 rezidenți infectați (8 provin din centre DGASPC și 5 din centre private pentru vârstnici), 46 rezidenți vindecați;
  • TULCEA: 8 rezidenți infectați (provin din centre DGASPC), 15 rezidenți vindecați și 10 decese (1 provine din centru DGASPC și 9 provin din centru privat pentru vârstnici);
  • VASLUI: nu mai sunt rezidenți infectați, 230 rezidenți vindecați și 19 decese (3 provin din centre DGASPC și 16 provin dintr-un centru pentru vârstnici al unei primării);
  • VÂLCEA: 70 de rezidenți infectați (60 provin din centre DGASPC și 10 provin din centre private pentru vârstnici), 116 de rezidenți vindecați și 12 decese (11 provin din centre DGASPC pentru adulți cu dizabilități și unul provine din centru pentru vârstnici al unei primării);
  • VRANCEA: nu mai sunt rezidenți infectați, 36 rezidenți vindecați și 3 decese (2 din centru al DGASPC și 1 din centru pentru vârstnici al unei primării).
XS
SM
MD
LG